Sprijinul pentru părinții care trebuie să stea acasă cu copiii care fac școală online nu a fost aprobat de Guvern, ci doar prezentat în primă lectură / Ministrul Muncii, Raluca Turcan, susține că a fost adoptat

2.927 de vizualizări
Foto: gov.ro
Guvernul nu a adoptat prin ordonanţă de urgenţă măsurile de sprijin pentru părinţi, asta deși ministrul Muncii, Raluca Turcan, a scris pe contul de Facebook că proiectul a fost aprobat. Asta reiese din documentul transmis de Guvern cu actele normative care au fost adoptate în ședința de miercuri a Executivului.

Proiectul de ordonanță de urgență privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situații limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența față în față în unitățile de învățământ și în unitățile de educație antepreșcolară ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 a fost doar în primă lectură, potrivit listei publicate pe gov.ro.

Amânarea vine în condițiile în care sunt cel puțin 50.000 de elevi în online, potrivit anunțurilor Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar București din ultima săptămână.

Ce scrie Raluca Turcan pe Facebook:

Astăzi, am aprobat: „Ordonanță de urgență pentru acordarea de zile libere pentru părinţi prin care acordăm un sprijin concret angajaților și angajatorilor, așa cum am făcut pe tot parcursul stării de urgență și de alertă prin investiția de 7,6 miliarde lei în măsurile active.”

După care ministrul Muncii dă și detalii:

”Prin cel de-al doilea proiect de ordonanță de urgență, adoptat în ședința de Guvern de astăzi, se reintroduc măsurile de sprijin pentru părinții care trebuie să stea acasă cu copiii, în cazul în care activitatea didactică în unitățile de învățământ se limitează sau se suspendă din cauza situației epidemiologice.

Peste 34.000 de părinți au beneficiat de zile libere plătite în cursul stării de urgență și apoi al stării de alertă, până la finalul anului școlar 2020-2021, iar pentru această măsură s-au plătit peste 90 de milioane de lei.

Actul normativ adoptat astăzi se va aplica tuturor angajaţilor din mediul public şi privat, pe toată perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2021 – 2022 și prevede:

Acordarea de zile libere plătite pentru părinții care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, înscriși la unități de învățământ, inclusiv antepreșcolar;

Asigurarea unei indemnizaţii de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut, pentru fiecare zi liberă acordată.

Aproximativ 20.000 de persoane vor beneficia de acest tip de sprijin, iar bugetul estimat pentru acest an este de 150 milioane de lei, iar pentru anul 2022 de 300 milioane lei”.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: gov.ro


1 comment
  1. Știm.Au mâncat banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Criteriile de acordare a burselor pentru studenți, publicate în Monitorul Oficial / Cuantumul bursei de studiu pentru licență didactică cu dublă specializare este egal cu salariul net al unui profesor debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an – anul acesta este 3158 de lei

Ordinul privind criteriile de acordare a burselor studenților a fost publicat în Monitorul Oficial, marți, 10 octombrie. Apar câteva completări față de proiectul de ordin. De exemplu, se specifică faptul…
Vezi articolul

Premierul Ciucă a convocat ședință de guvern, duminică, în contextul în care a fost lansată o nouă propunere pentru sindicatele din educație / Ciucă e presat să soluționeze criza din educație, înainte de a preda mandatul de premier liderului PSD, Marcel Ciolacu

Guvernul premierului Nicolae Ciucă se întrunește în ședință, duminică, de la ora 10:00, pentru a soluționa criza din educație, astfel încât, săptămâna viitoare, să poată fi încheiată procedura rotativei guvernamentale,…
Vezi articolul

Elevii din județul Botoșani intră în vacanța de primăvară cu o zi mai devreme: Școlile se închid de joi din cauza viscolului, au decis autoritățile județene / Microbuz școlar cu elevi, blocat în zăpadă miercuri seară

Toate școlile din județul Botoșani își suspendă cursurile joi, 6 aprilie, din cauza ninsorii, după cum a declarat inspectorul general de la Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, pentru…
Vezi articolul

Profesor, la protestul din fața Ministerului Finanțelor, despre avalanșa de măsuri îndreptată de Guvernul Bolojan spre cadrele didactice: Au început cu norma didactică, 2-4 ore în plus, numărul de elevi la clasă, comasările. Acum au descoperit și hotărârile judecătorești

Un profesor, prezent miercuri, 7 octombrie, la protestul din fața Ministerului de Finanțe, a spus pentru TVR Info că „au început cu norma didactică, 2-4 ore (în plus – n.red),…
Vezi articolul