Horia Iovu, consilier al premierului Ciolacu și profesor la Politehnica București, printre câștigătorii Galei Cercetării Românești, în care au fost acordate premii în bani mai multor cercetători cu rezultate notabile / Premii speciale pentru rectorii Mihnea Costoiu și Daniel David

1.016 vizualizări
Sursa: Captura Video
Horia Iovu, consilier al premierului Marcel Ciolacu și profesor la Politehnica București este printre câștigătorii Galei Cercetării Românești, ce a avut loc marți, 27 februarie. El a primit premiul pentru „Energie și materiale avansate”. S-au acordat premiii de câte 300 de mii de lei pentru 11 categorii. Pe lângă acestea, două instituții de învățământ superior au primit 2 premii de excelență pentru atragerea fondurilor europene, premii acordate rectorilor Universităților Politehnica București, Mihnea Costoiu, și Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David.

Horia Iovu, consilier al premierului Marcel Ciolacu și profesor la Politehnica București a primit premiul pentru Energie și materiale avansatePremiul “Nicolae Vasilescu Karpen”.

În prezentarea făcută de prezentatorii Galei Cercetării Românești nu s-a menționat și faptul că Horia Iovu este și consilier al premierului Marcel Ciolacu, așa cum este apare pe site-ul Guvernului României.

Anul acesta a fost al doilea an când a avut loc Gala Cercetării Românești, și prima oară când s-a desfășurat sub formă de concurs. S-au acordat 11 premii de câte 300.000 de lei sunt acordate unor domenii științifice diverse, de la fizică și chimie la științe umaniste sau științe inginerești.

Pe lângă cele 11 premii s-au acordat și 4 premii de excelență. Două dintre ele pentru atragerea de fonduri europene de către Universități.

Premiul de excelență pentru cele mai multe fonduri europene atrase de către o instituție de învățământ superior a fost acordat rectorului Mihnea Costoiu de la Politehnica București.

Premiul de excelență pentru cele mai multe fonduri europene atrase din PNRR de către o instituție de învățământ superior, acordat rectorului Daniel David, de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta nu a fost prezent la Gală, dar premiul a fost ridicat de prorectorul UBB.

Amintim, anul trecut Guvernul a înființat Gala Cercetării Românești, în prima ediție pentru „recunoașterea simbolică” a performanței în domeniul cercetării. Anul acesta însă a devenit o competiție cu premii, cu buget total de 3,3 milioane de lei pentru câștigătorii declarați în 11 categorii. Vezi aici lista câștigătorilor.

Citește și:
Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan: Doamne ajută și să ajute bunul Dumnezeu ca în 10 ani să vorbim despre visul care astăzi este doar un vis – că România este în câteva domenii cheie în top 10 mondial / Premiile acordate în cadrul Galei Cercetării Românești


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Florina Rogalski, despre probele orale de la BAC 2025: Din punct de vedere juridic, nu e normal să fie examene până când aceşti elevi de clasa a XII-a n-au absolvit liceul şi n-au promovat

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, pentru TVR Info, că „nu este normal” ca elevii de clasa a XII-a să susțină probele orale de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Comisiile ilegale de la concursul de directori semnalate de minister într-o adresă către toate inspectoratele din țară, deși secretarul de stat Sorin Ion susținea că doar în București era „o problemă de ordin general” / Inspectoratele ar fi ignorat metodologia, iar ministerul avertizează că asta poate duce la „anularea probei de interviu” în cazul contestării

Ilegalitatea constituirii comisiilor de concurs pentru directorii de școli a fost semnalată de Ministerul Educației într-un al doilea document trimis de data aceasta tuturor inspectoratelor școlare, potrivit unei adrese obținute…
Vezi articolul

Trei din patru elevi ai școlilor postliceale militare sunt vaccinați, declară Ministerul Apărării Naționale / Testarea elevilor în unitățile de învățământ ale MApN și motivul pentru care doar o parte dintre acestea au fost în vacanță

Între 70% și 75% dintre elevii unităților de învățământ postliceal militar sunt vaccinați, ceea ce face ca numărul celor infectați, izolați sau carantinați să fie redus, în limita a 2-5%…
Vezi articolul