Hărțuirea sexuală în școli și universități. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin: „Este nevoie să ne grăbim încet, vorba latinului”, pentru a avea coerență legislativă. Va fi un act normativ pe care ar trebui să-l facă ministerele Educației și Justiției săptămâna viitoare / Este foarte probabil ca actul să fie un proiect de lege

996 de vizualizări
Foto: gov.ro
De la urgența reglementării unei soluții în privința cazurilor de hărțuire sexuală și abuzuri din mediul universitar și școlar, Guvernul României a trecut la dictonul latin „festina lente”, invocat de purtătorul de cuvant al Guvernului, Mihai Constantin. Acesta a declarat la briefingul de presă de la finalul ședinței de guvern de joi, 8 august, că „este nevoie să ne grăbim încet, vorba latinului”.

Înaintea acestei ședințe premierul Marcel Ciolacu declara că astăzi cere să lămurească setul de măsuri cu care a venit Ligia Deca, ministra Educației, în privința abuzurilor sexuale și a protecției victimelor.

„Am cerut săptămâna trecută doamnei ministru al Educației, Ligia Deca un set de măsuri împotriva abuzurilor sexuale și pentru protejarea victimelor. Înțeleg că există câteva soluții și astăzi cer să le lămurim, în această ședință, pentru ca românii să știe exact ce decizie luăm și această decizie să fie foarte clară!”, a spus Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Ligia Deca nu a venit cu nicio propunere de modificare legislativă, a declarat Mihai Constantin la briefingul de presă, ci „a prezentat doar o informare”, conform acestuia. Informarea a fost publicată, sub forma unui comunicat de presă și de către Ministerul Educației. De remarcat că Ligia Deca nu a amers la briefingul de la finalul ședinței Executivului pentru a explica jurnaliștilor măsurile propuse.

În informarea ministerului sunt menționate câteva reguli pentru reclamații, inclusiv pentru sesizările anonime, o dezbatere, plus planuri pentru o viitoare „reglementare generală” pentru toate instituțiile de educație și toate instituțiile publice.

„În ceea ce privește definirea termenului de obligație de analiză, în general, a „instituțiilor/ autorităților”, în cadrul reglementării generale, Ministerul Educației propune următoarele:

  • Examinarea și soluționarea sesizării care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura petentului, în măsura în care aceasta conține indicii referitoare la comportamente neconforme, respectiv hărțuire/agresiune sexuală.
  • Analizarea sesizării formulate fără asumarea identității de către comisia de la nivelul instituției/autorității, în condițiile Hotărârii de Guvern nr. 970/2023, care se va aplica tuturor instituțiilor/ autorităților  publice/entităților publice. Ulterior analizei, se întocmește un raport prin care este sesizată comisia de cercetare disciplinară, dacă rezultă elemente referitoare la existența unei posibile abateri disciplinare.
  • Transmiterea sesizării spre competentă soluționare organelor de cercetare penală, în situația în care aceasta cuprinde informații cu privire la elemente ale faptelor de agresiune sexuală sau hărțuire sexuală, exercitarea abuzivă a funcției în scop sexual prevăzute de Codul penal
  • Definirea, în mod explicit, a hărțuirii sexuale astfel cum este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 970/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea şi combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă
Poziția Guvernului pe subiect, prin purtătorul de cuvânt, Mihai Constantin:

„În urma angajamentului luat de către premier, în ședința de Guvern de astăzi, Ministerul Educației a venit cu o notă de informare și având în vedere că sarcina și expertiza era la ministerul de resort – vreau să punctez că în coordonare cu ministerul, cred că acum câteva minute a și fost difuzat un comunicat de presă referitor la această informare, pe care vă invit să-l consultați – pot să vă spun însă că în timpul ședinței de astăzi, în urma analizei acestei informări, care a fost generată de o ședință a unui grup multi-interministerial din 6 august, din care au făcut parte și Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne și instituția rectorilor din România, s-a ajuns la concluzia că Ministerul Educației trebuie să colaboreze cu Ministerul Justiției pentru a prezenta o soluție de act normativ în ședința de guvern, săptămâna viitoare. Anticipez întrebarea dumneavoastră de ce mai ai nevoie de încă o săptămână? Pentru că în urma acestei ședințe intermnisteriale s-a constatat că sfera de competențe o excede pe cea a Ministerului Educației, atinge și drepturi fundamentale referitoare la petiție ale românilor, atinge și raporturi de muncă gestionate de de alt minister și de aceea este nevoie de o așezare cu Ministerul Justiției pentru a se vedea două lucruri. 

Mai întâi, ce soluții prevede cadrul normativ deja în vigoare al României în ceea ce privește combaterea acestor acte cumplite și reprobabile, la care, repet, ne gândim cu toții în clipa asta, și doi, în consecință, ce modalități de completare sau de omogenizare sau nu știu, să le facem mai coerente, mai limpezi și mai ușor de aplicat ar fi nevoie.

