În Danemarca, elevii au revenit la școală și vor primi gratuit kituri de autotestare, săptămânal. 43% dintre copiii cu vârsta sub 12 ani au făcut prima doză de vaccin anti-Covid-19

[jp_post_view]
Foto: © Oksix | Dreamstime.com
Centrele de învăţământ daneze vor pune la dispoziţie instalaţii pentru ca elevii să poată realiza teste antigen şi vor distribui gratuit kituri de autotestare, potrivit Agerpres.

În Danemarca au fost reluate miercuri cursurile după vacanţa de iarnă, cu unele restricţii privind activitatea şcolară. Profesorii și elevii au primit recomandarea de a efectua teste antigen săptămânale.

  • Părinții vor fi obligați să poarte măști sanitare când iau copiii de la școală, elevii din clase diferite trebuie să limiteze contactul, iar sălile de clasă trebuie bine ventilate. Sunt câteva dintre măsurile impuse de autorităţile daneze, informează Agerpres.

Danemarca a devansat cu o săptămână în decembrie vacanţa de iarnă, în încercarea de a frâna răspândirea coronavirusului şi de a impulsiona vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani care, spre deosebire de alte ţări nordice, este recomandată de autorităţi.

Potrivit datelor oficiale, 43% dintre copiii cu vârsta sub 12 ani ani au primit prima doză, iar 11% sunt vaccinaţi cu schema completă, cifre considerate însă insuficiente de autorităţi, care au aprobat totuşi redeschiderea şcolilor.

Numărul îmbolnăvirilor a crescut vertiginos în Danemarca, pe fondul răspândirii variantei Omicron, care reprezintă deja 90 % dintre noile cazuri. Marți erau 794 de pacienți internați cu COVID19, cifră aproape de recordul din 2020, când s-au înregistrat 964 de spitalizări.

Foto: © Oksix | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. In Romania unde copiii stau precum sardelele vaccinul nu a aparut. Scapa cine poate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Google anunță schimbări majore în pachetul său pentru educație: Elevii nu vor mai putea intra înaintea profesorilor în ședințe Meet / În Classroom vor putea fi integrate aplicații din surse terțe / Va exista opțiunea de a-i “ține pe mut” pe toți participanții la videoconferință

Google va introduce în lunile următoare peste 50 de schimbări și opțiuni noi în pachetul său de programe pentru educație, care își schimbă numele din G Suite for Education în…
Vezi articolul

DOCUMENT Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot fi trecute în catalog – a stabilit Ministerul Educației. Ordinul privind simularea la clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a a fost publicat în Monitor

Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot să fie trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților. Decizia apare în ordinul care stabilește organizarea…
Vezi articolul

Surse: Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București încep anul școlar cu programul „Școala Altfel”, ca soluție de avarie din cauza lipsei mobilierului din clase / Profesorii au fost anunțați tot luni

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București vor învăța în cadrul programului Școala Altfel, potrivit surselor Edupedu.ro. Conducerea școlii a anunțat profesorii și părinții abia luni, 9 septembrie,…
Vezi articolul