Golf și manele. Un președinte în derivă

1.692 de vizualizări
Cristian Pantazi / Foto: Arhiva personală

Penibilul instantaneu foto din Times Square a luat locul tradiționalei fotografii cu președintele SUA, râvnită de orice președinte român care merge la ONU. Sorinel Puștiu în locul lui Joe Biden, ăsta da bilanț. Poza e oarecum inadecvată, în locul banalului costum cu cravată bleu ar fi mers perfect papionul negru de gală, asortat la un smoching.

Sursă foto: Facebook.com – Sorinel Puștiu

Apropo, agenda publică de până acum a vizitei președintelui la New York ne arată că șeful statului nu și-a făcut timp pentru o întâlnire cu diaspora românească din SUA, așa cum e cutuma la astfel de vizite întinse pe câteva zile.

Toată gesticulația publică a președintelui Iohannis din ultima perioadă indică un operator politic fără busolă, în derivă. Gesturile sale sunt deseori de neînțeles, agenda e perfect paralelă cu interesul public.

Însuși proiectul ”România Educată” e un eșec. Mari specialiști în domeniu precum Mircea Miclea ori Lazăr Vlăsceanu au distrus proiectul și au demonstrat că e nociv pentru elevi, iar ministrul Sorin Cîmpeanu nu știe cum să-l mai amâne. Să nu uităm, e ministrul pe care însuși Iohannis l-a cerut la negocierile cu USR PLUS și UDMR, ca garanție pentru ”România Educată”, după cum a dezvăluit Ludovic Orban.

Editorialul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala în campanie electorală – studiu de caz: Mihai Chirica, primarul candidat pentru un nou mandat la Iași / Edilul apelează la funcție pentru a folosi elevi, profesori, școli și universități în comunicarea de campanie

Școli, elevi, profesori și reprezentanți ai mediului universitar apar constant în materialele publicate, în ultimele două săptămâni, de primarul orașului Iași, Mihai Chirica, pe pagina sa de Facebook. Deși el…
Vezi articolul

Evaluarea liceelor tehnologice prin rata de promovare la Bacalaureat este „un indicator greșit” – analiză Centrul Român de Politici Europene. În 2025, 42 din 49 de licee cu promovabilitate zero au fost tehnologice

Liceele tehnologice din România sunt evaluate public și administrativ printr-un criteriu care nu reflectă misiunea lor reală – rata de promovare la Bacalaureatul generalist –, arată o analiză publicată de…
Vezi articolul