Hai să îi lăsăm pe profesori să decidă cum fac orele remediale, spune Daniel David: Nu vă așteptați ca ministrul să le spună exact ce să facă în fiecare clasă

2.284 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Congresul Studenților din România
Organizarea orelor remediale este la latitudinea profesorului, a declarat minstrul Educației și Cercetării, Daniel David, la lansarea Raportului privind Starea Învățământului în București. Acesta a subliniat că nu trebuie ca el să dea indicații în această privință.

„Eu cred că fiecare profesor știe ce are în clasă și știe că unii copii au nevoie de remedial pentru a corecta ce n-au dobândit. Alții au nevoie de pregătire pentru performanță. Cu toți aș face, dacă eu aș fi profesor, utilizarea competențelor în viața de zi cu zi. Hai să-i lăsăm pe ei să decidă. Nu vă așteptați ca ministrul să le spună exact ce să facă în fiecare clasă. Am încredere că vor ști ce să facă. Dacă respectă reglementările, eu n-am o problemă cu opțiunile lor diverse”, a precizat ministrul.

El a susținut că profesorii trebuie să pună accentul pe formarea de competențe în cadrul acestor ore, în care, ca profesor, „vei consolida lucrurile învățate, corectezi lucrurile pe care ar fi trebuit să le înveți, dar nu le-ai învățat sub aspectul competențelor”. Oficialul a motivat că vrea să îi pregătească „pe copii pentru testările și evaluările naționale, inclusiv pentru testele PISA”.

Recent, Doru Căstăian, profesor de Științe sociale la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a explicat că rezultatele slabe obținute de elevii români la testările PISA – testări care verifică „formarea de competențe” – sunt o urmare a faptului că „nu formăm efectiv competențe, ci, mai degrabă, transmitem nișe conținuturi ex cathedra, teoretizant”.

  • Acesta a explicat că, pentru formarea de competențe, este nevoie de schimbarea programelor școlare și, în consecință, a celor pentru examenele susținute de elevi la sfârșitul gimnaziului și liceului.
Informații de context

Obligațiile învățătorilor și profesorilor de a face ore remediale din anul școlar 2025-2026 au fost transformate de ministrul Daniel David în „program național” pentru reducerea analfabetismului funcțional. Astfel, creșterea normei didactice de predare cu 2 ore pe săptămână este prezentată de Daniel David ca un „efect pozitiv” pentru educație, în raportul prezentat pe 29 septembrie

Daniel David a declarat, pe 12 septembrie, la B1TV, că „creșterea normei cu 2 ore în învățământul primar va duce la 2 ore pe săptămână de învățare remedială. Vom avea practic un program național de învățare remedială”.

Metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.423/2025 a fost publicată în Monitorul Oficial marți, 2 octombrie.

O învățătoare a vorbit, pentru adevarul.ro, despre cele 2 ore remediale incluse în atribuțiile postului. „Am făcut astfel de ore de multe ori de-a lungul celor 36 de ani la catedra, nu pentru că le cerea ministrul, ci pentru că le cerea situația – erau copii care aveau nevoie de mai mult ajutor”, a precizat aceasta.

Pe 7 iulie, o învățătoare, prezentă la protestul profesorilor din fața Parlamentului, a explicat pentru Edupedu.ro ce ar însemna introducerea a două ore de activități remediale pentru toți profesorii pentru învățământul primar. 

„Sunt învățător. Nouă ne bagă 2 ore pe remedial. Ok, unde bagă acelea 2 ore pe remedial? Știți care este programul unui elev? La casa a IV-a avem 3 zile cu 6 ore. Dacă eu mai am încă 2 pe remedial, înseamnă că toată săptămâna se duce pe 6 ore”, a spus cadrul didactic pentru învățământul primar.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Testele PISA

Ultimele rezultatele PISA sunt cele publicate în decembrie 2023 pentru date din 2022. Rezultatele obținute de România plasează țara noastră pe locul 45 la Matematică, în rândul celor 81 de state și economii care au participat la prima testare educațională internațională organizată de OCDE după pandemie. România este penultima țară din Uniunea Europeană la PISA 2022, în fața Bulgariei, dar în urma sistemelor de educație din țări precum Emiratele Arabe Unite, Brunei sau Turcia. Și Ucraina, cu regiunile cu care a participat la testarea desfășurată în timpul războiului, este înaintea României.

Rezultatele PISA 2022 la Citire/Lectură indică pentru România un scor tot de 428 de puncte, similar celui de la testarea anterioară, iar la Științe scorul de 428 de puncte este cu 2 puncte mai mare decât la testarea PISA 2018.

La începutul anului 2025, în contextul lansării în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu, ministrul Daniel David a declarat că „până la 25% din oră pe o disciplină ar trebui să fie altceva decât lecția: consolidare remedială, aplicabilitate la viața de zi cu zi”.

  • Ai niște ore care să fie dedicate consolidării, învățării remediale, care să fie legate, spre exemplu, de cum folosești cunoștințele învățate în viața de zi cu zi și aerisim curriculumul. Teoretic, lucrul acesta ar fi trebuit să se întâmple și până acum. (n. red prin sugestiile metodologice). (…) Am să le am să le fac obligație”, a mai spus Daniel David în aceeași perioadă.

Tot pe fondul dezbaterilor generate de proiectele de planuri-cadru, ministrul a precizat că Am rămas fixați să dezbatem numărul de discipline și de ore. Nu asta este miza […].  Aș vrea măcar în a doua parte a dezbaterilor să începem să vorbim și de lucrurile de esență: Noul model, cum predăm, de exemplu, Istoria națională, Geografia”.

Elevii care intră în clasa a IX-a în 2026 ar urma să învețe pe baza unor noi programe și cu noi manuale, au transmis reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării. În plus, începând cu anul 2030, Bacalaureatul va fi construit pe baza acestor programe noi, iar conținuturile și probele vor fi corelate cu ce s-a predat efectiv în anii de liceu.


1 comment
  1. Eu v-am aruncat în apă între rechini, descurcați-vă, zice David.

    DEMISIA DILETANTULE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Festivalul de literatură LitVest aduce inteligența artificială într-un „texteriment” la Biblioteca Județeană Timiș. Directorul Tudor Crețu: Dacă în România numărul de cititori ar crește, ipotetic, de 10 ori, am vorbi despre o altă țară, care ar crește și ea de 10 ori

Unul dintre cele mai creative festivaluri literare europene, LitVest, ajuns la cea de a XIV-a ediție, va aduce la Timișoara, în perioada 24 – 26 septembrie, un program variat, cu…
Vezi articolul

BREAKING Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru / Printre modificări: Examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege a învățământului preuniversitar. S-au înregistrat voturi 191 „pentru” din 270, 68 „contra” și 11 abțineri. Cele mai importante modificări vizează introducerea examenului de…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă adresată premierului Ciucă / Zece organizații europene și internaționale cer investigații prompte și independente în cazul  Emiliei Șercan: Amenințările și hărțuirea ei au loc pe un fond de agresiuni recente și presiuni nejustificate împotriva jurnaliștilor

Zece organizații europene și internaționale care militează pentru libertatea presei și pentru libertatea de exprimare, membri ai MFRR și partenerii acestora, au reacționat la hărțuirea Emiliei Șercan, exprimând îngrijorări serioase…
Vezi articolul

Consiliul Național de Etică a anulat sancțiunile ”prea blânde” ale Comisiei de Etică de la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și a mărit pedepsele pentru patru cadre didactice prinse că au plagiat în grup

Decizie fără precedent a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării: patru cadre didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu‐Jiu au fost sancționate pentru plagiate…
Vezi articolul