Ungaria va avea un registru al pedofililor: condamnații nu vor putea ocupa locuri de muncă în care interacționează cu copii / Modificarea legislației stabilește și reglementări privind educația sexuală în școală, care nu va putea avea ca obiectiv promovarea schimbării de gen sau a homosexualității

1.311 vizualizări
În Ungaria va fi creat un registru al persoanelor care comit infracțiunea de pedofilie. Modificarea Codului Penal mai prevede că pedofilii nu vor putea ocupa locuri de muncă în care interacționează cu copii. Actul normativ a fost adoptat marți de Parlamentul Ungariei, cu 157 de voturi pentru şi un vot împotrivă, transmite MTI, citată de Rador.

Dreptul de a accesa acest registru îl vor avea părinţii sau alţi aparţinători ai copilului, după precizarea motivului. În această bază de date vor fi incluse şi persoanele care au comis infracţiuni anterior adoptării actului normativ. Datele registrului vor putea fi utilizate exclusiv pentru protecţia copiilor. Totodată, a fost înăsprită pedeapsa pentru infracţiunea de pedofilie calificată.

Astfel, persoanele care comit această infracţiune vor putea fi condamnate la 20 de ani închisoare, fără posibilitatea de eliberare condiţionată. Această pedeapsă se aplică infracţiunii de pedofilie faţă de copiii sub 12 ani, comisă cu violenţă.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul consilier școlar Alexandra Alexandrescu, despre faptul că elevii apelează la inteligența artificială pentru consiliere: Sunt destul de inteligenți să realizeze că e de amuzament / Consilierea are o componentă puternică de contact uman, de a observa limbajul non-verbal, nu înseamnă un chestionar aplicat și atât

Elevii nu apelează la aplicațiile de inteligență artificială ca o soluție serioasă pentru problemele lor emoționale sau de orientare în carieră, a afirmat profesorul consilier școlar Alexandra Alexandrescu, de la…
Vezi articolul

“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români,…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. George Purcaru, FSLI, invocă secretomanie din partea Ministerului: Noi, sindicatele, n-am făcut parte din acest grup de lucru / Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum MEC: În grupurile de lucru sunt cadre didactice

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „noi, sindicatele, n-am făcut parte din acest grup…
Vezi articolul