Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, singura universitate din România care a intrat în acest an în topul internațional Shanghai

10.414 vizualizări
Zilele Educației Sexuale
Foto: UBB – Facebook.com
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este singura universitate din România inclusă în tradiționalul și prestigiosul clasament/ranking internațional al universităților Shanghai (Academic Ranking of World Universities/ARWU), ocupând, în anul 2020, poziția 701-800, potrivit unui comunicat publicat de instituție.

UBB a rămas în același palier al clasamentului, cel situat între locurile 700-800, ca și anul trecut, după ce în 2017 cunoscuse cea mai bună clasare, între locurile 600-700, de atunci fiind în scădere, potrivit site-ului oficial al topului Shanghai.

Ce spune rectorul UBB, Daniel David

„Mă bucur și mă îngrijorez în același timp. Mă bucur pentru că UBB este acolo, confirmându-și statutul de universitate internațională de prestigiu atractivă pentru studenți (în acest an numărul studenților din țară și internaționali la UBB a crescut față de anii trecuti), acceptată recent în GUILD, organizația exclusivistă a unora din cele mai importante universități «world-class» europene.  Asta este cu atât mai remarcabil pentru UBB cu cât clasamentul se bazează doar pe componenta de științe și științe sociale, în timp ce UBB are șapte facultăți în domeniul artelor/științelor umaniste.

Mă îngrijorez în condițiile în care UBB este acum singura din țară, deoarece acest ranking arată capacitatea universităților de a genera cunoaștere competitivă internațional, iar faptul că România mai are doar o universitate aici nu este bine pentru mărimea țării și pentru forța țării în competitivitatea globalizată (ex. Ungaria are 5, Polonia 8, etc.); există mai multe universități românești cu potențial în acest sens, iar ministerul de specialitate trebuie să creeze un program dedicat lor (și am vorbit în multe contexte despre cum trebuie să arate un astfel de program), deoarece susținerea acestora înseamnă de fapt susținerea competitivității țării, cu impact apoi asupra bunăstării oamenilor“, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Cunoscut şi ca „Clasamentul/Rankingul Shanghai” al universităţilor, Academic Ranking of World Universities este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă de educaţie şi de cercetare folosiţi în analiză, și anume premii academice de prestigiu pentru angajați/absolvenți (ex. premii Nobel/Fields Medals/Highly Cited Researchers) și publicații de top (Nature/Science/Web of Science – science/social sciences).

Topul internațional Shanghai

Indicatorii variază ca dependență față de profilul și mărimea instituției, oferind o perspectivă echilibrată prin faptul că unii sunt considerați esențiali în rolul și impactul lor internațional, indiferent de profilul/mărimea instituției, iar alții sunt adaptați la profilului și mărimea universităților.

În 2019 era în acest top și Universitatea București, pe poziția 900-1000, însă în 2020 a ieșit din clasament, potrivit site-ului oficial.

În lume există aproximativ 30.000 de universități, dintre care aproximativ 2000 au trecut pragul academic minimal pentru a fi analizate, iar 1000 dintre acestea au atins nivelul unei vizibilități și al unui impact internațional de prestigiu pentru a fi incluse în rankingul Shanghai/ARWU.

În clasamentul Shanghai pe domenii, dat publicității în luna iunie 2020, UBB a avut de asemenea cele mai multe domenii incluse din țară și a ocupat constant prima poziție în România în clasamentele internaționale majore ale universităților în 2020, incluse în Metarankingul Universitar și făcute publice până acum (ex. CWUR/Leiden/QS (aici alături de Universitatea din București)/Scimago/URAP)

Foto: UBB


1 comment
  1. Congratulations UBB, excellence is the pride of every institution. It is of utmost importance to an academic institution. Congratulations to all stakeholders who I one way or the other contributed to this great achievement. More congratulations to the teaching staff and students for their intensive input.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației și Cercetării s-a întâlnit cu ambasadorul Franței în România. „Susținerea” laserului de la Măgurele ELI-NP, încurajarea publicării articolelor științifice în limba franceză, dezvoltarea unui centru de excelență în domeniul fibrei optice – printre temele discutate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, s-a întâlnit luni, 25 februarie, cu ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, anunță Ministerul. Printre temele discutate s-au aflat „susținerea în continuare” a proiectului…
Vezi articolul

OFICIAL Cuantumul burselor studențești scade pentru masteratul didactic, urmat de viitorii profesori, în anul universitar 2025-2026 / Sume similare ca anul trecut pentru bursele sociale și doctorat

Cuantumurile burselor pentru studenți în anul universitar 2025-2026 au fost aprobate oficial prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.633 din 30 octombrie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României…
Vezi articolul

Liderul federației sindicale a profesorilor din universitar, Anton Hadăr: Reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în universități produce un risc major de concedieri și de faliment / Luăm în calcul greva, vom începe cu pichetări

Președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, avertizează că reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în învățământul superior, discutată de Guvern în contextul măsurilor de austeritate, riscă să…
Vezi articolul

Daniel David: Ne întrebăm de ce marile universități istorice din țară – București, Babeș-Bolyai din Cluj, Cuza – de ce nu sunt în top 500, în top 600? Unde sunt? Nu sunt performante? / România are rezultate de top, dar nu prin universități, ci prin mediul academic, trebuie să încurajăm concentrările academice

Universitățile din România sunt încă tributare reformei comuniste din 1948, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care atrage atenția că structura sistemului de învățământ superior trebuie regândită profund…
Vezi articolul
Marilen Pirtea / Foto: Arhivă personală

Marilen Pirtea, rectorul UVT, propune Guvernului Bolojan ca ministerele Educației și Economiei să coordoneze transformarea universităților în hub-uri regionale de dezvoltare, pentru a activa instituțional învățarea pe tot parcursul vieții

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, propune Guvernului Bolojan transformarea universităților în hub-uri regionale de dezvoltare, coordonate inter-ministerial de Ministerul Educației și Ministerul Economiei și Digitalizării, pentru a…
Vezi articolul