„Imunizarea antigripală rămâne extrem de importantă pentru a reduce riscul unei duble infectări și pentru a evita posibile complicații determinate de virusul gripal în rândul copiilor” – Societatea Națională de Medicina Familiei

110 vizualizări
Vaccinare antigripală gratuită, elevi stau acasa
Foto: Pixabay.com
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) trage un semnal de alarmă asupra posibilității creșterii numărului infecțiilor respiratorii și al cazurilor de gripă  în contextul unei posibile reluări a desfășurării cursurilor în unitățile școlare de către copii și adolescenți, se arată un comunciat de presă al Societății.

„Imunizarea antigripală rămâne chiar și în această perioadă extrem de importantă pentru a reduce riscul unei duble infectări (cu virus gripal și SARS CoV-2) și pentru a evita posibile complicații determinate de virusul gripal în rândul copiilor și al comunității. SNMF încurajează vaccinarea antigripală a copiilor și adolescenților având in vedere că vaccinarea este cea  mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă”, a declarat dr. Dina Mergeani, Medic Primar Medicină de Familie, Președintele SNMF. 

Vaccinurile împotriva Covid-19 aprobate până la acest moment la nivel european nu se adresează copiilor sub vârsta de 16 ani. Astfel, aceștia reprezintă o categorie vulnerabilă, o categorie de risc, fiind expuși la pericolul de infectare cu două virusuri diferite – cel gripal și SARS CoV-2, atrag atenția reprezentanții medicilor de familie.

„Ținând cont de contextul în care ne aflăm, cel al pandemiei Covid-19, care ne solicită tuturor respectarea anumitor reguli de distanțare socială și de faptul că de mai bine de jumătate de an cursurile au loc în mediul online, automat copiii au petrecut mai mult timp în case, fapt ce a dus la un număr mai mic de infecții respiratorii și de gripă. În contextul în care, cel puțin pentru moment, copiii nu vor fi vaccinați împotriva Covid-19 și având în vedere că ei sunt principalii vectori de transmitere a virusului gripal, vaccinarea antigripală a acestora reprezintă o modalitate prin care îi putem proteja de o posibilă infectare cu ambele virusuri. Prin vaccinarea acestora putem reduce substanțial riscul de îmbolnăvire și de apariție a complicațiilor cauzate de virusul gripal, complicații care pot necesita spitalizare și care, uneori, duc chiar la deces. În timp ce protejăm copiii, reducem semnificativ și transmiterea virusului gripal în comunitate”, a declarat dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF. 

Pe această cale, SNMF dorește să reamintească părinților faptul că au la dispoziție vaccinuri tetravalente cu administrare intramusculară și intranazală, disponibile în farmacii dar și vaccinuri distribuite prin program național de vaccinare care pot fi  administrate.

SNMF încurajează părinții să se informeze despre vaccinarea antigripală și despre beneficiile acesteia, să ia legătura cu medicul de familie, astfel încât să poată lua o decizie informată cu privire la rolul important pe care îl are vaccinarea antigripală în acest context.

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul adoptă rectificarea bugetară prin care alocă bani suplimentari pentru salariile profesorilor și burse / Premierul Ciolacu anunță o rectificare concentrată pe investiții, inclusiv pentru școli, dar la Ministerul Educației e prevăzută o scădere a fondurilor de investiții

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în deschiderea ședinței de guvern de luni, că executivul va aproba rectificarea bugetară anunțată săptămâna trecută, pe care a prezentat-o drept una concentrată pe investiții.…
Vezi articolul

Marius Pieleanu părăsește SNSPA, în urma scandalului privind acuzațiile de hărțuire sexuală: „De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică” / El a respins orice acuzație privind eventuale abuzuri și gesturi cu tentă sexuală 

Sociologul Marius Pieleanu a declarat, pentru Rise Project, că părăsește SNSPA, în urma scandalului privind acuzațiile de hărțuire sexuală. El reclamă un „lințaj mediatic” și respinge acuzațiile de abuzuri și…
Vezi articolul

9 medii de 10 în plus la Evaluarea Națională 2024, după contestații. În total, 74 de elevi au obținut medii maxime. Este cel mai mic număr din ultimii 11 ani

A crescut numărul elevilor cu media generală 10 la Evaluarea Națională 2024, după rezolvarea contestațiilor, potrivit Ministerului Educației. Inițial erau 65 de medii de 10. După soluționarea contestațiilor, numărul lor a…
Vezi articolul

Ștefan Pălărie, senator USR: Ministrul Educației își bate joc de elevi și părinți prin decizia de a elimina elevii din învățământul primar, cu pixul, din rândul celor care pot da olimpiade școlare județene, deși au dat probe anterioare

Faptul că astăzi avem cel mai incompetent Minister al Educației de la înființarea lui până în această secundă a devenit oficial public. Nu este incompetent doar pentru că este unul…
Vezi articolul