Dosar penal după ce un elev a fost bătut de trei colegi mai mari, în curtea unui liceu din Mureș. Băiatul a ajuns la spital

467 de vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Poliţia judeţeană Mureş a deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe, în urma unei agresiuni care a avut loc într-o şcoală din municipiul Reghin. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce un elev de 16 ani a ajuns cu semne de lovituri la spital, iar medicii de acolo au anunţat agresiunea, transmite News.ro, scrie G4Media.ro.

”La data de 3 aprilie 2024, Poliţia municipiului Reghin a fost sesizată, de către reprezentanţii unei unităţi spitaliceşti, cu privire la faptul că un tânăr, de 16 ani, din Reghin, a fost victima unei agresiuni. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că, astăzi, 3 aprilie a.c., victima ar fi fost agresată de către patru tineri, în timp ce se afla în pauza dintre orele de curs”, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Surse locale au declarat pentru News.ro că agresiunea a avut loc în curtea Liceului ”Ioan Bojor” din Reghin, iar primele date arată că elevul de 16 ani a fost agresat de colegi mai mari.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro.


1 comment
  1. Degeaba fac dosar penal, daca bătăușii nu sunt exmatriculați fara drept de reinscriere in școala respectiva, iar instanța de judecată ia măsuri educative formale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației, răspuns la criticile privind temeiul legal al examenelor din 2025: Din punctul nostru de vedere metodologia de organizare și desfășurare a examenelor naționale respectă în integralitate dispozițiile legale

Ministerul Educației precizează că cele două proiecte de ordin pentru organizarea BAC și Evaluarea Națională la clasa a VIII-a în anul școlar 2024-2025 „respectă în integralitate dispozițiile legale aplicabile de…
Vezi articolul

Mihnea Boștină, virusolog: În cazul gripei, 20-30% din populație e susceptibilă la infecții într-un an. În cazul SARS-CoV-2 – 100%. Rata mortalității este probabil de cel puțin zece ori mai mare

„Rata mortalității pentru cei care dezvoltă complicații respiratorii sau alte complicații este cam de 50%”, în cazul infecției cu noul coronavirus spune Mihnea Boștină, virusolog la Universitatea din Otago, Noua…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest și consilier onorific al premierului Ciucă: Voi pleda pentru ceea ce susțin profesorii / Cu o oră înainte de ședința de Guvern în care a fost aprobată legea educației, ministrul Finanțelor împreună cu alții au scos capitolul de salarizare unde salariul minim trebuia să fie mediu brut pe economie. Dacă eliminăm această piatră de temelie, restul rămâne suspendat în aer și se știa acest lucru

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, lider PNL și consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, susține revendicările profesorilor în această grevă generală declanșată în sistemul de învățământ. Pirtea…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Noi precizări privind deplasările elevilor în străinătate, trimise de inspectorate către școli: în programele Erasmus, părinții cu directorii și profesorii vor lua decizia finală / La olimpiadele școlare, un cadru medical trebuie să fie prezent

Noi precizări privind deplasările elevilor în străinătate au fost trimise astăzi, 26 februarie 2020, de inspectorate către școli. “Decizia finală cu privire la participarea la activități care presupun mobilități pe…
Vezi articolul

INTERVIU Daria Turculeț, doctorand la Oxford în chimie fizică, mesaj către decidenți: Investiți cu încredere în cercetare, tinerii trebuie să simtă că pot face știință de calitate acasă, fără să fie nevoiți să plece pentru a-și atinge potențialul

Daria Turculeț, doctorand în chimie fizică și teoretică la Universitatea Oxford, i-a îndemnat pe decidenții politici să asigure condițiile necesare cercetătorilor români prin investiții în acest domeniu, astfel încât să…
Vezi articolul