În Spania, aproape jumătate dintre familii plătesc lecții în privat pentru copii, pe o piață a cărei valoare se ridică la 1,7 miliarde de euro în doi ani – studiu

2.455 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Aproape jumătate dintre familiile spaniole care au copii de vârstă școlară plătesc cursuri în privat pentru aceștia, dar din motive diferite, în funcție de starea economică a fiecăreia, potrivit unui studiu citat de The Guardian. Acesta arată că, în 2019-2020, 47% dintre aceste familii au plătit pentru astfel de lecții, pe o piață care, pentru perioada menționată, s-a ridicat la 1,7 miliarde de dolari.

Studiul, realizat de Centrul Esade pentru Politici Economice, arată că, în timp ce gospodăriile cu mai mulți bani au plătit pentru “extinderea și perfecționarea” cunoștințelor celor mici, familiile mai puțin înstărite au plătit pentru a-i ajuta să consolideze ceea ce copiii învață la școală.

Aproape jumătate dintre toate lecțiile luate în afara școlii sunt studii de limbi străine, în special de limba engleză. Cu cât o familie este mai înstărită, cu atât va plăti mai mult pentru lecții private de limbi străine, arată studiul.

  • Potrivit acestuia, familiile cu copii înscriși la școli publice au cheltuit două treimi din totalul cheltuit pe lecții “în privat”, în cei doi ani analizați, în condițiile în care cele mai degrabă înstărite, cu minori înscriși în școli particulare, au cheltuit în medie mai mult per elev, chiar și de  aproape trei ori mai mult (606 euro, comparativ cu o medie de 235 de euro pentru familiile cu elevi în sistemul public).

Dar, pe când primele plătesc substanțial pentru “meditații”, ore de întărire a informației primite în cadrul curriculumului școlar – anume 40% din totalul cheltuit de ele -, familiile mai înstărite nu plătesc practic deloc pentru astfel de lecții, ci doar pentru cele de “lărgire și perfecționare” a educației, precum cele de limbi străine sau arte, fenomen care, afirmă raportul, se face simțit tot mai mult în Europa și Asia.  

Raportul afirmă că sistemul școlar spaniol are nevoie să ia măsuri de întărire a încrederii publicului în școlile și profesorii “de la stat”, astfel încât educația în afara școlii să nu devină un obicei generalizat.

Foto: © PhotosvitDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: La nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină, care să nu mai fie dedicat lecțiilor clasice

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că „la nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină,…
Vezi articolul

Studiu despre generația Alpha, care peste 4 ani intră oficial în câmpul muncii: Peste 30% dintre respondenții din România cred că vor folosi rețelele sociale la viitorul job și peste 80% vor să dezvolte o afacere proprie în paralel cu ocupația principală

Studiul cu privire la generația Alpha indică o schimbare majoră în ceea ce priveşte așteptările legate de viitorul loc de muncă: Peste o treime (37%) dintre respondenții din România cred…
Vezi articolul

AUR solicită ministrului Educației să includă Limba Română, Istoria și Engleza în lista olimpiadelor școlare / As vrea să cred că eliminarea Limbii române și a Istoriei din cadrul olimpiadelor școlare este doar o scăpare, spune George Simion

Includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (Olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022, este solicitată ministrului Educației…
Vezi articolul

Angajații școlii pot lua telefoanele elevilor care folosesc dispozitivele în timpul orei și trebuie să le restituie obligatoriu unui părinte la finalul cursurilor – proiect Statutul Elevului / Dispare obligația ca în timpul orei telefoanele să fie ținute într-un loc special din clasă

Angajații școlii pot lua telefonul unui elev dacă acesta îl folosește în timpul orei, fără permisiune și sunt obligați să îl restituie unui părinte sau elevului major, la finalul orelor…
Vezi articolul