Inițiativă majoră în mediul academic internațional pentru combaterea articolelor de cercetare false sau de foarte slabă calitate

12.448 de vizualizări
Tichete educaționale 2024
Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com
Un grup ce reunește unele dintre cele mai importante edituri academice din lume, organizații de cercetare și instituții de finanțare a cercetării au lansat, săptămâna aceasta, o inițiativă internațională pentru combaterea industriei de cercetări false sau de calitate foarte slabă ce afectează mediul științific. Grupul, numit United2Act, spune, într-o declarație citată vineri de revista Nature, că va acționa împotriva „fabricilor de hârtie” din cercetare, care reprezintă o „cultură” ignorată de multă vreme.

Potrivit sursei citate, la nivel internațional există sute de mii de publicații care „poluează literatura științifică”, prin publicarea unor pseudo-cercetări, cercetări false și prin vânzarea dreptului de semnătură pe acestea, pentru cercetători care vor să-și îmbogățească CV-ul în mod fraudulos. Nature menționează o analiză potrivit căreia 2% din totalul articolelor științifice publicate la nivel internațional în 2022 păreau a fi astfel de falsuri, a căror identificare rămâne dificilă în pofida evoluțiilor tehnologice.

  • United2Act cuprinde, printre semnatarii inițiativei, Consiliul European pentru Cercetare, Clarivate, Elsevier, Springer Nature, Taylor Francis, Wiley, alte centre, academii, agenții și universități din lume.

Semnatarii se angajează să acționeze în comun în cinci domenii – promovarea educației și eticii în domeniul publicării de articole științifice; cercetarea organizațiilor implicate în afacerile cu cercetări false; acțiuni corective în momentul în care sunt identificate falsuri; dezvoltarea unor elemente de identitate pentru publicațiile de încredere; întărirea colaborării în domeniul combaterii acestui fenomen.

Potrivit unei reprezentante United2Act, citată de Nature, acest grup este de așteptat să producă rapid rezultate deoarece grupurile de lucru reunesc oameni din diverse domenii și specializări, care pun la comun expertiza lor.

Foto © Stevanovicigor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


9 comments
  1. Articolul este minunat. Avem si un angajament:
    Grupul, numit United2Act, spune, într-o declarație citată vineri de revista Nature, că va acționa împotriva „fabricilor de hârtie” din cercetare, care reprezintă o „cultură” ignorată de multă vreme.
    Din pacate nu stim cum are de gand sa actionize acest grup.
    La fel cum orice padure are uscaturi asa si orice editura are in activitatea sa lucruri mai putin placute.
    Foarte probabil editorii apartinand marilor edituri vor elimina editorii concurenti invinuindu-I de tolerarea fabricilor de hartie.

  2. Din păcate , există multe lucrări submediocre, fără valoare științifică , fără nici un fel de aplicabilitate, chiar dacă nu sunt copiate.Ele aparțin celor care au altă pregătire și lucrează în alt domeniu față de cel al lucrării pe care au produs- o.
    Ar putea fi depistați relativ ușor, prin CV.
    Asemenea lucrări au fost acceptate de comisiile de doctorat din universități, din motive necunoscute.

  3. Dacă un astfel de mecanism ar funcționa la noi în România va fi public cu numere de cod. Ca deja competițiile asa sunt peste tot la noi în tara. Protejam tot…

  4. Daca un produs al activitatii de cercetare (studiu, lucrare de licenta, teza de doctorat, etcetera) se dovedeste a fi lipsit de autenticitate, adica este fu-ra-ciu-ne, sa aiba acelasi regim juridic precum falsul in acte publice, cel putin din doua motive:
    1. a conferit prin fals deliberat un titlu public cu eventual acces la functii publice;
    2. confera acces la bani publici. Chiar daca persoana lucreaza doar in mediul privat cat timp nu este pensionar, la pensie primeste mai multi bani doar pentru titlul de doctor, dupa cate stiu eu.
    In acelasi regim juridic dar de complicitate la fals in acte publice sa fie incadrati si cei care au aprobat receptarea respectivelor lucrari!

    1. Bine ar fi să fie…dar legiuitorii care ar trebui să facă asta sunt și ei dotați cu diplome peste alte diplome, licențe cu copy/paste, promovări cu saci plin ce lucrări „științifice” locale și cărțoaie scoase la edituri de cartier, au doctorate acordate de „academii” și „universități” de pretutindeni, diplome post-doc la harăvarduri…Doamne ajută!

  5. De cina sunt si cei care solicita cantitate si nu calitate spentru promovare si pentru grsnturi.

  6. Excelent! Din pacate la noi in tara se practica (pe langa aceste deseuri de non-cercetare, maculatura) si plagiatul grosolan, de mahala…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare a mediului de business către Iohannis: În decembrie anul trecut, la învestirea noului Guvern ați declarat „Cetățenilor români li s-au promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație. Toate acestea vor fi livrate” / Nu doar că nu au fost făcute progrese prea mari, dar și ce a fost început urmează a fi blocat de lupte politice sterile

Peste 200 de antreprenori români reuniți la a 9-a ediție a Summit-ului Romanian Business Leaders au transmis o scrisoare Președintelui Klaus Iohannis în care aceștia îi cer să „readucă stabilitatea…
Vezi articolul

Pregătirea profesorilor de liceu pentru formarea de competențe pe noile programe școlare și noul curriculum „va fi o chestiune de luni”, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Mi-ar plăcea, cumva, poate, să începem acest lucru din toamnă

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că pregătirea profesorilor de liceu pentru a putea preda după noile programe școlare este „o chestiune de luni”. Daniel David a spus într-un…
Vezi articolul

Lucian Ciolan, prorector al Universității din București: Masteratele științifice n-au nicio treabă cu ce urmează să predea profesorii în gimnaziu și în liceu. Haideți să fim onești / Precizările Universității din București – update

Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, a declarat că masteratele științifice „n-au nicio treabă cu ce urmează să predea profesorii în gimnaziu și în liceu”. Declarația a fost făcută…
Vezi articolul

Afganistanul este de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, acuză șeful diplomației de la Washington care anunță că SUA impun restricții de viză talibanilor

Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, scrie AFP, potrivit Agerpres. „Astăzi (luni), anunţ restricţii privind acordarea de…
Vezi articolul