În 80 de localități intrate în scenariul verde de vineri până luni s-ar putea întoarce toți elevii, fizic, la școală, de miercuri – LISTA

9.587 de vizualizări
Foto: https://econ.ubbcluj.ro/coronavirus/
Lista oficială a localităților din fiecare județ, grupate pe scenarii, a fost publicată de Ministerul Educației pe 17 mai, ziua în care a intrat în vigoare Ordinul miniștrilor Sănătății și Educației Nr. 3.805/703.

Acest act normativ prevede modifică modul de stabilirea a scenariilor de funcționare ale școlilor și grădinițelor prin faptul că ziua de vineri nu mai este zi de referință pentru săptămâna următoare, ci aceste încadrări pot fi schimbate de pe o zi pe alta.

Lista cuprinde 574 de localități aflate încă în scenariul galben și restul de 2.633 în scenariul verde. Este vorba despre situația comunicată de Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).

Vineri, 14 mai 2021, când s-au decis scenariile aplicabile pentru săptămâna aceasta, erau 654 de localități în scenariul galben. Așa că diferența, adică 80 de localități, printre care și Bucureștiul, au trecut în scenariul verde. În toate acestea, potrivit noilor reguli, de miercuri ar putea reveni la școală toți elevii cu prezență fizică. Aceste localități se pot observa prin compararea celor două liste.

De exemplu, în județul Alba este vorba despre localitățile Cîlnic, Cetatea de baltă și Gîrbova. În județul Arad sunt două localități: Râca și Stălpeni. În Bacă sunt 4: Săracea, Parincea, Dealu Morii și Corbeasca.

Puteți vedea în ce scenariu este școala sau grădinița din localitatea dumneavoastră folosind această hartă dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este posibil ca, de miercuri, 19 mai, toți elevii din București să meargă la școală.

Foto: https://econ.ubbcluj.ro/coronavirus/


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Istoricul Cosmin Popa: Introducerea materiei obligatorii Istoria comunismului românesc și a opționalului despre Revoluția din 1989 „nu sunt suficiente, dar poate fi un început” / Ele „ar mai atenua din disonanțele cognitive de care suferă o parte a societății”

Istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, spune într-un interviu acordat G4Media.ro că „introducerea materiei…
Vezi articolul

Ligia Deca în decembrie, când accepta cel mai mic buget din PIB pentru Ministerul Educație din istoria recentă a României: Este acoperitor pentru funcționarea normală a sistemului de învățământ / 5 luni mai târziu, peste 200.000 de profesori și angajați din școli sunt în prima grevă generală din ultimii 18 ani

Ligia Deca a obținut pentru Ministerul Educației bugetul de 2,1% din PIB pentru anul 2023, cel mai mic buget raportat la produsul intern brut din istoria recentă a României. Bugetul…
Vezi articolul

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru: Ministerul Educației a ales cea mai bună soluție pentru toate părțile implicate – părinți, elevi și profesori / Mai mulți membri ai organizației au făcut parte din comisiile pentru planurile-cadru

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială. Reprezentanții organizației susțin că Ministerul Educației „a ales cea mai bună soluție pentru…
Vezi articolul

Liceenii se pot înscrie până pe 18 octombrie la concursul despre leadership, vorbit în public și lucru în echipă pentru comunitate – Lider European 2024. Cele 8 echipe câștigătoare vor primi între 100 și 700 de euro

Elevii de liceu se pot înscrie până pe 18 octombrie la ce-a de-a 14-a ediție a concursului despre leadership, vorbit în public și lucru în echipă pentru comunitate – Lider…
Vezi articolul