Granturi destinate ONG-urilor, cu valoare totală de peste 1 milion de euro, pentru proiecte de combatere a violenței școlare, anunțate de organizația World Vision

3.193 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Un apel de proiecte cu valoare totală de peste 1 milion de euro, din fonduri europene, pentru inițiative în domeniul protecției copiilor împotriva violenței, a fost anunțat, miercuri, de Fundația World Vision România. Potrivit acesteia, granturile, destinate ONG-urilor mici, sunt alocate prin Programul SAVE („School Anti-Violence Ecosystem”, cofinanțat de Uniunea Europeană.

World Vision precizează că aceste granturi vor fi alocate în perioada 2024-2026, cea mai mare parte a fondurilor fiind programate pentru anul în curs.

Ce granturi vor fi acordate:

  • în anul 2024: 20 de granturi mari, de 30.000 Euro (proiecte între 7-18 luni), și 20 de granturi medii, de 15.000 Euro (proiecte între 4-9 luni). 
  • în anii 2025-2026: 30 de granturi mici de 5.000 de euro.

Ce trebuie să vizeze proiectele:

  • campanii de conștientizare cu elevi și părinți, 
  • activități de formare pentru personalul din școli, 
  • schimb de bune practici, 
  • networking și advocacy cu experți din societatea civilă și din sistemele de educație și de protecție a copilului

Ce fel de organizații sunt eligible:

1.      ONG-uri legal înființate în România, cu cel puțin un an înainte de data lansării apelului, respectiv înainte 15 mai 2023;

2.      ONG-uri mici, cu media veniturilor pe ultimii 3 ani fiscali încheiați de maximum 250.000 Euro/an;

3.      ONG-uri active în domeniul protecției copilului și/sau al educației școlare

Vezi Ghidul solicitantului în cadrul acestui program.

World Vision precizează că nu se solicită co-finanțare din partea ONG-urilor selectate.

Foto: © Gan ChaonanDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. doamne câți bani..risipiți aiurea…

    1. Ai mare dreptate. S-a spart conducta cu fonduri pentru oengeuri, se pare. Sa le vezi pe alea, tot pt oengeuri, pt „digitalizare”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei 1.300 de elevi de la Școala 75 din București, care au intrat în online după două zile de cursuri din cauza infectării unei îngrijitoare, vor reveni fizic la școală vineri. Inspectoratul Școlar: Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare”

Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare” așa că elevii de la Școala Gimnazială Nr. 75 din Capitală vor reveni la cursuri în format fizic de vineri, 17 septembrie, după…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, despre retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD din Ministerul Educației: Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ne aflăm în faţa unui fenomen / Eu am trăit înainte de ’89

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni la Parlament, despre retragerea atribuţiilor secretarului de stat PSD Florin Lixandru, că dacă ministrul Ligia Deca a făcut acest lucru pentru că a…
Vezi articolul

Reprezentanții studenților semnalează că universitățile au crescut tarifele pentru cămin cu peste 50% față de anul trecut, iar autoritățile nu au luat măsuri / „Este inacceptabil ca statul să presupună faptul că un student se poate hrăni din 18 lei pe zi”, potrivit ANOSR

„Multe universități au crescut, la începutului acestui an universitar, tarifele pentru regia de cămin, aceasta situându-se, în medie, între 150 și 450 RON/lună, existând majorări chiar și de peste 50%…
Vezi articolul

Educația și jurnalismul de calitate sunt cheie pentru combaterea dezinformării, domeniu în care UE riscă să rămână dezarmată în fața instituțiilor din unele țări membre – avertismentul unui deputat european

Uniunea Europeană trebuie să găsească modalități pentru a sprijini jurnalismul de calitate, dar și o educația necesară pentru a combate dezinformarea, avertizează europarlamentara letonă Sandra Kalniete, autoarea unui raport recent…
Vezi articolul