Grădinițele de stat și private intră sub condiția pragului de vaccinare de 60% pentru deschidere fizică / Vezi lista grădinițelor din București și din 18 județe

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Grădinițele se vor deschide pentru a-i primi pe copii cu prezență fizică dacă vor avea cel puțin 60 la sută dintre angajați vaccinați, potrivit datelor care se conturează până acum, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Astfel, și acestea se vor supune condiției de îndeplinire a pragului de vaccinare, anunțat de președintele Iohannis.

Întrebat dacă grădinițele intră și ele sub condiția pragului de vaccinare pentru deschidere cu prezența fizică, ministrul Educației a răspuns: „categoric da”.

„Ordinul comun se aplică pentru toate unitățile de învățământ, de stat și privat”, a declarat Cîmpeanu, întrebat dacă acest prag de 60% de angajați vaccinați pentru a se putea deschide cu prezență fizică va fi aplicat și la stat, și la privat.

Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat în declarația de presă susținută joi seara, la Cotroceni, că vacanța nu va mai fi prelungită și săptămâna viitoare, iar începând de luni, acolo unde condițiile sanitare o permit, toți elevii și preșcolarii se vor putea întoarce la școală. Însă, de data aceasta, pentru redeschiderea cu prezență fizică a școlii va conta și gradul de vaccinare al personalului angajat.

Tot joi seara, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis pe grupul de comunicare cu presa al ministerului următorul mesaj: „Conform discuțiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului școlii, pentru a funcționa cu prezență fizică. Decizia finală se va anunța mâine, la ora 10:00, la sediul ministerului Educației”.


3 comments
  1. Incredibil.
    Nu mai contează incidenta imbolnavirilor din localitatea reepectiva?
    Asa de dornici sunt parintii sa scape de copii de acasa, in orice situatie epidemiologica?

  2. Trebuie tinut cont de rata de incidenta, peste 3 la mie testare obligatorie in scoli iar peste 6 la mie in online. Daca vor sa considere rata de vaccinare trebuie sa fie de minim 70% cum spun specialistii dar trebuie inclusi si elevii.

    Ce inseamna ca daca rata de incidenta intr-un sat este de 2 la mie iar profesorii nu sunt vaccinati, se face scoala online?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pentru profesorii care dau mediații, registrul declarațiilor de interese, introdus de proiectul legii educației, „este doar o problemă de birocrație, atâta tot”, “nu există niciun fel de rezolvare”, spune Marius Nistor, FSE Spiru Haret / „Există această piață a meditațiilor, pentru că avem o solicitare din partea părinților”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „faimosul registru de evidență al cadrelor didactice” este „doar o problemă de birocrație, atâta tot. Nu rezolvă…
Vezi articolul

Maia Sandu: Profesorii sunt cei care schimbă destine, prin puterea exemplului și prin dăruire / Vă încurajez să rămâneți conectați, curajoși și exigenți cu dumneavoastră înșivă și cu sistemul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de apreciere pentru profesori, joi, la deschiderea Săptămânii Educației în Moldova: „dumneavoastră schimbați destine prin puterea exemplului și prin dăruire”, a…
Vezi articolul