Consiliul Rectorilor critică interzicerea informațiilor despre identitatea de gen: Libertatea academică reprezintă libertatea studenților, a cadrelor didactice și cercetătorilor de a învăța, preda, cerceta sau comunica cu societatea, fără îngrădiri de natură ideologică, politică sau religioasă

3.541 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Facebook.com
Consiliul Național al Rectorilor critică interzicerea informațiilor despre identitatea de gen, într-un comunicat în care nu folosește, însă, explicit cuvintele „identitate” sau „gen”. „CNR susține cu fermitate respectarea autonomiei universitare și a libertății academice”, transmite forul condus de Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

„Sistemul universitar din România dispune de suficientă maturitate în asumarea responsabilității publice, astfel încât acest tip de limitări nu fac decât să restrângă libertatea membrilor comunităţii universitare de a exprima liber opinii academice în spaţiul universitar, de predare, de cercetare şi de creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică, libertate garantată prin lege”, se arată în comunicatul CNR, remis Edupedu.ro.

Reacția rectorilor vine la votul de ieri prin care Senatul a adoptat un amendament la Legea Educației care interzice informațiile depre identitatea de gen în școli și universități.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Rectorilor

„CNR susține cu fermitate respectarea autonomiei universitare și a libertății academice

Respectarea autonomiei universitare și a libertății academice, cu asumarea răspunderii academice, sunt principii de bază ale unui învățământ de calitate. Autonomia universitară este garantată prin Constituţia României, în timp ce libertatea academică este garantată prin lege, instituţiile de învăţământ superior organizându-se şi funcţionând independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase.

Libertatea academică reprezintă astfel libertatea studenților, a cadrelor didactice și cercetătorilor de a învăța, preda, cerceta sau comunica cu societatea, fără îngrădiri de natură ideologică, politică sau religioasă. Acesta este un aspect indispensabil al calității în educație, dar și o caracteristică de bază a societăților democratice.

În același timp, în învăţământul superior nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepţia măsurilor afirmative prevăzute de lege.

Consiliul Național al Rectorilor, ca partener de dialog social al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, și reprezentant al 74 de instituții de învățământ superior din România, susține în mod ferm respectarea autonomiei universitare și libertății academice, precum și principiilor nediscriminării, și solicită respingerea oricăror proiecte legislative care pot aduce încălcări acestor principii. Sistemul universitar din România dispune de suficientă maturitate în asumarea responsabilității publice, astfel încât acest tip de limitări nu fac decât să restrângă libertatea membrilor comunităţii universitare de a exprima liber opinii academice în spaţiul universitar, de predare, de cercetare şi de creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică, libertate garantată prin lege.”

Informații de background

Proiectul votat ieri de Senat, în calitate de cameră decizională, prevede că articolul 7 din Legea educației se modifică, la aliniatul (1), prin adăugarea următoarelor prevederi:

  • Art. 7 – (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, sunt interzise: (…)
  • e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași;

 

Votul din Senat a fost semnalat de senatorul USR Vlad Alexandrescu, care a susținut că, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, “a adoptat azi, cu votul PSD și PMP, cu abținerea PNL și împotriva votului USR, o lege inițiată de doi parlamentari PMP, introdusă pe ordinea de zi cu jumătate de oră înainte de a începe ședința pelnului, care interzice în școli, în Universități și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, orice referire la identitatea de gen”.

Proiectul a trecut cu 81 voturi de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 27 de abțineri. UDMR a votat împotrivă.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Transportul studenților: Un proiect de modificare a normelor de acordare a facilităților de transport înlocuiește gratuitatea cu o reducere de 90% pentru studenți cu părinți decedați sau care provin din centre de plasament

Un proiect de hotărâre de guvern ce vizează normele de acordare a facilităților de transport feroviar pentru studenți și elevi, pus în consultare de Ministerul Transporturilor, păstrează „reglementări pe care…
Vezi articolul

Creșterea alocației studenților la 250 de lei pe lună, printre solicitările care au rezultat în urma întâlnirii Consiliului Rectorilor. Reprezentanții studenților au cerut încă de anul trecut o sumă similară, care să echivaleze măcar cu inflația din ultimul an

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit marți, la Antena 3, despre o rezoluție a Consiliului Rectorilor, care s-a întrunit săptămâna trecută, prin care se solicită ca alocația studenților să crească…
Vezi articolul

Pentru rezultate de excepție la examenele internaționale, pregătirea temeinică, cu cel puțin un an înainte, e esențială. “Le recomand elevilor să înceapă pregătirea din clasa a X-a” susține Georgiana Popovici, doctor în matematică (P)

Meditațiile la matematică pentru examene internaționale sunt necesare? Ce contează pentru părinți și elevi deopotrivă este atingerea obiectivelor: calificative care deschid ușile celor mai bune universități. Liceenii români iau tot…
Vezi articolul