Guvernul Ciolacu 1 a anunțat creșterea alocațiilor pentru 3,6 milioane de copii cu 31 de lei, de la 1 ianuarie 2025. Guvernul Ciolacu 2 a decis că alocațiile nu cresc în 2025

[jp_post_view]
De la 1 ianuarie 2025 alocațiile pentru copii vor fi plătite la nivelul din luna noiembrie 2024, potrivit Ordonanței de urgență nr 156/2024, adoptată în penultima zi din an de Guvernul Ciolacu 2. Actul normativ conține, printre altele, o serie de prevederi care nu au fost comunicate înainte, nu au fost discutate și dezbătute public, și față de care mai multe organizații sindicale și patronale au protestat.

Cu două luni și jumătate în urmă, Ministerul Muncii anunța pe 10 octombrie 2024 că alocațiile vor crește în 2025 și ar ajunge la 323 de lei, respectiv 794 de lei, de la 1 ianuarie. Ministra Muncii, Sorina Bucura-Oprescu, anunța această creștere de 10,4% existentă în lege, nu decisă politic în mod arbitrar. Era pre-campanie electorală.

„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, potrivit comunicatului dat de Ministerul Muncii în care era citată ministra Sorina Bucura-Oprescu. Aceasta ocupă în continuare portofoliul Muncii și în Cabinetul Ciolacu 2.

Foto: captura postare Facebook Ministerul Muncii

Ce prevede OUG 156/2024: „Art X. În anul 2025 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna noiembrie 2024: k) alocațiile de stat pentru copii, reglementate de Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Așadar, de la 1 ianuarie 2025, alocațiile sunt de 292 de lei pentru copiii cu vârste peste 2 ani și 719 lei pentru copiii sub 2 ani sau cu dizabilități.

Potrivit bazei de date a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), la nivel național au primit alocație de stat, în luna noiembrie 2024, 3.569.328 de copii, în valoare totală de 1,199 miliarde de lei.


3 comments
  1. dacă guvernanții ar avea salarii de minim pe economie și alocație de 292 roni cum sa poți creste și da la scoala un copil ?nu mai vorbim de restul utilități etc.

  2. Niște nemernici! Copil cu dizabilități care are nevoie de terapie și costă 5400 pe lună adică toți banii din casă merg pe terapie. Și au impresia cu 719 lei poți trăi și plăti terapie la un copil?
    Nici pentru un nou născut nu ajung 719 lei!

  3. Să crească Ciolacu un copil cu 292 de lei, adică mai puțin de 10 lei pe zi. Pentru pușcăriași se alocă mai mulți bani. Se miră politicienii că natalitatea este scăzută, că peste 30 de ani in România vor fi 15 milioane de locuitori. Să ia exemplul Ungariei care s-au implicat în politicile pronataliste. Observ că se dorește o populație saracita, needucată pentru a controla si a rămâne la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Ministerul Educației schimbă Legea învățământului superior, prin ordonanță de urgență, la mai puțin de două luni după promulgare și cu câteva zile înainte să intre în vigoare – proiect / Sunt vizate 3 modificări, inclusiv problema echivalării diplomelor de studii de lungă durată, care în forma actuală “ar crea confuzii, aplicare neunitară și tratament discriminatoriu”

Ministerul Educației a pus, vineri, în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență ce vizează modificarea Legii Învățământului Superior, la mai puțin de două luni de când a fost…
Vezi articolul
Trecerea în online, elev plictisit la ore.

Plângere împotriva Ministerului Educației și Guvernului la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, pentru discriminarea elevilor din școlile publice, prin vacanța forțată

Trei organizații neguvernamentale au depus plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva mai multor autorități, pentru “discriminare inacceptabilă” între elevii din sistemul public “privați de dreptul la educație” prin…
Vezi articolul

OFICIAL În fiecare an se va organiza „Săptămâna națională a siguranței rutiere”, în a treia săptămână din luna mai: Activități educative, concursuri de tip cea mai bună patrulă școlară de circulație din România

Legea privind instituirea „Săptămânii naționale a siguranței rutiere”, care prevede ca această săptămână să se desfășoare în fiecare a treia săptămână din luna mai, anual, a fost publicată în Monitorul…
Vezi articolul