Guvernul ungar amână redeschiderea liceelor cu trei săptămâni, după apelul elevilor și profesorilor, pe fondul înmulțirii cazurilor Covid

524 de vizualizări
educația religioasă
Foto: Facebook.com / Orban Viktor
Ungaria amână redeschiderea liceelor cu 3 săptămâni, până la data de 10 mai, a anunțat, vineri, premierul Viktor Orban, citat de Reuters. Măsura e luată după ce profesorii și elevii au cerut amânarea, din cauza înmulțirii cazurilor de Covid în această țară.

Anunțul vine la o zi după ce un alt înalt oficial guvernamental anunțase că toate școlile se vor deschide în data de 19 aprilie. În declarațiile de astăzi, premierul Orban nu a făcut nicio mențiune la școlile primare, ci doar la învățământul secundar.

Până vineri, circa 8.000 de elevi semnaseră un apel pe Facebook în favoarea continuării școlii la distanță, din cauza riscurilor la care s-ar supune părinții și profesorii în contextul școlii față în față. Iar joi un sindicat al profesorilor ceruse ca predarea cu prezență fizică să nu se reia pe 19 aprilie.

Orban a declarat în aceeași intervenție la radioul public că 70% din populație ar putea primi o primă doză de vaccin până la începutul lunii iunie a.c. și că 3,5 milioane din cei 10 milioane de cetățeni ai țării să primească prima doză până pe 19 aprilie.

Ungaria, țară confruntată în continuare cu o situație epidemiologică foarte gravă, a început miercuri procesul de redeschidere după carantină, în pofida avertismentelor că măsura este prematură.

Foto: Facebook.com/Orban Viktor


1 comment
  1. Si la noi onoratul nostru ministru vrea neaparat , neaparat, deschiderea scolilor fizic. Nu-l intereseaza nimic, nici ce se va intampla, nu conteaza daca e grave situatia, … vrea music fizic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine este Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Ciolacu 2, după eșecul România educată: susținător al politicilor bazate pe dovezi științifice, al regândirii formării profesorilor în universități, dar și al legii Deca-Iohannis pe care a catalogat-o ca „bine conectată cu reformele europene”, deși un raport al Parlamentului European a criticat dur legea românească – UPDATE

Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, profesor de științe cognitive clinice și președinte al Asociației Psihologilor din România, Daniel David (52 de ani) este propunerea oficială înaintată de liderul PNL,…
Vezi articolul

Marius Budăi, înainte de întâlnirea cu sindicatele din Educație: Începem discuțiile tehnice pe noua lege a salarizării / Coaliția trebuie să dea răspunsul pe solicitările de creșteri salariale, nu la Ministerul Muncii se decid cheltuielile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, înainte de întâlnirea cu sindicatele din educație, că la nivelul ministerului încep „discuțiile tehnice” pe noua lege a salarizării, dar coaliția trebuie să…
Vezi articolul

În Anglia, directorii de școli resping apelurile pentru acțiuni remediale, invocând bunăstarea elevilor și profesorilor / Discuții ca materiale de sprijin să fie permise la examenele naționale de anul viitor

Anglia, națiune unde guvernul stabilea repere internaționale, în urmă cu un an, prin angajamentele privind acțiunile remediale post-pandemie, este în prezent martora unei rezistențe notabile din partea conducerii școlilor față…
Vezi articolul