DOCUMENT Ghidul pentru digitalizarea universităților, pentru proiecte în valoare de 234 milioane euro, pus în consultare de Ministerul Educației. Care sunt condițiile și cheltuielile eligibile

2.151 de vizualizări
Foto: © Ratz Attila | Dreamstime.com
Ministerul Educației a pus miercuri noaptea, în consultare publică, Ghidul pentru digitalizarea universităților, pentru proiecte în valoare de 234 milioane euro. Documentul fusese anunțat de miercuri dimineața de ministrul Cîmpeanu.

Banii provin din PNRR, iar ținta acestuia este ca cel puțin 60 de universități să fie sprijinite cu noi „centre tehnologice inovatoare pentru dezvoltarea competențelor viitorului, prin inovarea continuă a programelor de studiu”.

Proiectele se pot depune doar online, ia universitățile eligibile le pot transmite începând cu data de 9.06.2022, ora 8, până cel târziu pe 17.06.2022, ora 16.

„Valoarea totală a grantului se calculează prin însumarea unei sume forfetare pentru dotări de bază (2 mil euro/universitate eligibilă) și valoarea produsului costului mediu per student x nr. total de studenți fizici de nivel licență, master, doctorat din universitatea eligibilă”, potrivit documentului.

Universitățile pot utiliza 10% din bugetul grantului maxim solicitat pentru dezvoltarea programelor de formare pentru îmbunatatirea competentelor digitale ale studenților, personalului didactic, didactic auxiliar și de cercetare.

Sunt două tipuri de investiții care pot fi făcute cu acești bani, conform proiectului de Ghid.

  1. Investiții în infrastructura digitală a universităților (modernizarea laboratoarelor, computing centers, noduri/ centre/ hub-uri de inovare și de lansare/ găzduire a unor startup-uri):
    • Proiecte de infrastructură digitală pentru crearea de noi departamente/ centre/ laboratoare de cercetare în cadrul universității, însoțite de achiziţionarea de noi instrumente şi echipamente, pentru extinderea ariei de activitate sau deschiderea de noi direcţii de cercetare, sau pentru introducerea metodelor inovative digitale de predare-învățare și de realizare a stagiilor de pregătire practică;
    • Proiecte de infrastructură digitală pentru modernizarea, extinderea, consolidarea unui departament/ centru/ laborator de cercetare existente în cadrul universității, însoțite de achiziţionarea de noi instrumente şi echipamente, pentru extinderea ariei de activitate sau deschiderea de noi direcţii de cercetare, sau pentru introducerea metodelor inovative digitale de predare-învățare și de realizare a stagiilor de pregătire practică.
  2. Investiții în formarea competențelor digitale ale membrilor comunității academice:
    • Studenți de la ciclurile universitare licență, master și doctorat, prin participarea în programe de formare, în corelare cu Cadrul european al competențelor digitale DigComp;
    • Personalului didactic și de cercetare, prin participarea în proiecte de cercetare, programe de formare și stagii de pregătire practică, in corelare cu Cadrul european pentru competențele digitale ale cadrelor didactice – DigCompEdu.
      În plus, pot fi finanțate programe de formare pentru:
      • dezvoltarea modulelor/unităților de învățare care conduc la formarea prioritară a competențelor pentru profesii emergente;
        dezvoltarea competențelor digitale avansate ale specialiștilor din zona IT pentru tehnologii emergente – AI, Blockchain, IoT etc. – în sensul creșterii valorii adăugate a serviciilor și produselor dezvoltate de către companiile din domeniul IT&C românești și pentru a rămâne o economie competitivă la nivel mondial;
      • derularea de programe de training pentru upskilling și newskilling prin intermediul Digital Innovation Hubs etc.
      • instrumente de evidență online a școlarității și a activităților didactice și de evaluare a studenților.

Calendarul apelului este următorul:

26 mai – 8 iunie 2022 – publicarea ghidului în consultare, pe site-ul ME
9-17 iunie 2022 – deschiderea sistemului informatic de depunere a aplicațiilor (platforma)
18-23 iunie 2022- evaluarea eligibilității și calității aplicațiilor depuse
23 iulie 2022 – publicarea rezultatelor evaluării
24-25 iunie 2022 – depunerea contestațiilor
28-29 iunie 2022 – soluționarea contestațiilor depuse
30 iunie 2022 – publicarea listei universităților selectate pentru finanțare pe site-ul ME

Pentru a primi finanțare în cadrul apelului, un proiect trebuie să obțină minimum 70 puncte din punctajul maxim total de 100 puncte. „Toate propunerile care au obținut un punctaj final de minimum 70 puncte vor fi aprobate pentru finanțare în cadrul acestei runde, în ordinea
descrescătoare a punctajelor obținute în limita bugetului disponibil”, se arată în Ghid.

