OFICIAL Mediile elevilor din școlile și liceele de arte pot fi încheiate fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate

2.794 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Mediile elevilor din învățământul de arte, pe clase, pot fi încheiate fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate la sfârșitul anului școlar, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul 4.457 din 13 iunie 2023. Schimbarea vine în contextul în care greva angajaților din Educație a început luni, 22 mai, și a fost suspendată pe 12 iunie.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial completează Regulamentul privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar de artă, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.569/2011.

La articolul 26, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:

„(5) În anul școlar 2022—2023, prin derogare de la prevederile alin. (1)—(4), situația școlară anuală a elevilor din învățământul de arte, pe clase, poate fi încheiată fără susținerea examenului la disciplina principală de specialitate la sfârșitul anului școlar. Media anuală la disciplinele de specialitate se stabilește în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, cu modificările și completările ulterioare.”

Edupedu.ro redat câteva exemple de calcul atât pentru media la o disciplină, cât și pentru cea generală, bazate pe explicații de la profesori diriginți și directori.

Mediile elevilor se încheie în aceste zile, potrivit informațiilor primite de la școli, iar pentru elevii de a VIII-a și de a XII-a/ a XIII-a ele se pot încheia până pe 16 iunie, în ultima zi de cursuri.

Mediile școlare ale elevilor pot fi încheiate și cu doar două note, după ce ordinul de ministru care modifică Regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) în plină grevă generală a angajaților din Educație a fost publicat în Monitorul Oficial acum o săptămână. Elevii din clasa a VIII-a și din anii terminali de liceu care nu au două note vor avea o sesiune de examene pentru încheierea mediilor până pe 16 iunie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Limitarea normei didactice a directorilor la cel mult 14 ore, comasări de școli doar prin absorbție, protejarea claselor existente și a celor care au elevi cu CES, excluderea obligației de a face ore remediale pentru directorii-învățători – propuneri trimise de asociația directorilor de școli CEMS la Ministerul Educației

Modificări urgente în aplicarea noii legi a învățământului, solicitate Ministerului Educației de asociația directorilor de școli CEMS – Comunitatea pentru excelență în management școlar, potrivit unui comunicat al organizației primit…
Vezi articolul

Părinții trebuie să își dea acordul pentru testarea elevilor, se vor face teste rapide in școli, anunță Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Testarea se va face și pentru cadrele didactice care au simptome

Părinții trebuie să își dea acordul pentru testarea elevilor, se vor face teste rapide in școli, anunță Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății într-o conferință de la Ministerul Educației. Redăm declarația: Părinții…
Vezi articolul

„Pe 19 mai vom face analiza” pe baza căreia să putem propune reluarea cursurilor cu prezență fizică, fără restricții, fără scenarii, anunță ministrul Educației: „Afirmația rămâne în picioare”

„Afirmația rămâne în picioare”, „pe 19 mai vom face analiza” pe baza căreia să putem propune reluarea cursurilor cu prezență fizică, fără restricții, fără scenarii, potrivit declarațiilor făcute de ministrul…
Vezi articolul