În nicio unitate de învățământ din Sectorul 1 nu se mai învață în trei schimburi, anunță primăria

597 de vizualizări
Foto: © Luminastock | Dreamstime.com
Predarea în trei schimburi este eliminată în școlile din Sectorul 1 București, începând cu anul școlar 2022-2023, anunță primăria de sector, într-un comunicat transmis luni și preluat de Agerpres. Potrivit comunicatului, este vorba despre o premieră pentru această zonă.

Administraţia locală afirmă că a rezolvat criza de spaţiu de la acele unităţi de învăţământ care erau supraglomerate şi unde se învăţa până acum în trei schimburi.

În comunicat este citată Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, care susține că “principala noastră procupare a fost să găsim soluții pentru a înțăgura o situație inacceptabilă pentru școlile dintr-o capitală europeană”. Tot ea vorbește despre o opoziție a consilierilor PNL-PSD: “Cu toată opoziţia consilierilor locali PNL şi PSD, care au blocat, în repetate rânduri, proiectul de rectificare bugetară (suma cerută de directorii unităţilor de învăţământ este de aproximativ 22 de milioane lei, fonduri alocate exclusiv pentru grădiniţe, şcoli şi licee!), care ar fi însemnat bani mai mulţi pentru investiţii în educaţie, în ultimele luni am făcut eforturi susţinute să primim elevii în noul an şcolar aşa cum se cuvine.”

  • Potrivit Raportului privind starea învățământului în București 2020-2021, întocmit de ISMB, în Sectorul 1 erau nominalizate o școală cu efective mari de elevi (Școala Gimnazială “Titu Maiorescu”), precum și trei licee: Colegiul German Goethe, Liceul Teoretic Nicolae Iorga și Liceul Jean Monnet. Raportările ISMB din 2020 indicau mai multe zone din sectorul 1, printre cele unde exista suprapopulare în școli: „Zonele unde se identifică deficit mare de spații educaționale sunt: Băneasa, Herăstrău, Dorobanți, Iancului, Titan, Big-Berceni, Tineretului, Militari, Rahova, Academia Militara, precum și în noile cartiere rezidențiale construite în proximitatea Capitalei”.

Foto: © Luminastock | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. La scoala gimnaziala nr. 179 sunt 3 schimburi (revoltator este ca si clasa a 8-a invata de la 12,20 la 19,20).

  2. Complet fals! Scoala 17 Pia Bratianu unde este inscris copilul invata in 3 schimburi. In cazul nostru exact de la 8-10:30, ora de 30 min.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucian Popa, director la Școala Centrală din București: Eu n-am pomenit un ministru al Educației, din cei 22 de miniștri pe care i-am prins în 30 de ani de învățământ, să urască visceral preuniversitarul

Într-un discurs adresat Ministerului și ministrului Educației, cu ocazia lansării raportului privind starea învățământului din București, marți, 14 octombrie, directorul de la Școala Centrală din București, Lucian Popa, a remarcat…
Vezi articolul

OFICIAL Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalul cursurilor școlare” / Modificări și la inspecțiile pentru grade didactice, în condițiile grevei generale din școli

Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalizarea cursurilor școlare, conform structurii anului școlar”, potrivit unui ordin de ministru al Educației, publicat în Monitorul Oficial miercuri, 31 mai.…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024 - cardurile educaționale de 500 de lei

Ministerul Fondurilor Europene anunță la finalul primului modul de școală cum vor arăta noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei, cu care cei peste 410 mii de elevi ar fi trebuit să poată cumpăra rechizite la începutul anului școlar

La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra…
Vezi articolul