Grevă cu peste 70.000 de participanți – posibilă acțiune sindicală pentru salarii și pensii în învățământul superior din Marea Britanie, unde întregul sector s-ar putea “opri complet” înaintea Crăciunului

785 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Întregul sector al învățământului superior din Marea Britanie s-ar putea “opri complet” înaintea Crăciunului, în urma unei acțiuni sindicale ce ar putea determina intrarea în grevă a peste 70.000 de angajați din 150 de universități, potrivit The Guardian. Salariații au votat, în două procese separate, să declanșeze greve pe teme legate de salarizare, condiții de muncă și pensii, arată sursa citată, potrivit cărora succesul proceselor de vot a fost “uluitor” chiar și pentru organizatori.
  • Publicația arată că în cele două procese de votare au luat parte peste jumătate dintre principalul sindicat al angajaților din acest sector, University and College Union (UCU), iar mai bine de opt din zece au votat în favoarea declanșării grevei.

Situația a determinat organizația sindicală să îi îndemne pe managerii universităților să vină urgent la masa negocierilor, pentru a preveni acțiuni masive care să blocheze activitățile în campus, în întreaga țară, în ultima parte a acestui an sau la începutul anului viitor.

The Guardian precizează că, în această perioadă, alte organizații sindicale ale profesorilor desfășoară proceduri pentru a decide dacă să intre sau nu în grevă, fiind posibil ca această acțiune de protest să fie adoptată și la nivelul școlilor, în cursul iernii. 

  • UCU a afirmat că rezultatul deciziei interne în favoarea grevei reflectă furia personalului din învățământul superior, căruia i s-a propus o creștere salarială de 3%, în contextul unei inflații accentuate.

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Iohannis: Cererile profesorilor pentru creșterea salariilor sunt îndreptățite. Trebuie să avem grijă de profesori, să aibă condițiile pentru a-și face treaba cum trebuie / La Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării

Cererile profesorilor pentru creșterea salariilor sunt îndreptățite, dacă vrem un sistem foarte performant, trebuie să plătim profesorii, a spus miercuri președintele Klaus Iohannis când a fost întrebat de ziariști despre…
Vezi articolul

Proiectele legilor educației nu îi sprijină pe olimpicii internaționali care vor să meargă la facultate în România, atrag atenția reprezentanți ai inspectoratelor din Botoșani și Suceava: “Prin mâna mea au trecut 70 de olimpici internaționali. În țară au rămas doar doi”

Proiectele de legi ale educației ar trebui să ofere mai mult sprijin olimpicilor internaționali pentru a-i determina să continue studiile în țară, în loc să plece în străinătate, au atras…
Vezi articolul