Harta mediilor de 10 la BAC 2025. Cel mai mic număr de medii maxime din cel puțin ultimul deceniu. La nivel național, doar 23 de candidați au obținut media 10

[jp_post_view]
Harta mediilor de 10 Bacalaureat 2025 rezultate inițiale / Foto: edupedu.ro
23 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, au obținut media 10, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații.
  • Anul trecut, la nivel național, au fost 39 de medii de 10 înainte de contestații.

Conform comunicatului Ministerului Educației și Cercetării, „24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului).”

În București, 8 candidați au luat media 10 la examenul național de Bacalaureat. Anul trecut, în Capitală au fost 13 medii maxime.

Lista colegiilor din București în care elevii au luat media 10 la BAC 2025:
  • Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” – 3 candidați cu media 10;
  • Colegiul Naţional „Ion Creangă” – 1 candidat cu media 10;
  • Colegiul Naţional „I.L.Caragiale” – 1 candidat cu media 10;
  • Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” – 2 candidați cu media 10;
  • Colegiul Național „Spiru Haret” – 1 candidat cu media 10;

În această sesiune a examenului de Bacalaureat 2025, câte 2 medii de 10 au fost înregistrate în Alba, Maramureș, Iași, Vaslui, Constanța și Dolj.

O singură medie de 10 este în județele Timiș, Prahova și Suceava.

Potrivit Ministerului Educației, numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: 220;
  • Limba și literatura maternă: 24;
  • Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare : 914

DOCUMENT Raportul Ministerului Educației și Cercetării

Cel mai mare număr de medii de 10 s-a înregistrat în 2020, an de pandemie, când au fost 308 medii de 10 la nivel național, dintre care 49 în București, tot un record.

Informații de context

În premieră, candidații își pot vedea lucrările înainte să decidă dacă depun sau nu contestații pentru a le fi reevaluate lucrările. Absolvenții de liceu nemulțumiți de notele primite pot să depună cererea de vizualizare a lucrării BAC 2025 doar vineri, 20 iunie, de la ora 14:00 până la ora 17:00.

Între orele 17:00 și 18:00, tot pe 20 iunie, are loc vizualizarea propriu-zisă și, dacă este cazul, depunerea contestațiilor. Vineri seara la ora 18 se încheie prima sesiune de vizualizare lucrări și depunere contestații.

Luni, pe 23 iunie și marți, pe 24 iunie continuă vizualizarea lucrărilor și contestațiile, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate luni, 30 iunie, potrivit calendarului oficial de BAC 2025.

Cele trei condiții pentru a promova examenul

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

2 comments
  1. Atenție puțin la documentarea știrii înainte de publicare: un elev de la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” și un elev de la Colegiul Naţional „Ion Creangă” au luat nota 10 la Bacalaureat, înainte de contestații și nu doi elevi de la Colegiul Naţional „Ion Creangă”, astfel cum apare publicat pe site-ul dvs. Informația a fost preluată greșit și de alte site-uri de știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională, la alegerea lor, se pot înscrie la liceu până la data de 1 septembrie, anunță Sorin Cîmpeanu / Avantajul este că ei sunt înmatriculați peste numărul maxim de elevi în clasă, deci nu iau locul nimănui, spune ministrul

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională 2022 se pot înscrie la liceu prin depunerea unui dosar la inspectoratul școlar până la data de 1 septembrie, anunță ministrul Educației,…
Vezi articolul

Carte pusă pe foc într-o școală – șocul care a născut proiectul “Dăruim comori”. Bianca Mereuță: Omul este cel care face cartea să trăiască. Iar cartea e punctul de plecare pentru a-i învăța pe copii să pună întrebări, să gândească

“La una dintre bibliotecile la care am dăruit carte, portarul școlii mi-a spus că au făcut foc cu cărțile. Atunci am realizat că omul este cel care va face acea…
Vezi articolul

Probele pentru elevii secţiilor bilingve francofone pentru obținerea mențiunii speciale pe diploma de BAC se vor echivala. Ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial

Ministrul Educaţiei a emis un ordin privind organizarea şi desfăşurarea probelor specifice susţinute de elevii secţiilor bilingve francofone în vederea obţinerii menţiunii speciale „secţie bilingvă francofonă” pe diploma de Bacalaureat…
Vezi articolul

Școală online doar pentru elevul din Dâmbovița, mutat până acum la 3 școli pe motiv că ar fi violent / Urmează încă o evaluare psihologică a elevului și consiliere psihologică, care acum este obligatorie, conform legii

Cazul elevului din Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv generează o nouă situație inedită: în următoarele 3 săptămâni doar el va învăța online, restul colegilor…
Vezi articolul