În grila de evaluare a proiectului punctajul cel mai mare îl au univeristățile cu grad de încredere ridicat – 20 de puncte, iar cele cu grad de încredere limitat – 0 puncte. Cele cu calificativ „lipsă de încredere” nu pot participa la apel.

Potrivit surselor Edupedu.ro, la evaluarea ARACIS 47% dintre universități au obținut grad de încredere ridicat, 28% au obținut calificativul „încredere”, 12% au „grad de încredere limitat”, iar 13% „lipsă de încredere”.

Ghidul complet:

Cheltuielile eligibile sunt:

Cheltuieli pentru echipamente si dispozitive digitale (enumerate doar cu titlu de exemplu):

  • Utilaje şi echipamente tehnologice şi funcționale;
  • Echipamente de calcul, echipamente periferice si simulatore;
  • Cablare rețea internă;
  • Achiziționare și instalare de sisteme şi echipamente pentru persoane cu dizabilități;
  • Cheltuieli pentru conectivitate si asigurarea utilităților şi/sau reabilitarea şi modernizarea acestora;
  • Echipamente IT şi pentru comunicaţii;
  • Instalaţii, echipamente şi instrumente independente pentru cercetare;
  • Cheltuieli pentru achiziţia de active necorporale (max. 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului);
  • Aplicaţii informatice si licenţe software;
  • Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare, aplicații informatice;
  • Cheltuieli cu servicii IT, de dezvoltare/actualizare aplicații, configurare baze de date, migrare structuri de date etc.
  • Cheltuielile pentru servicii informatice şi de comunicații: dezvoltare, întreținere, actualizare aplicații informatice, configurare și implementare baze de date, migrare și integrare structuri de date existente, dezvoltare website/portal

Cheltuieli pentru dezvoltarea și implementarea programelor de formare de competențe, în limita a 10% din valoarea totală a grantului solicitat (enumerate doar cu titlu de exemplu):

  • Cheltuieli cu resursa umană pentru dezvoltarea programelor de formare de competențe
  • Cheltuieli pentru autorizarea/acreditarea programului/centrului ECDL
  • Cheltuieli cu resursa umană pentru susținerea cursurilor de formare
  • Taxe pentru obținerea certificării individuale.

Foto: © Ratz Attila | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentanții studenților cer bani la rectificarea bugetară pentru suplimentarea burselor, altfel „s-ar ajunge la premiera istorică a scăderii numărului de studenți bursieri”

Reprezentanții studenților solicită premierului Florin Cîțu și ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să asigure suplimentarea fondului de burse pentru studenți pentru a majora subvenția cu 41 de lei/lună, respectând creșterea cuantumului unei…
Vezi articolul

Prestigioasa universitate de științe politice Sciences Po din Franța introduce o probă scrisă pentru admitere, după 4 ani: candidații ar putea fi puși să redacteze o lucrare, cu bibliografie anunțată dinainte

După renunțarea la concursul de intrare în 2021, Sciences Po readuce în procesul de admitere o probă scrisă, însă într-o formă „social nediscriminatorie”. Noua probă va face parte din platforma…
Vezi articolul

Documentele universitare vor putea fi gestionate și în format digital / Regulile pentru codul QR aplicat pe diplome / Instituțiile vor putea emite traduceri oficiale ale documentelor, gratuit sau contra cost – proiectul noului Regulament-cadru privind actele și documentele universitare

Documentele emise de universități vor putea fi administrate în format digital, arată proiectul unui ordin de ministru pentru aprobarea noului Regulament-cadru privind actele și documentele emise de universități, lansat joi…
Vezi articolul

Generalul SRI Dumitru Dumbravă, fostul vicepreședinte ANAF Gogancea-Vătășoiu și fiica lui Gabriel Oprea au rămas fără doctorate, după verdictele oficiale de plagiat de la CNATDCU

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis marți că lucrările de doctorat semnate de 16 persoane sunt plagiate, potrivit Newsweek. Printre cei cu lucrări…
Vezi articolul

Universitatea Politehnica din Timișoara intră pe piața consultanței energetice / „Sunt societăți comerciale autorizate ca manageri energetici pentru localități. Noi credem că avem mult mai multe competențe ca universitate tehnică”

Universitatea Politehnica din Timișoara poate oferi consultanță energetică, având susținerea Ministerului Energiei, informează Agenția de presă Rador. Deși făcea Universitatea Politehnica făcea acest lucru și până acum, instituția de învățământ…
Vezi articolul