Părinții să fie liniștiți, să-și trimită cu încredere copiii la școală, spune ministrul Educației, în contextul amenințărilor trimise în școli: Suntem conștienți, și noi, și directorii, și inspectoratele, de potențialul pericol. Poliția și Jandarmeria sunt acolo, fără panică

721 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Mesajul de „îngrijorare rațională” pentru părinți a fost reluat de ministrul Daniel David la București FM, miercuri, 24 septembrie. Acesta a declarat că, în contextul unei serii de amenințări transmise în școli, că „orice panică ne destabilizează”, așa că părinții potr trimite liniștiți copiii la școală „fără panică” pentru că „și noi suntem conștienți, și directorii și inspectoratele de potențialul pericol. Ministerul de Interne este conștient, poliția și Jandarmeria sunt acolo”.

Mai multe unități școlare și medicale din țară au primit, miercuri, din nou mesaje de amenințare, pe adresele oficiale de e-mail, după ce luni s-a întâlmpat același lucru.

Ministrul a anunțat și că a discutat cu Ministerul de Interne, iar la nivel județean școlile sunt deja în legătură cu poliția și jandarmeria, care „și-au activat structurile, supravegherea este crescută”. În plus, în urma situației, unele școli ar putea primi sprijin de la autoritățile locale pentru a-și întări paza, inclusiv prin angajarea de agenți specializați.

„Cred că reglementările sunt în regulă. Unde avem uneori probleme avem în implementarea lor și de aceea și în această perioadă am spus tuturor unităților școlare verificați-vă încă o dată regulamentele de ordine interioară, unde este specificat cine intră în școală, cât poate să stea și așa mai departe. Și fiți mai conștienți de aceste reguli și încercați, chiar, să le respectați, așa cum sunt scrise acolo. Eram și suntem în legătură cu Ministerul de Interne, iar la nivelul județelor școlile sunt în legătură cu poliția și jandarmeria. Și-au activat structurile acolo, adică supravegherea, ca să spun așa, este crescută. S-ar putea ca în unele școli, de exemplu, pornind de la această situație, să fie un semnal pentru autoritățile locale, să ajute unitatea școlară cu resurse pentru a-și angaja poate agenți de pază sau paza să fie întărită, dincolo de regulamentul de ordine interioară. 

Așa că, în general, spun că nu văd probleme. Să conștientizăm regulile, să le implementăm. Da, sigur, întotdeauna pot spori, ca să spun așa, măsurile de siguranță și o să am o discuție cu primarii localităților în care avem unități școlare, în următoarele săptămâni, pentru viitor, să și învățăm ceva din această situație.

Părinții să fie liniștiți, să-și trimită cu încredere copiii la școală, pentru că și noi suntem conștienți, și directorii și inspectoratele de potențialul pericol. Ministerul de Interne este conștient, poliția și Jandarmeria sunt acolo, fără panică. Orice panică ne destabilizează. Sigur, o doză de îngrijorare rațională nu strică, dar îngrijorarea trebuie să vină în această logică: să fie un pic mai vigilenți în această perioadă, nu să ne panicăm”, a declarat Daniel David.

Mesajele de amenințare primite în ultimele zile de școli și spitale au declanșat anchete în județele Caraș-Severin, Galați, Hunedoara și Teleorman. Până acum, verificările autorităților nu au identificat indicii care să confirme veridicitatea acestora, potrivit Poliției Române și SRI.

Poliția anchetează un tânăr de 17 ani, care ar fi fost dus la audieri în cazul mesajelor de amenințare către școli și spitale, potrivit surselor G4Media.ro. La finalul anului 2024, FBI a solicitat extrădarea minorului audiat în acest caz, scrie G4Media.ro, însă justiția din România a respins cererea, invocând legislația națională. În prezent, anchetele continuă pentru a stabili dacă același tânăr este responsabil de noile valuri de mesaje.


2 comments
  1. dormiți liniștiți , dd veghează pentru tine ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Adrian Petrușel, în cazul problemelor de la Facultatea de Matematică, ai cărei studenți sunt trimiși la cursuri în afara orașului: „încercăm să aducem o serie de activități” în celelalte spații, Facultatea să vină cu soluții pe termen scurt, mediu și lung

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității Babeș—Bolyai din Cluj-Napoca, ai cărei studenți au fost trimiși, de la începutul acestui an școlar, să urmeze cursuri într-o locație greu de…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Încadrare profesori. Titularii care și-au făcut completare de normă într-o altă școală, începând cu anul școlar 2025-2026, nu sunt cuprinși în procedura Ministerului Educației – proiect

Ministerul Educației și Cercetării nu i-a cuprins pe profesorii titulari care și-au făcut completare de normă într-o altă școală pe perioadă nedeterminată, începând cu anul școlar 2025-2026, în stabilirea ordinii…
Vezi articolul
prima didactică

UPDATE Ordonanța voucherelor pentru profesori, pregătită de ministerul Fondurilor Europene și preluată de Ministerul Educației, prevede un nou tip de angajat în Învățământ: „personalul nedidactic auxiliar” care primește cursuri „pentru a susține activitatea didactică” – document

UPDATE Proiectul de ordonanță de urgență a fost pus în dezbatere publică și de Ministerul Educației. Conform analizei, proiectul conține aceleași greșeli, fiind inclusă o categorie care nu există în…
Vezi articolul