Gradul didactic II se obține cu o probă scrisă și doua inspecții, OUG adoptat de Guvern

16.893 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Codiițiile de obținere a gradului didactic II au fost modificate din nou prin OUG de către Guvern în această seară, după ce fuseseră modificate prin OUG 58/2020 pe 24 aprilie. Potrivit documentului obținut de Edupedu.ro, este vorba despre susținerea unei probe scrise și eliminarea probei orale.

Ministerul Educației anunță că gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare cu o vechime la catedră de cel puțin patru ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea probelor:

  • Cel puțin două inspecții școlare;
  • O probă scrisă care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente de metodica specialității cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Ce prevede OUG nouă în legătură cu Gradul didactic II:

”Art. 39 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 242 alin. (4), lit. a), b), și c)  din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesiunea 2020, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:

a) cel puțin două inspecții școlare;

b) o probă scrisă, care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente din metodica specialității, cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.”

Reamintim că Guvernul a modificat prin OUG 58/2020 modalitatea de acordare a gradului didactic II. Pe 24 aprilie fusese redus numărul de inspecții, de la 3 la 2 și

Prin această nouă Ordonanță acea modificare este abrogată și înlocuită.

Art. 43 – La data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență, se abrogă dispozițiile art.7 , art.10 și art.11 din Ordonanța de urgență  nr. 58/2020, privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.”

Ce modificări fuseseră făcute pe 24 aprilie:

Scădea de la 3 la 2 numărul de inspecții, iar susținerea lucrării era online:

  • gradul didactic II se va obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, prin promovarea a cel puțin două inspecţii şcolare susținute până la data înscrierii pentru susținerea probei orale, prin derogare de la prevederile articolului 242, alineatul (4), litera a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare
  • pentru evoluţia în carieră prin gradul didactic II, sesiunea 2020, – gradul didactic I, seria 2018-2020, se va putea obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea gradului didactic II prin promovarea a două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, apreciate cu calificativul maxim și susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice ce se va putea realiza și on-line, în faţa comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin derogare de la prevederile articolului 242, alineatul (5), literele b) și d) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.

FOTO: pexels.com


4 comments
  1. buna ziua !Sustin examenul pentru grad ii in acest an si va rog sa imi spuneti care este procedura;se plateste taxa de examen ?care sunt disciplinele de examen si care este data de incepere a examenelor.Sunt inscrisa la Unuversitatea Bacau Va multumesc ca ne sunteti aproape

  2. Dacă la definitivat se recunoaște nota de la ultima inspecție, nu ar fi corect ca si la gradul II să li se echivaleze nota de la inspecta specială celor care au sustinut o?

  3. Este stabilita si data examenului scris?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Concursul de directori a fost suspendat la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, după ce un membru al comisiei s-a retras în timpul interviurilor. Inspectoratul București a anulat o notă acordată de comisie, pe motiv că a fost pusă „dintr-o eroare” și a înlocuit peste noapte „concurs suspendat” cu „reprogramat”

Concursul de directori 2021 a fost suspendat la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, potrivit Inspectoratului Școlar. Instituția a publicat situația de vineri, 26 noiembrie, a rezultatelor la concurs și…
Vezi articolul

Daniel David: Mai trebuiau făcute măriri la început de an, undeva în jur de 20-30% pentru a atinge nivelul salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți. E momentul să înțelegem că educația are nevoie de ajutor, pentru că nu mai avem profesori în școli suficient de mulți și suficient de buni

Majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcută cât mai curând, în special pentru profesorii debutanți, pentru a face profesia atractivă și a asigura calitatea actului educațional, a explicat ministrul Educației și…
Vezi articolul

Profesorul anonim de limba franceză: Ministerul a decis să reducă la o singură oră pe săptămână limba a doua de studiu, în liceu. Perspectivele lingvistice, accesul la cultura francofonă, oportunitățile academice și profesionale – toate sunt ignorate

De ce anonim? Pentru că suntem mulți și trăim adevărate drame din momentul în care ministerul nostru a început să se scarpine după ureche, fără strategii clare, deschizând rafturi din…
Vezi articolul

Salariile din învățământ vor fi majorate cu 10% din 1 ianuarie 2023, dar nu mai mult decât în grila de salarizare prevăzută de Legea 153/2017 – proiect de ordonanță de urgență / Lista salariilor de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic

Salariile din Educație vor fi majorate cu 10% în anul 2023, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat marți de Ministerul de Finanțe, înainte de vacanța de Ziua Națională. Proiectul…
Vezi articolul

Eveniment Edupedu.ro, cu sprijinul Samsung Electronics Romania și Nextlab.tech

VIDEO Simt că noi, profesorii, am început să învățăm mai mult decât elevii, de când cu digitalizarea, spune Ioana Pantor, profesor formator care a prezentat și explicat trei metode și strategii didactice moderne aplicabile în clasele cu table interactive

La Conferința națională pentru profesori NextEd Teach – Learn Create Display, desfășurată pe 28 martie la Academia de Studii Economice din București, profesoara Ioana Pantor, formator și cadru didactic la…
Vezi articolul