Ministerul Educației, într-o adresă către inspectoratele școlare: activitățile din „Școala altfel” să se desfășoare în școală, deplasările în străinătate, excursiile și simpozioanele – să fie anulate sau suspendate

163.890 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
Ministerul Educației a trimis către Inspectoratele Școlare Județene o adresă prin care a recomandat ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în incinta școlilor, pentru a evita „riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.” Instituția le-a cerut școlilor și să suspende sau anuleze toate activitățile „care implică deplasări în străinătate”.

UPDATE marți, 25 februarie, ora 21:30: Ministrul Educației revine cu explicații: Organizarea activităților/excursiilor care se realizează în străinătate sau în țară rămâne la decizia unităților de învățământ, cu acordul părinților sau a tutorilor legali

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Măsuri transmise de Ministerul Educației și Cercetării către Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educației și Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care a solicitat să se transmită unităților de învățământ următoarele măsuri:

  • Limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.
  • Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.”

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marile universități din Consorțiul Universitaria cer evaluarea școlilor doctorale și includerea în analizele Asociației Universităților Europene, care a realizat prima clasificare internațională a instituțiilor de învățământ superior

Marile universități din România reunite în Consorțiul Universitaria îi cer Ecaterinei Andronescu să înceapă evaluarea școlilor doctorale. Solicitarea vine după ce ministrul Educației a amânat sine die procesul de evaluare.…
Vezi articolul

Universitățile tehnice critică felul cum sunt elaborate, la CNATDCU, standardele minimale pentru acordarea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, pe noua lege / Standardele urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului și adoptate la începutul lui 2024

Procedurile prin care sunt stabilite standardele minimale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, conform noii legi a învățământului superior,…
Vezi articolul

Actrița Ana Ularu, mesaj pentru tineri: Nu votați din lehamite, din trolling sau la mișto, pentru că nu mai există cale de întoarcere. Odată ce s-a stins lumina, ea nu mai poate fi reaprinsă. Libertatea de astăzi a fost câștigată cu sânge acum 35 de ani. Nu o risipiți!

Actrița Ana Ularu a transmis un mesaj puternic tinerilor la manifestația pentru democrație din Piața Universității, joi 5 decembrie. Pe scena din piață, în fața celor peste 3.000 de oameni…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: N-am folosit niciodată această expresie, dar acesta este cel mai urât ministru al educației. Un ministru care fuge de profesori, care refuză să discute cu ei, care îi evită

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că pe ministrul Daniel David „nu-l interesează că-i cer sindicatele demisia”. „V-o spun cu toată sinceritatea, deși n-am folosit…
Vezi articolul

Până pe 1 februarie, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să anunțe numărul elevilor care vor primi masa sănătoasă în anul școlar 2026-2027 / Numărul beneficiarilor a scăzut cu peste 19.000 în 2025 – proiect HG

Ministerul Educației și Cercetării trebuie să stabilească numărul preșcolarilor și elevilor incluși în Programul național „Masă sănătoasă”, pentru anul școlar 2026-2027, până pe data de 1 februarie, conform proiectului de…
Vezi articolul