Harta vaccinării pe localități, asociată scenariilor pentru școli și ratei de incidență Covid-19. În ce procent s-au vaccinat cei din localitatea ta

1.385 de vizualizări
Foto: https://econ.ubbcluj.ro/coronavirus/
Rata de vaccinare pentru fiecare localitate este disponibilă, din 1 iunie, pe o hartă interactivă și corelată cu scenariul de desfășurare a școlii. Harta, actualizată permanent, este realizată pe platforma dedicată monitorizării impactului pe care pandemia Covid-19 îl are asupra economiei, realizat de Facultatea de Științe Economice a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Pentru fiecare localitate din România, pe hartă sunt listate cele mai noi cifre disponibile cu privire la:

  • Rata vaccinării
  • Rata de incidență
  • Scenariul restricțiilor
  • Modul de desfășurare a școlii (online/față în față, în funcție de clase)

Harta poate oferi, astfel, “tablouri” locale, zonale și regionale, iar la nivel național oferă o imagine generică privind locurile cu cea mai slabă rată a vaccinării, precum mari părți din Moldova și zone din sudul României. Poți vedea, de asemenea, cum se desfășoară școala în localitatea ta și în localitățile învecinate și dacă între aceste localități există diferențe semnificative din punct de vedere al numărului de oameni care se vaccinează.

Asociate hărții sunt oferite informații privind numărul persoanelor care au primit prima doză de vaccin și numărul persoanelor imunizate, la nivel național.

Harta face parte din Covid-19 – Romanian Economic Impact Monitor (“Impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei din România: date, analize și previziuni”), platformă realizată începând de anul trecut de cercetătorii UBB. Scopul ei este să ofere un “sprijin real factorilor decizionali din politica și economia românească prin realizarea și actualizarea frecventă a analizei situației generate de epidemia de COVID-19, respectiv prin oferirea unui punct de pornire pentru realizarea unor scenarii de previziune pentru o mai bună protejare a societății, a companiilor, a angajaților acestora, respectiv a lanțurilor de aprovizionare din economia reală”.

Foto: https://econ.ubbcluj.ro/coronavirus/


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoria unei rute paralele de angajare în învățământ: Eu am scris articolul 253. Noi am gândit autonomia școlii de a-și selecta resursa umană, PSD a transformat-o în șpagă electorală forever – Oana Badea, fost secretar de stat

Soluția găsită de Ecaterina Andronescu la titularizarea pe 253 declarată neconstituțională este și ea neconstituțională, a declarat pentru Edupedu.ro fostul secretar de stat Oana Badea. OUG-ul de miercuri pe educație…
Vezi articolul

Specializarea „Psihologie” de la Academia SRI se desființează și e înlocuită din toamnă cu licența în „Operațiuni de intelligence”, ai cărei absolvenți vor fi „angajați ca agenți operativi” ai serviciului secret / Alte 34 de specializări de la facultăți intră în lichidare, iar 20 sunt noi – proiect de HG

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, componentă a Serviciului Român de Informații, cunoscută drept Academia SRI, a solicitat Ministerului Educației intrarea în lichidare a programului său de „Psihologie-informații” singura specializare…
Vezi articolul