Guvernul aloca 370 milioane lei profesorilor pentru respectarea Legii 85, prin rectificare. „Banii nu erau prevăzuţi în buget”, anunţă Premierul Orban

47.737 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Sumele cuvenite pentru tranşele de anul acesta cadrelor didactice, pentru respectarea prevederilor Legii 85/2016, nu erau prinse în buget, a anunţat premierul Ludovic Orban. Acesta a mai spus că este vorba despre 370 de milioane de lei, bani care vor fi alocaţi prin rectificarea bugetară.

„Legea 85 prevedea eşalonarea pe 5 ani de zile a plăţii către cadrele didactice care nu au beneficiat de majorarea din 2008, între 2008 şi 2011. Iar pe acest an, din suma care era cuvenită către cadrele didactice, trebuiau plătiţi 25% din suma datorată în perioada 2008-2011, nu erau prevăzuţi banii în buget. Este vorba de o sumă de 370 de milioane, pe care şi pe ăştia i-am prevăzut în buget, ca să respectăm legea”, a declarat Ludovic Orban.

Legea 85/2016 prevedea că sumele datorate profesorilor vor fi plătite în tranşe astfel:

  • 2016 – 5% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2017 – 10% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2018 – 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2019 – 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2020 – 35% din valoarea diferențelor salariale.

Ministerul Educaţiei Naţionale anunţa pe 7 august 2019, la precedenta rectificare bugetară că în buget rămân suficienţi bani pentru plata acestor sume: „Suma rămasă după rectificare asigură plata salariilor până la sfârșitul anului, plata titlurilor executorii, precum și plățile ce derivă din aplicarea Legii nr. 85/2016”.

FOTO: gov.ro


6 comments
  1. Suntem in mai si eu nu am primit niciun ban! A primit cineva ????

    1. Din câte am înțeles, fără să am certitudinea de rigoare, ceea ce s-a dat în vară este un rest al tranșei aferente lui 2018…și atunci, de ce toate articolele cu această temă poartă la unison titlul: „restanțe 2018 și întreaga tranșă a lui 2019″.
      Făcând un calcul ” ochiometric”, suma ar fi mai mult decât consistentă, deci, să așteptăm…

  2. Rectificarea a scos gunoiul de sub preș, pe care l-a pitit PSD. Este un act de responsabilitate, care corectează iresponsabilitatea PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Iulia Voicu, profesoară la UNATC, Facultatea de Film: Educația cinematografică poate sprijini predarea disciplinelor și este esențială pentru o cultură sănătoasă a consumului de media în rândul tinerilor / Ce resurse au la dispoziție profesorii

Educația cinematografică este o componentă care are o legătură strânsă cu prezentul și poate contribui la cultivarea unui consum sănătos de materiale audiovizuale în rândul tinerilor, mai ales în contextul…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Titularizare 2021. Au început înscrierile, iar lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației noaptea trecută. Sunt aproape 4.700 de locuri pe perioadă nedeterminată în învățământ

Lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației pe site-ul dedicat titularizare.edu.ro luni seara, la ora 22:00, cu doar câteva ore înainte de startul înscrierilor, dat în această dimineață.…
Vezi articolul

Organizarea examenului de titularizare la nivelul școlii, prin concurs pe post, măsură blocată la implementare, acuză un raport USR-PLUS / Renunțarea la norma didactică și implementarea normei de muncă de 40 ore, cu sarcini date de director, propunere pentru pachetul „România Educată”

Organizarea examenului de titularizare la nivelul școlii, prin concurs pe post, a fost o măsură acceptată în programul de guvernare, dar este blocată la implementare, potrivit unui raport numit „8…
Vezi articolul

Nu îmi pun o problemă că nu se va organiza Titularizarea anul viitor, spune ministrul Educației / Daniel David: Nu discutăm despre reorganizarea Titularizării, este o temă foarte importantă, pe care va trebui să o discutăm în situații de liniște, nu cu crize politice și economico-financiare

Ministrul Educației, Daniel David, a spus din nou că Titularizarea trebuie organizată anul viitor pentru că este „o condiție pentru funcționare a sistemului nostru de educație”. Ministrul a făcut declarația…
Vezi articolul