Harta vacanței de schi 2026: Când este programată vacanța din februarie, pe fiecare județ în parte

9.159 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Ministerul Educației – România
Trei județe au ales vacanța mobilă din februarie 2026 în săptămâna 9-15 februarie, alte 22 de județe între 16-22 februarie și restul în săptămâna 23 februarie – 1 martie, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. Harta vacanțelor a fost reluată într-o postare pe Facebook de instituție miercuri, 21 ianuarie 2026, cu două săptămâni înainte de începerea vacanței de schi.

Cursurile anului școlar 2025 – 2026 au început în data de 8 septembrie 2025 și se vor încheia în data de 19 iunie 2026. Săptămâna de vacanță mobilă, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, este programată în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026. Până la 1 aprilie 2025 inspectoratele au fost obligate să ia decizia stabilirii perioadei.

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Anul şcolar 2025 – 2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: 

Intervale de cursuri:

Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Intervale de vacanță în anul școlar 2025-2026:

– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

– de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Anul şcolar 2025 – 2026 a început la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1 din OMEC 3.463.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Școlile au termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”. 

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”


1 comment
  1. Abia am început școala după vacanța de iarnă și imediat intrăm în vacanța de schi. O ținem tot în vacanțe, dar școală când mai facem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O aplicație de raportare a cazurilor de bullying în mediul online, lansată pentru elevi în Franța. „Vrem să semnalăm situațiile, nu să rămână în liniște, încât acestea să se oprească”, spune Ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer

O aplicație de sprijin pentru elevii care sunt victime ale hărțuirii în mediul online a fost lansată marți, 8 februarie, de ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, în timpul unei…
Vezi articolul

OFICIAL Modificări la examenele de certificare a calificării profesionale pentru școlile postliceale, învățământul profesional, agenți de penitenciare și asistent medical generalist. Probele au un nou grafic de desfășurare

Examenele de certificare a calificării profesionale se modifică și au un nou calendar, potrivit ordinului nr. 3.770 din 5 mai 2021 al ministrului educației, publicat în Monitorul oficial. Actul normativ…
Vezi articolul

Ministerul Educației transmite școlilor clarificări pentru calcularea salariilor pe luna mai, în grevă generală a profesorilor: Statele de plată se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat – document

Statele de plată ale salariilor din Învățământ se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat și este în responsabilitatea directorilor de școli să verifice condica de prezență pe baza cărora…
Vezi articolul