Glume pe internet, generate de subiectele de la Română: Câte întâmplări se pot petrece în timpul unei activități de lectură?

8.749 de vizualizări
analiză bac
Foto: Pixabay.com
Subiectele de la examenul de Limba și literatura română susținut astăzi de absolvenții clasei a VIII-a au generat deja glume în online. „Câte întâmplări se pot petrece în timpul unei activități de lectură?”, întreabă cititorii Edupedu.ro. Glumele pleacă de la ultimul subiect de la Română, care are următoarea cerință: „Redactează o narațiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură”.

Evaluarea Națională 2019 a început astăzi, 18 iunie, cu examenul scris la Limba și literatura română. Absolvenții claselor a VIII-a au avut la dispoziție 2 ore pentru a rezolva subiectele de examen. Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi publicate pe 25 iunie, după care elevii nemulțumiți pot depune contestații.

Câteva dintre comentariile pe de internet, legate de această cerință:
  • „Poate nu înțeleg eu bine, dar eu când citeam citeam, nu căscam gura la altele și nici nu auzeam ce era prin jur”.
  • „Se scorojea varul de pe pereți în timp ce dădeam paginile…Super palpitant.”
  • „În timp ce citeam s-a întrerupt curentul. Și n-am mai văzut nimic și m-am culcat.”
  • „În timp ce mă aventuram să lecturez cerința de la subiectul II, punctul B, am murit de râs și am căzut de pe scaun…”
  • „Câte întâmplări se pot petrece în timpul unei activități de lectură pe care nu ai avut-o niciodată ??”
  • ”Ne răspunde fostul ministru Pop. Știe sigur…?”, răspunde o cititoare Edupedu.ro.
Subiectul de astăzi de la Română care a stârnit amuzamentul multor cititori:

Subiectele integrale de la examenul de Limba română susținut astăzi, 18 iunie 2019

Subiectele de la examenul de Limbă și literatură română susținut astăzi în Evaluarea Națională 2019 le cer absolvenților de clasa a VIII-a să argumenteze apartenența unui text la genul dramatic. Aceasta este cerința de la subiectul I, punctul B.

La ultimul subiect, elevii au avut de realizat o compunere în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură.

Calendar Evaluarea Națională 2019

18 iunie 2019       Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019       Matematică – examen scris
21 iunie 2019       Limba şi literatura maternă – examen scris

25 iunie 2019      Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie                Afișarea rezultatelor finale

Citește și:

 

 


1 comment
  1. Se pot intampla multe daca adormi….
    Probabil ca subiectele au fost facute de un fost sau actual parlamentar. La fel de stufoase si de ambiguee ca orice text de lege…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele FSLI cer Guvernului ca profesorii să rămână și ei acasă în perioada de suspendare a cursurilor, nu numai elevii: Aceste persoane pot transmite noul coronavirus

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Guvernului ca, în perioada suspendării cursurilor școlare, să rămână acasă și cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și nedidactic. „Nu credem că este benefică prezența…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader este unicul candidat pentru un post de lector universitar / Cum a reușit Ionuț Toader să bifeze criteriile – cheie în mare viteză

În timp ce Tudorel Toader este rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, fiul său cel mare avansează rapid în cariera academică la aceeași instituție de învățământ superior.…
Vezi articolul

Elevi din 20 de țări au ținut lecții la clasă despre schimbările climatice, într-o mișcare de conștientizare a schimbărilor din natură / Producția de dioxid de carbon s-ar putea reduce cu 19 gigatone în 30 de ani și dacă 16% din elevi ar avea acces la informație relevantă despre mediu

Elevii au devenit profesori într-o mișcare internațională legată de importanța educației pentru schimbările climatice. În 20 de țări, elevii și-au înlocuit profesorii, recent, și au ținut lecții bazate pe informații…
Vezi articolul