Un alt lucru care a fost luat în vedere, având în vedere delicatețea subiectului și faptul că se ating anumite aspecte legiferate în prezent prin legi, nu prin acte normative secundare sau terțiare, este foarte probabil ca actul normativ prezentat săptămâna viitoare să fie sub forma unui proiect de lege care va trebui ulterior dezbătut și aprobat de către Parlament.

Reporter: Deci, asta înseamnă că va mai dura destul de mult până când vom vedea aceste modificări intrate în vigoare, pentru că știm foarte bine, Parlamentul în acest moment este în vacanță, dezbaterile vor dura?

Mihai Constantin: E o concluzie pe care o puteți trage, însă pot să… din intervenția Ministerul Justiției de astăzi, din cadrul ședinței de Guvern, am remarcat această idee. Trebuie să să nu ne privim în a legifera ceva ce este deja reglementat și este nevoie de o scanare, dacă îmi permiteți, juridică, a tabloului legislativ român pentru a vedea dacă nu cumva aceste – eu acum pun această rezervă, dar ele sunt într-o formă sau alta reglementate. Nu cred că poate scăpa cineva de pedepsit dacă este dovedit că a exercitat un act de agresiune sexuală – și pentru această coerență e nevoie să ne grăbim încet, vorba latinului. Însă cred că interesul dumneavoastră pentru publicul la care ne gândim cu toții este să mențineți vie atenția pe acest subiect, măcar cu rolul de prevenție, pentru că în cazurile deja sesizate există anchete în derulare care își vor urma, evident, cursul. 

Întrebare: Bună ziua! Ca să înțelegem pe această problemă a modificării cadrului legislativ prin hărțuirea sexuală – Ministerul Justiției susține că în momentul de față există pericolul unei dedublări a actualei legislații și că trebuie mai degrabă să fie o făcută o analiză pe modul în care s-a aplicat deja legislația aflată în vigoare și care sunt propunerile de modificare, de îmbunătățire a cadrului legislativ din partea MJ, dacă au existat?

Mihai Constantin: Încep cu finalul și anume propunerile: ele vor rezulta în această săptămână exact din interacțiunea dintre Ministerul Educației și Ministerul Justiției. Și Ministerul Justiției a ridicat doar o recomandare de prudență asupra posibilității ca nu cumva să reglementăm dublu un anumit aspect care ar putea fi deja acoperit de către legea existentă.”

Ciolacu declarase tot joi că, „dacă aș fi fost un premier care ia decizii emoționale, aș fi schimbat-o pe doamna Deca săptămâna trecută, când a fost scandalul de la SNSPA”.

Articol în curs de actualizare


1 comment
  1. Ce se întâmplă cu celelalte tipuri de hărțuire?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mărirea normei didactice de predare afectează calitatea educației, spune Lucia Cojocaru, lider de sindicat: Mulți tineri care acum vor veni în învățământ se vor gândi de două ori dacă vor mai fi profesori sau nu

Lucia Cojocaru, președinte al Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLIPC), a declarat că mărirea normei didactice de predare pentru profesori afectează calitatea educației. „Vă dați seama că mulți tineri…
Vezi articolul

Articol susținut de ROMANIA TECH NATION

Robotica la gimnaziu și liceu, proiect-pilot lansat de primăria Reșița. „Vrem să devenim un centru pentru domeniul tehnician operator roboți industriali și începem cu robotica, cu Nextlab.tech, de la copiii de vârste mici” – Ildiko Pataki, consilier pentru politici educaționale

Primăria Reșița a lansat un proiect pilot de robotică în școli, printr-o investiție în roboți educaționali cu tehnologie Nextlab.tech, ca parte a strategiei de relansare a orașului. Iar în această…
Vezi articolul

Dezvoltarea unor consorții pentru învățământul tehnic superior și extinderea sprijinului pentru hub-uri digitale în universități, cu bani din PNRR, discutate de guvern cu rectorii Consorțiului Universitaria

Crearea unei “rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior”, cu un buget de 338 de milioane de euro, precum și extinderea accesului universităților la bugetul de 500 de milioane de…
Vezi articolul
Klaus Iohannis si Florin Citu / Foto: gov.ro

OFICIAL Guvernul nu adoptă astăzi Hotărârea pentru implementarea România Educată. Cîmpeanu: Va putea fi adoptată după avizul CES, săptămâna viitoare / Amânarea încalcă Memorandumul adoptat de Guvern în prezența președintelui Iohannis

Guvernul anunță oficial că nu adoptă astăzi, 10 septembrie, HG-ul pentru implementarea România Educată. Edupedu.ro a scris încă din cursul dimineții, în exclusivitate, că Executivul nu va adopta Hotărârea pentru…
Vezi articolul

Testare iniţială pentru elevii de clasa a VIII-a din judeţul Călăraşi, anunțată de inspectoratul școlar în această săptămână. Subiectele sunt pe modelul celor de la Evaluarea Națională / Dacă evaluările naționale au rol de certificare și de ierarhizare la nivel național, testările inițiale au un rol exclusiv diagnostic, spune inspectorul școlar general Alina Tănase

Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași participă mâine și poimâine la testările inițiale, la disciplinele Limba Română și Matematică desfășurate sub forma unui examen, organizate de Inspectoratul Școlar…
Vezi articolul