Guvernul repune pe agenda ședinței de joi, după două săptămâni de așteptare, ordonanța de urgență prin care părinții să-și poată lua liber plătit când școala trece online, în scenariile roșu-galben

1.923 de vizualizări
Guvernul a pus pe agenda ședinței de joi proiectul de ordonanță ce acordă zile libere părinților copiilor cu vârste de până la 12 ani, care trebuie să învețe de acasă când li se închide școala, din cauza pandemiei. Proiectul are drept scop să rezolve o serie de lipsuri din OUG 147/2020, semnalate de aproape două luni de EduPedu.ro, lipsuri care împiedicau mulți părinți să-și ia liber conform legii. Proiectul a fost pus inițial în discuție acum două săptămâni. Între timp, București, tot județul Cluj și multe alte orașe mari și mici din toată țara au trecut deja în scenariul roșu, cu toți elevii obligați să facă școala online.

Principalele prevederi ale noului proiect de OUG:

  • posibilitatea de a lua concediu este valabilă pentru scenariile galben și roșu, se aplică pe toată perioada prevăzută de hotărârea consiliului județean pentru situații de urgență
  • este specificat în mod clar că pot să-și ia zile libere părinții care nu pot lucra în sistem de telemuncă sau muncă la domiciliu
  • angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza ordonanței, dacă nu poate lucra în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu

Proiectul poate fi consultat aici

Guvernul a dezbătut aceste măsuri, prima dată, în 8 octombrie, la peste 3 săptămâni de la începerea școlilor. EduPedu.ro semnalase deja încă din primele zile de școală problemele pe care le au părinții care vor să își ia concediu în baza ordonanței 147/2020. Tot atunci, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spunea, legat de regulile ce îi împiedicau pe părinți să-și ia liber pentru a fi alături de copii, când școlile trec online, că nu doar revenirea copiilor la școală e importantă, ci și a părinților la serviciu. EduPedu.ro a semnalat inclusiv acum o săptămână probleme cauzate părinților de OUG 147.

Între timp, guvernul și-a schimbat, teoretic, abordarea. Nota de fundamentare a noului proiect de ordonanță constată, printre motivele emiterii acestuia:

  • Neadoptarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, ar putea afecta sănătatea copiilor și siguranța acestora în lipsa părinților care să-i supravegheze pe perioada suspendării cursurilor sau închiderii unităților de învățământ, aceste elemente vizând un interes public şi constituind o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”.

Practic, în pofida acestei urgențe, au trecut două săptămâni de când măsura a fost abordată prima dată în ședință de guvern. Între timp, peste 250 de localități din țară au depășit rata de incidență de 3 la mie, ceea ce impune scenariul roșu, după cum atrăgea atenția Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Printre ele se numără București, Cluj-Napoca (și tot județul Cluj), Alba Iulia, Craiova, Bacău, Târgu Mureș și zeci de alte municipii și orașe.


1 comment
  1. De ce considerați doar părinții care nupot lucra de acasă?
    Credeți ca se poate lucra de acasă cu un copil de 3-4 ani? Sau chiar și în pic mai mare? Aceea nu este muncă….

    Vă rog să aveți în vedere și părinții care lucrează de acasă și care au copii mici.

    Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programul PSD pentru educaţie

Rectorul Universității Politehnica din București (UPB), Mihnea Costoiu, reales Președinte Executiv al CESAER – conferința universităților de inginerie și cercetare avansată din Europa

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București (UPB), a fost reales Președinte Executiv al CESAER (Conference of European Schools of Advanced Engineering Education and Research), organizația europeană care reunește cele…
Vezi articolul

„Mi-e teamă că vom fi obligați să acceptăm un număr prea mare de elevi care vor repeta, vrând-nevrând, anul școlar”, spune Ministrul Educației: În localitățile care intră în carantină „ne vedem puși cumva cu spatele la zid”

„Mi-e teamă că vom fi obligați să acceptăm un număr prea mare de elevi care vor repeta, vrând-nevrând, anul școlar”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință online organizată…
Vezi articolul