Guvernul promite mai mulți bani, dar impact bugetar zero pentru măsuri de sprijin ca universitățile să atragă studenți străini, al căror număr ar trebui să crească cu 35% până în 2030  – Strategia privind internaționalizarea învățământului superior adoptată de executiv

219 vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Ministerul Educației urmează să aloce bani suplimentari, inclusiv din fonduri europene, pentru atragerea mai multor studenți străini în universitățile din România și și-a propus o țintă de creștere a numărului acestora cu 35% până în 2030. Așa stabilește noul cadru strategic privind internaționalizarea sistemului de învățământ superior, prevăzut într-o hotărâre adoptată miercuri în ședință de guvern. Acesta urmărește atragerea de studenți din alte țări mai ales pentru domeniile prioritare de dezvoltare, dar și pentru domeniile unde există deficit de competențe la nivel național.

Strategia urmărește creșterea mobilității academice, așa încât învățământul superior românesc să atingă o serie de obiective stabilite la nivel european tot pentru anul 2030, precum:

  • Cel puțin 23% dintre absolvenți să aibă experiență de mobilitate de învățare
  • Cel puțin 20% dintre toți cursanții care beneficiază de mobilitate pentru învățare în străinătate să provină din medii cu mai puține oportunități, pțnă în 2027.

Și propune dezvoltarea programelor de studii desfășurate integral în limbi de circulație internațională, pentru a stimula atragerea de studenți străini.

Deși prevede alocări considerabile pentru atingerea obiectivelor de internaționalizare, strategia nu are prevăzut un impact bugetar, nota de fundamentare arătând că „sumele necesare sunt asigurate în limita bugetului alocat, pe bază de contract instituțional, instituțiilor de învățământ superior, din fonduri europene atrase, precum și din veniturile proprii ale instituțiilor de învățământ superior”.

Pentru a atinge obiectivul de atragere a studenților străini și pentru retenția acestora, în contextul fenomenului de abandon universitar în rândul acestora, strategia menționează măsuri de susținere pentru „toate serviciile administrative din instituții de învățământ superior care interacționează cu studenți străini”. Acestea ”vor avea și angajați cu competențe lingvistice adecvate în vederea oferirii suportului necesar pana in 2030”, arată documentul.

Un for nou care să coordoneze internaționalizarea universităților

Strategia prevede constituirea unui „consiliu de coordonare a procesului de internaționalizare”, care să coordoneze politicile în domeniu și care să fie format din reprezentanți ai:

  • Ministerului Educației și Ministerului Afacerilor Externe
  • Inspectoratul General pentru imigrări
  • Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și
  • Formării Profesională;
  • Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării,
  • Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI);
  • Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior;
  • Consiliul Național al Rectorilor;
  • Alte structuri relevante pentru procesul de internaționalizare.
Obligații pentru universități

Instituțiile de învățământ superior care își asumă internaționalizarea trebuie să își dezvolte propriile strategii în domeniu, prin care să asigure condiții și susținere pentru studenții și angajații implicați în mobilități internaționale, servicii-suport în cel puțin o limbă de circulație internațională, informații relevante pentru studenții români, pentru cei străini și pentru angajați

Iar ele trebuie să își asume, prin propriile planuri multianuale de dezvoltare instituțională, măsuri referitoare, între altele, la:

  • Recrutarea și menținerea în instituția de învățământ superior a studenților internaționali (promovare, participare la târguri și programe academice în străinătate etc.)
  • Atragerea de studenți internaționali în programele de studii din domenii prioritare pentru dezvoltarea economică sustenabilă a României sau în domenii care înregistrează un deficit de competențe.
  • Parteneriate și schimburi academice cu alte instituții de învățământ superior din lume
  • Internship-uri, stagii și programe de experiență profesională pentru studenți în afara țării de origine
  • Internaționalizarea curriculumului prin integrarea perspectivei internaționale în programele de studiu
  • Susținerea activităților de cercetare internațională colaborativă
  • Dezvoltarea de microcertificări cu predare atât în format fizic cât și online, inclusiv în limbi străine, și resurse digitale pentru a flexibiliza oferta educațională
  • Dezvoltarea de programe de studii în limbi străine
  • Programe de granturi de tip cadru didactic invitat/ visiting lecturer pentru cadre didactice internaționale
  • Facilități și stimulente pentru atragerea de studenți internaționali 
Susținerea financiară a proceselor de internaționalizare

Nota de fundamentare precizează că nu există un impact bugetar al strategiei, deoarece sprijinul financiar este realizat pe baza alocărilor existente, a fondurilor europene și resurselor universitare, conform notei de fundamentare. Dar strategia prevede o serie de forme de sprijin din partea Ministerului Educației, inclusiv:

  • Finanțare din Fondul de dezvoltare instituțională
  • Finanțare prin Fondul pentru situații speciale
  • Coeficient mărit pentru finanțarea programelor de studii în limbi de circulație internațională
  • Finanțare pentru burse și stagii pentru studenții români de pretutindeni
  • Locuri la programul de studii pentru anul pregătitor de limba română
  • Burse pentru stagii universitare și postuniversitare în străinătate
  • Selecția de candidați pentru bursele alocate studenților străini, în colaborare cu MAE
  • Folosirea de fonduri europene din Fondul Social European +, PNRR, Erasmus+
Proiectul Hotărârii de Guvern adoptate miercuri, ce include cadrul strategic pentru internaționalizarea universităților:
Citește și:
Numărul studenților străini care vin să studieze în România a crescut cu peste 26%, în ultimii 6 ani – raport al Ministerului Educației / Științele medicale, domeniul cel mai căutat

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Sindicatele din Învățământ cer în teritoriu date despre profesorii afectați de măsurile din Legea Bolojan. În noiembrie, reprezentanții profesorilor vor prezenta președintelui Nicușor Dan un raport despre consecințele aplicării Legii nr. 141/2025

Sindicatele profesorilor cer organizațiilor sindicale afiliate date referitoare la numărul profesorilor afectați de prevederile Legii Bolojan, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Solicitarea vine în contextul în care pe 8…
Vezi articolul
învățământul profesional și dual

Bursa profesională devine tehnologică, valorează 300 de lei pe lună și se poate cumula cu alte tipuri de burse / Poate fi retrasă dacă elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 – proiect

Bursa tehnologică, în valoare de 300 de lei se va acorda elevilor din învățământul tehnologic și se poate cumula cu cea socială și la alegere între cea de merit sau…
Vezi articolul

FOTO: Un Parc Științific și Tehnologic al Universității din Oradea va putea dezvolta de anul viitor proiecte în domenii precum spațiu, mediu, energie, folosind eco-nano-tehnologii, spune președintele Consiliului județean Ilie Bolojan / Lucrările încep în aprilie

Din toamna anului viitor, proiectele tehnice ale firmelor partenere și ale Universității din Oradea vor putea fi dezvoltate într-un parc Științific și Tehnologic, spune președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan. Lucrările…
Vezi articolul
Daniel David

Profesorii ar trebui să aibă cele mai puține activități administrative ca să se poată ocupa de copii, spune Daniel David, noul ministru al Educației: Aș vrea să văd cu adevărat pe rafturile lor mai multe cărți, mai multe reviste și mai puține bibliorafturi

Daniel David, noul ministru al Educației, a declarat, într-o intervenție telefonică la emisiunea Info Edu de la TVR Info, că profesorii „ar trebui să aibă cele mai puține activități administrative…
Vezi articolul