INS: În primele 8 luni ale anului 2020 s-a înregistrat cel mai mic număr de nașteri din ultimii 7 ani

2.187 de vizualizări
Foto: © Vladimirs Prusakovs | Dreamstime.com
În perioada ianuarie-august 2020 s-au înregistrat 113.931 de nou-născuți, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică. Este cel mai mic număr de nașteri din ultimii 7 ani, arată analiza Edupedu.ro a primelor 8 luni ale anului 2014-2020.

Numărul nou-născuților din anul 2020 este cu 17.170 mai mic decât cel din aceeași perioadă a anului trecut, când în primele 8 luni se născuseră 131.101 copii.

Notă: Nașterile din perioada primelor 8 luni nu au motive să fie influențate de actuala criză sanitară și economică, conceperea copiilor născuți în perioada analizată având loc cu circa 40 de săptămâni înainte (durata unei sarcini la termen). Copiii născuți în intervalul ianuarie-august 2020 au fost concepuți în perioada mai-decembrie 2019.

Pentru a ilustra impactul acestei scăderi asupra sistemului de educație, diferența de 17.170 de copii între generația născută în același interval din 2019 și 2020, înseamnă peste 686 de clase/grupe de grădiniță de câte 25 de copii fiecare, mai puține față de câte ar fi formate din copiii născuți în aceeași perioadă, ianuarie-august, dar cu un an mai devreme.

 Foto: © Vladimirs Prusakovs | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creștere cu 22% a numărului de cazuri de infectare la copii, în a treia săptămână de școală. Din 14 septembrie până acum au fost 2.787 de cazuri în grupa de vârstă 0-19 ani și a avut loc o dublare a numărului de focare în școli

În a treia săptămână de școală, perioada 28 septembrie – 4 octombrie, numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a avut o creștere cu 22% față de săptămâna anterioară, potrivit datelor…
Vezi articolul

Au fost 24.366 de note greșite la Evaluarea Națională, corectate la contestații / Peste 35% dintre notele contestate au scăzut și doar 12% au rămas neschimbate

Ministerul Educației a prezentat rezultatele contestațiilor de la Evaluarea Națională 2024. Doar una din 10 lucrări a rămas cu aceeași notă primită în faza inițială, potrivit instituției. Restul lucrărilor au…
Vezi articolul