Guvernul dă liber pentru ca 303 posturi să fie scoase la concurs în creșele noi construite prin PNRR, dar nu alocă și bani pentru salarii. Sarcina cade integral pe școlile care le au arondate și pe primării / Ministrul Daniel David: Deblocarea acestor posturi în criză „este un lucru care mă bucură”

1.601 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Guvernul a aprobat vineri, 5 decembrie 2025, un memorandum al Ministerului Educației prin care autoritățile locale pot să scoată la concurs 303 posturi necesare pentru funcționarea a 13 creșe nou-construite în 2025 prin PNRR și prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social. Deși măsura este prezentată oficial drept „deblocare de posturi”, documentul precizează explicit că angajările trebuie făcute fără nicio suplimentare de fonduri pentru salarii, ceea ce transferă întreaga povară financiară asupra primăriilor și unităților de învățământ care vor avea drept unități arondate aceste creșe.

Memorandumul arată negru pe alb că posturile vor fi ocupate „cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, fără suplimentarea fondurilor aprobate pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului încadrat”. Formularea se repetă în tot documentul, deși acesta vine în plin context de restricții bugetare la nivelul autorităților locale, aflate sub presiunea reducerii cheltuielilor de personal.

În comunicatul oficial transmis după ședința de Guvern, ministrul Educației, Daniel David, a declarat că măsura ar confirma „viziunea” sa privind dezvoltarea educației timpurii. „Educația timpurie este o componentă esențială a educației […]. În zona educației timpurii, focalizarea mea ca ministru a fost pe creșterea gradului de includere a copiilor în sistem, unde, pe lângă construirea infrastructurii necesare, vectorul principal este formarea și dezvoltarea resursei umane. Faptul că, încă în condiții de criză fiscal-bugetară, Guvernul României a deblocat aceste posturi, este un lucru care mă bucură”, a spus ministrul, apreciind că decizia se adaugă aprobării altor 422 de posturi în luna august și ar demonstra că educația „trebuie să intre în faza de stabilizare și dezvoltare”.

Declarațiile optimiste ale ministrului contrastează însă cu realitatea financiară descrisă chiar în memorandum. Guvernul aprobă scoaterea la concurs a posturilor, dar fără să asigure resursele necesare pentru plata acestora. Primăriile sunt lăsate să suporte din bugetele lor salariile educatorilor de educație timpurie, ale îngrijitorilor și ale personalului auxiliar, deși multe dintre ele au anunțat deja dificultăți bugetare cauzate de pachetul fiscal și de creșterea costurilor locale.

Concursurile pentru ocuparea posturilor sunt necesare pentru ca România să nu piardă jalonul PNRR privind operaționalizarea creșelor nou-construite până în trimestrul IV al anului 2025. Cu toate acestea, fără finanțarea adecvată a personalului, există riscul ca unele creșe să funcționeze doar parțial sau chiar să nu se deschidă în termenul asumat, deși vor fi raportate ca „operaționalizate”.

În anexa memorandumului sunt enumerate cele 13 creșe finalizate până la 23 septembrie 2025 și numărul de posturi necesare pentru fiecare dintre ele: 43 de posturi la Zalău, 37 la Deva, 26 la Pitești, 25 la Zărnești, 25 la Tecuci, 25 la Lupeni, 21 la Botoșani, iar în localitățile Salonta, Orăștie, Tarna Mare și Alexandria câte 18. La Piatra Neamț au fost recepționate două creșe, care necesită 14, respectiv 15 posturi.

În lipsa fondurilor suplimentare, autoritățile locale și școlile care le au înm subordine vor decide câte dintre cele 303 posturi pot fi efectiv ocupate și în ce măsură creșele vor putea funcționa la capacitatea lor reală.


1 comment
  1. Pe principiul „Noi ne facem ca va dam”. Cam asa face si Putin. Oligarhii din preajma lui o duc sublim ca si cei din preajma „proeuropenilor” de la Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Telefonul este cel mai periculos drog pentru elevi, atrage atenția profesorul Flavian Georgescu: Ce să caute telefonul mobil în școală? Copilul merge la școală să învețe. Dacă se întâmplă ceva, are dirigintele telefon

„Atrag atenția părinților, în momentul în care dai naștere unui copil, ești responsabil de toată copilăria lui, iar copilăria lui este responsabilă de toată viața lui”, consideră profesorul Flavian Georgescu,…
Vezi articolul

Cum s-ar putea desfășura orele de sport, după redeschiderea școlilor. Fotbalul se transformă în miuță, iar baschetul se joacă fără pase „fiecare cu mingea lui” – recomandările INSP

Orele de educație fizică și sport se transformă, după redeschiderea școlilor, potrivit recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică, publicate de Ministerul Sănătății. Documentul care detaliază măsurile care se iau în…
Vezi articolul
Programa școlară

Înscrierile în clasa pregătitoare 2021, în jurul lunii martie. Repartizarea elevilor în ordine alfabetică în clase “eu aș menține-o” – a declarat secretarul de stat din Educație responsabil cu învățământul preuniversitar

Înscrierile în clasa pregătitoare 2021 vor începe în aceeași perioadă ca anul trecut, în jurul lunii martie, după ce regulile și metodologia de înscriere la școală vor fi făcute publice…
Vezi articolul

Ministerul Educației, într-o adresă către inspectoratele școlare: activitățile din „Școala altfel” să se desfășoare în școală, deplasările în străinătate, excursiile și simpozioanele – să fie anulate sau suspendate

Ministerul Educației a trimis către Inspectoratele Școlare Județene o adresă prin care a recomandat ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în incinta școlilor, pentru a…
Vezi articolul