Încă 137 de școli și grădinițe au intrat în scenariul roșu, la nivel național – a anunțat Ministerul Educației. Aproape 12.000 de unități de învățământ sunt în scenariul verde, iar 5.233 în hibrid

[jp_post_view]
Acces la învățarea online
Foto: Anna Shvets – Pexels.com
Încă 137 de școli și grădinițe au intrat în scenariul roșu, de luni și până astăzi, a anunțat Ministerul Educației. În buletinul publicat astăzi, 13 octombrie, instituția anunță că 654 de unități de învățământ funcționează în scenariul roșu, care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități online. În urmă cu o zi, 517 școli și grădinițe învățau exclusiv online.

Amintim că Ministerul Educației anunță zilnic dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, în contextul pandemiei COVID-19.  

Buletinul integral publicat de Ministerul Educației:

„13.10.2020

Buletin Informativ

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. 

Prin urmare, astăzi, 13 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

–  11.769 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 5.233 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2): Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 654 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. 

Menționăm că dintre cele 654 de unități aflate în această situație, 246 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 408 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.  

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 13 octombrie, ora 12:00.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenul de Titularizare trebuie regândit, dacă nu desființat, spune directorul Viforel Dorobanțu / Acesta propune ca profesorii să fie angajați pe o durată de 4 ani, la finalul cărora să dea retestări pentru a continua să profeseze

Examenul de Titularizare ar trebui să fie modificat sau chiar desființat, a explicat directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, județul Călărași, Viforel Dorobanțu. În cadrul unei dezbateri online despre…
Vezi articolul

Asociația cercetătorilor Ad Astra propune un Pact Național pentru Cercetare: evaluări transparente, finanțare predictibilă și bazată pe meritocrație, mai mulți cercetători

Evaluarea transparentă a performanței științifice, alocări bugetare care să crească anual, o schemă de finanțare bazată pe meritocrație, mai mulți cercetători și o finanțare predictibilă pentru competiții – acestea sunt…
Vezi articolul

Sindicatele așteaptă întâlnirea de vineri cu premierul Ciucă, după greva de avertisment. Nistor, FSE: Următoarea formă de protest poate fi greva generală / Meseria aceasta nu are nici un fel de căutare, nu poți vorbi de motivație când debutantul intră în sistem cu 2.250 de lei

„Nu am pus un termen limită, dar asta nu înseamnă că termenul de așteptare este unul foarte lung. Următorul pas poate fi greva generală”, a spus liderul Federației Sindicatelor din…
Vezi articolul

Corectarea de la examenele Evaluarea Națională și BAC 2023 ar putea fi digitalizată în toată țara, spune secretarul de stat Sorin Ion. Profesorii evaluatori vor fi formați în luna mai, iar „o lucrare dată în Iași poate fi corectată de un profesor de la Constanța și unul de la Timișoara” / Ministerul vrea să achiziționeze o platformă pentru corectarea digitalizată

Lucrările scrise ale elevilor care participă la Evaluarea Națională și BAC 2023 ar putea fi corectate digitalizat în toată țara, potrivit lui Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.…
Vezi articolul