Guvernul a aprobat cea mai mare scădere a cifrei de școlarizare pentru liceu, din ultimii 10 ani. Tăiere de 30.000 de locuri pentru clasa a IX-a. Andronescu: Ne-am apropiat de cohorta de copii care intră în liceu anul acesta

7.581 de vizualizări
SURSA: edu.ro
Oficial Guvernul a adoptat cea mai mare reducere de locuri în cifra de școlarizare din ultimul deceniu. Este vorba despre o scădere de circa 30 de mii de locuri de la clasa a IX-a pentru anul școlar următor 2019-2020. Motivația Ecaterinei Andronescu, după ședința de Guvern, a fost aceea că anii trecuți nu se ocupau toate locurile, iar anul acesta au fost aprobate doar câte locuri s-au ocupat anul trecut.

Guvernul a aprobat miercuri o cifră de școlarizare redusă pentru clasa a IX-a de liceu, de la 165.000 de locuri, câte au fost alocate în anul școlar actual (2018-2019) la 134.600 de locuri pentru anul școlar 2019-2020. Reducerea de aproximativ 30.000 de locuri nu a fost explicată până acum de oficialii ministerului, înainte de a fi aprobată, fie în nota de fundamentare a actului normativ, fie de ministru sau de alt oficial ori prin alte comunicări. Practic aceasta este prima explicație, venită de la Ecaterina Andronescu, abia după aprobarea actului normativ în Guvern

Iată declarația făcută de Ecaterina Andronescu:

Anul trecut, și așa s-a întâmplat și anteriorii doi ani, au fost locuri mult mai multe decât s-au ocupat. Adică nu s-au ocupat anul trecut 30.954 de locuri, în anul precedent aproape 30 de mii și în precedentul an 35 de mii. Deci noi ne-am apropiat cu cifrele de școlarizare de cohorta de copii care intră în liceu anul acesta. Prin urmare, numărul de locuri pe care Hotărârea de Guvern acum îl stabilește, practic, este echivalent cu numărul de locuri în licee, cu cel de anul trecut. Ceea ce am făcut, ținând seama de numărul de locuri oupate anul trecut în școlile profesionale, circa 31 de mii, am încercat să creștem numărul de locuri și să încercăm să le ocupăm pe toate cele 60 de mii de locuri care sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern. Și, sigur, acest lucru l-am fpcut ca urmare a solicitărilor venite la minister din partea angajatorilor. Dacă vorbim de școala profesională, atunci fără îndoială vorbim și de școala profesională duală și de școala profesională clasică, și ea organizată pe acele domenii de specializare care sunt cerute de piața muncii.

Eu nu sunt nemulțumită de aceste cifre de școlarizare, îmi propun să le ocupăm”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

În acest an (2018-2019) sunt înscriși în clasa a VIII-a 175.463 de elevi care acum se pregătesc să dea Evaluarea Națională și apoi admiterea la liceu.

Edupedu.ro a scris pe 8 aprilie despre cum proiectul inițial de HG, pus în dezbatere publică prevedea o scădere de doar 1.000 de locuri la liceu, față de anul trecut, iar în urmă cu câteva zile un al proiect de HG a fost pus în dezbatere, acesta având modificări mult mai ample.

Întrebată despre aceste modificări apărute în cifra de școlarizare pentru elevii de clasa a IX-a, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat marți că nu va fi nicio schimbare, a asigurat că totți elevii vor avea locuri, dar a refuzat consant să discute cifrele exacte. După ce reporterii au insistat, Andronescu a avansat cifra de 70.000 de locuri pentru învățământul profesional. Proiectul de HG propus de minister prevede doar 60.000 de locuri pentru acest tip de învățământ, cu doar 5.000 de locuri peste cifra de școlarizare de anul trecut. (Vezi aici HG 131/21 martie 2018 cu cifra de școlarizare aprobată anul trecut). Iată comparația între proiectul inițial, publicat la începutul lunii aprilie de minister în dezbatere publică și proiectul actual, aprobat în ședință.


DESCARCĂ AICI PROIECTUL DE HG INIȚIAL

DESCARCĂ AICI PROIECTUL DE HG MODIFICAT

Fără să atragă atenția asupra modificărilor apărute, sau să fie din nou pus în dezbatere, noul proiect de HG, modificat semnificativ, a fost repus de Ministerul Educației în același loc, doar cu mențiunea „update” în dreptul documentelor pentru descărcat. Data publicării apare că ar fi 9.04.2019.

În mod paradoxal, conform Notei de Fundamentare a proiectului arată că aceste cifre de școlarizare țin cont de efectivele de copii/elevi pentru fiecare nivel de învățământ. În text există și precizarea că cifrele propuse nu pot fi depășite.

SURSA FOTO: Guvernul României


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Subiectele și baremele de la Titularizare 2023 pentru educatorii și puericultorii din grădinițe și creșe, publicate de Ministerul Educației. Candidații au avut de scris un eseu de maximum 2 pagini în care să prezinte importanța funcțiilor educației. La subiectul I a picat basmul cult

Subiectele și baremele de la Titularizare 2023 pentru educatorii și puericultorii din grădinițe și creșe au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a concursului național a…
Vezi articolul

Plățile burselor pentru elevii din București se mai fac și vineri, 17 noiembrie, iar în cazuri izolate, la începutul săptămânii viitoare, anunță Inspectoratul școlar, care a virat banii din 13 noiembrie / Explicațiile ISMB pentru întârzieri

„Banii pentru bursele elevilor au fost transferați către toate unitățile de învățământ în data de 13 noiembrie. Cu toate acestea, nu toate unitățile de învățământ au reușit să realizeze plata…
Vezi articolul

Tăierea burselor nu este doar o cifră într-un tabel. Este o renunțare colectivă la viitorul copiilor noștri, atrage atenția Federația Națională a Părinților, într-o scrisoare deschisă către Guvern: Dacă se dorește o reformă și tăieri de cheltuieli, se poate începe cu reformarea Inspectoratelor școlare

„Tăierea burselor nu este doar o cifră într-un tabel. Este o renunțare colectivă la viitorul copiilor noștri”, atrage atenția Federația Națională a Părinților Edupart, într-un comunicat de presă. Reacția vine…
Vezi articolul