Înscrieri redeschise pe 1 septembrie de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad / La prima sesiune de admiteri în anul universitar 2025-2026 locurile au fost ocupate rapid, iar concurența a fost ridicată (P)

2.448 de vizualizări
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a încheiat prima sesiune de admiteri în anul universitar 2025-2026 cu o competiție strânsă pentru programele de studiu Drept, Pedagogie, Psihologie, Medicină Generală și Asistență Medicală Generală. Platforma de înscrieri se redeschide luni, pe 1 septembrie 2025.

La unele programe ale UVVG locurile au fost ocupate rapid, iar concurența a fost atât de ridicată, încât s-au înregistrat chiar și 2 candidați pe un loc – un semn clar al atractivității ofertei educaționale al acestei instituții de prestigiu.

Universitatea arădeană își exprimă mulțumirea față de încrederea acordată de  un număr atât de mare de viitori studenți, UVVG continuând să atragă candidați determinați, pasionați și pregătiți pentru un parcurs profesional solid.

UVVG e o comunitate academică solidă

„În primul rând aș dori să mulțumesc numărului impresionant al viitorilor studenți care au ales Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad ca primă opțiune în prima sesiune de admiteri. Interesul acestora ne confirmă încă o dată nivelul de competență al universității noastre și ne  obligă să păstrăm aceleași standarde de calitate. Suntem mândri de interesul vădit, în special al arădenilor, pentru programul Medicină Generală, împreună cu care reușim  să formăm o comunitate medicală  ce ne onorează.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este o instituție de învățământ superior cu o experiență de 35 de ani, ce pune accent pe asigurarea unui climat de calitate și performanță studenților noștri. Investim în infrastructură, în cercetare și în oameni, astfel ca la finalizarea studiilor, absolvenții UVVG să se bucure de un start solid în viața profesională, atât ca bagaj de cunoștințe teoretice, cât și practice. Suntem o universitate cu baze solide, cu o comunitate academică de excepție și cu un sistem de valori bine definit, clădită pentru a sprijini dezvoltarea comunității în care ne regăsim, în particular, și a societății, în general.

Ne mândrim cu cei peste 100.000 de absolvenți ai programelor noastre de studiu care au devenit, de-a lungul anilor, ambasadori ai UVVG în toate structurile și în toate colțurile lumii unde profesează. Suntem mândri de ei și îi așteptăm pe viitorii studenți să se alăture marii familii a UVVG,” afirmă prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, Rector al  Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Extensii UVVG în 5 orașe – educație de calitate, aproape de tine

UVVG nu înseamnă doar Arad. Universitatea este prezentă prin extensii active și în Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Marghita și Sebiș, pentru a le oferi tinerilor din întreaga țară acces la o educație superioară fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea.

O ofertă academică diversificată, actualizată și competitivă

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad are însă și pentru a doua sesiune de înscrieri, deschisă din 1 septembrie a.c., o ofertă de programe de studiu care asigură cariere solide, de viitor. Programele pentru care se mai poate opta ca ultimă șansă de înscriere pentru anul universitar 2025-2026 sunt Medicină Generală (română, engleză, franceză), Stomatologie, Tehnică dentară, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Asistență medicală generală, Farmacie, Nutriție și dietetică, Biologie, Marketing, Administrarea afacerilor (română, engleză), Economia comerțului, turismului și serviciilor, Contabilitate și informatică de gestiune, Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, germană), Psihologie, Studii de securitate, Educație fizică și sportivă, Silvicultură.

De asemenea, universitatea oferă programe de masterat, dezvoltate special pentru a răspunde cerințelor pieței muncii și ale mediului profesional actual.

Platforma de înscrieri se redeschide 1 septembrie a.c.! Pentru orice detalii suplimentare puteți consulta site-ul oficial al instituției, www.uvvg.ro, respectiv https://admitere.uvvg.ro

Citește și:
Admitere facultate 2025, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad: înscriere online până la 25 iulie 2025. Calendar și oferta educațională pentru cele 6 facultăți – tradiție, performanță și implicare în comunitate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Zilele Educației Sexuale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, singura universitate din România care a intrat în acest an în topul internațional Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este singura universitate din România inclusă în tradiționalul și prestigiosul clasament/ranking internațional al universităților Shanghai (Academic Ranking of World Universities/ARWU), ocupând, în anul 2020, poziția 701-800,…
Vezi articolul

Suspendarea interviurilor pentru vizele studenților străini în SUA, cerută ambasadelor din întreaga lume de administrația Trump – surse Politico și Bloomberg. SUA vor să le verifice postările de pe rețelele sociale

Administrația Trump ia în considerare impunerea obligativității de verificare a conturilor de pe rețelele sociale pentru toți studenții străini care aplică pentru studii în Statele Unite, potrivit unui document intern…
Vezi articolul

Clasamentul QS Universități din Europa 2025: 17 universități din România sunt incluse în rankingul condus de Universitatea ETH Zurich, urmată de Imperial College London și de Oxford

În clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025 sunt 17 universități din România, potrivit organizației care realizează acest top. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Alexandru Ioan…
Vezi articolul