Sute de cazuri de gripă pe zi la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” după relaxarea măsurilor sanitare. Medicul Raluca Alexandru: Nu se mai ţine nicio regulă, nu mai avem nici masca, nu mai ţinem nici distanţarea, toată lumea se înghesuie, nu ne mai spălăm pe mâini

1.512 vizualizări
Vaccinare antigripală gratuită, elevi stau acasa
Foto: Pixabay.com
Sezonul gripei a început puternic odată cu renunțarea la măsurile de siguranță privind răspândirea coronavirusului, care ne protejau și de alte viroze respiratorii. Astfel, 350 de copii cu simptome de viroză au ajuns la spital într-o singură gardă, a spus pentru news.ro medicul Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. „Cazurile de COVID au scăzut, pe primul loc acum la copii este gripa urmată de enteroviroze”, a explicat medicul.

„La Unitatea de Primiri Urgenţe vin peste 300 de cazuri pe zi, chiar 350 într-o singură gardă, din care aproape 200 sunt cazuri pediatrice, în general viroze respiratorii, viroze digestive, avem gripă, rotavirus, şi bineînţeles covidul, care nu a dispărut. Majoritatea copiilor nu sunt vaccinaţi împotriva gripei, cei care fac simptomatologie şi care se internează nu sunt vaccinaţi”, a spus Raluca Alexandru.

Ea a explicat că lipsa totală a restricţiilor reprezintă un pericol pentru copii. „Principalul pericol la care se expun copiii în această perioadă este că nu se mai ţine nicio regulă, nu mai avem nici masca, nu mai ţinem nici distanţarea, toată lumea se înghesuie, şcolile funcţionează, grădiniţele, transmiterea este mult mai frecventă, ne-am obişnuit în timpul pandemiei să mai respectăm unele reguli care acum au dispărut, chiar şi banalul spălat pe mâini, probabil că de asta au apărut şi aceste enteroviroze, boala apare pentru că nu ne mai spălăm pe mâini când trebuie”, a spus medicul.

Atunci când văd primele simptome, părinții „ar trebui să ia legătura cu un medic de familie, cu o policlinică, să urmărească evoluţia copilului, să-i ofere un tratament”. O gripă nu este un motiv să vii cu copilul la urgențe din prima, a spus medicul.

„S-a rennţat la restricţiile respective, automat toate virusurile au început să se transmită, acele protecţii minimale pe care le avem, o mască, distanţare, ne protejau cât de cât şi de celelalte virusuri, nu numai de coronavirus”, a mai spus dr. Alexandru.


1 comment
  1. ”Stimată” doamnă doctor, asta se întâmplă în fiecare an, de când apare omul în lume. Chiar nu este cazul să-i jigniți pe români că nu se spală de mâini și că nu poartă mască! Masca aia nu face altceva decât să te imbolnăvească și mai rău, atât fizic cât mai ales psihic. Mai bine faceți-vă treaba pentru care sunteți plătită ffff bine și nu ne mai țineți teorii, că suntem sătui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din Educație cer o întâlnire cu Nicușor Dan, președintele României, pe tema intenției de majorare a normei didactice: Este nu doar inoportună, ci şi profund nedreaptă. Nu educația este de vină pentru că instituțiile statului nu pot eradica corupția și evaziunea fiscală

Sindicatele din Învățământ solicită o întâlnire cu Nicușor Dan, președintele României, în legătură cu intenția de creștere a normei didactice pentru profesori, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Într-un context…
Vezi articolul

INTERVIU Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici: Dacă ducem copilul la înot, vrem să-l vedem campion, dacă îl ducem la fotbal, vrem să-l vedem Messi. Atunci când traseul nu mai corespunde, intrăm în panică și lucrurile pot aluneca. Mai târziu va avea ecou în viața copilului

Adrian Rădulescu, antrenorul campionului olimpic David Popovici de la vârsta de 10 ani, a vorbit într-un interviu pentru Edupedu.ro despre situațiile în care uneori părinții și antrenorii ajung „să-i pună…
Vezi articolul

Mircea Miclea, avertisment cu privire la securizarea datelor sensibile ale tuturor elevilor din România: Este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional al elevului, menținut în proiectul legii educației, dar care va avea și formă electronică. Dacă nu sunt securizate aceste date, cariera oricui poate fi distrusă uitându-te la portofoliu

Toți copiii din România vor avea începând de anul viitor, obligatoriu, o evaluare de profil extrem de minuțios întocmită, începând de la grădiniță și care va fi menținută „activ” și…
Vezi articolul