Inițiativă pentru digitalizarea educației în Harghita: Consiliul Județean îndeamnă la parteneriate școli-administrație pentru proiecte cu bani prin PNRR

236 de vizualizări
Foto: © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com
Instituțiile de învățământ din județul Harghita, administrațiile locale, inspectoratul școlar sunt îndemnate să realizeze un parteneriat pentru a valorifica oportunitățile de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru îmbunătățirea digitalizării în școli. Apelul e făcut de un grup de lucru al Consiliului Județean Harghita, grup destinat dezvoltării și îmbunătățirii învățământului județean din județ, potrivit unui comunicat al CJ, citat de Agerpres.

Apelul e făcut în contextul în care a fost elaborat un „Plan de acţiune privind educaţia digitală – DigiEdu2030„, potrivit sursei citate.

Comunicatul menționat arată că, din iniţiativa CJ, a fost constituit, în anul 2020, Grupul de lucru pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea învăţământului digital în judeţul Harghita, format din reprezentanţi ai instituţiilor publice din domeniul educaţiei şi din specialişti externi. Scopul grupului „este de a identifica şi valorifica resurselor financiare în vederea creşterii gradului de digitalizare a unităţilor de învăţământ, pornind de la mediul preşcolar, prin dotarea cu echipament, profesionalizarea cadrelor didactice şi creşterea accesului la internet, asigurând egalitatea de şanse şi incluziunea socială a elevilor”.

În acest context, a fost elaborat planul în baza căruia grupul de lucru a făcut apel la parteneriatul dintre instituțiile relevante, pentru valorificarea oportunităţilor de finanţare prin PNRR. 

Borboly Csaba, președintele CJ Harghita, citat în comunicat: „Valorificarea oportunităţilor de finanţare stă în mâinile noastre. Împreună putem să accesăm resursele financiare oferite prin PNRR prin care să contribuim la digitalizarea eficientă a instituţiilor de învăţământ din judeţ. De aceea este esenţială implicarea tuturor factorilor  de decizie de la nivel local, şi noi, echipa de la consiliul judeţean, le propunem un parteneriat în acest sens. Planul de acţiune a fost elaborat şi un parteneriat este calea cea mai sigură pentru atingerea obiectivului comun: accesul la educaţie al tinerilor şi incluziunea lor socială. Tinerii mai bine pregătiţi şi cu competenţe digitale dezvoltate sunt fundamentul unei comunităţi competitive”, a declarat Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, citat în comunicatul de presă. 

Comunicatul menționează că, în cadrul PNRR, a fost lansat apelul de proiecte pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe”, mai notează Agerpres.

Foto: © Pop Nukoonrat | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Simona Cristea, replică în scandalul examenelor cu subiecte identice, în care este cercetată disciplinar: „Nu există nicio prevedere care să interzică repetarea subiectelor de la o sesiune la alta”

„Nu există nicio prevedere legală care să interzică titularului de curs repetarea subiectelor de examen de la o sesiune de examen la alta”, spune profesoara Simona Cristea de la Facultatea…
Vezi articolul

Elevii de la Școala Gimnazială „I. A. Bassarabescu” din Ploieşti vor învăța în construcții modulare / În aprilie, mai mulți părinți au protestat, nemulțumiți de supraaglomerarea școlii

Pentru a rezolva problema supraaglomerării școlii gimnaziale „I. A. Bassarabescu” din Ploieşti, primăria va cumpăra 6 construcții modulare. „Licitaţia a fost finalizată, a anunţat miercuri primarul Mihai Poliţeanu”, pe pagina…
Vezi articolul

Raport care să arate impactul burselor în rezultatele școlare și participarea elevilor la ore, cerut școlilor de Ministerul Educației. Inspectoratele trimit documentele până pe 14 iulie – document

Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare un raport narativ cu privire la impactul burselor în rezultatelor școlare și participarea elevilor la ore, conform unui document obținut de Edupedu.ro. Datele trebuie…
Vezi articolul