FOTO Inscripții stradale prin care se cere demisia lui Tudorel Toader din funcția de rector au apărut în zona Universităţii din Iaşi și pe poarta locuinţei fostului ministru al Justiţiei

1.264 de vizualizări
Mai multe mesaje prin care se cere demisia lui Tudorel Toader din funcția de rector au apărut, joi, în zona Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, mesaje similare fiind scrise şi pe poarta locuinţei fostului ministru al Justiţiei, transmite Agerpres. Fostul ministru al Justiţiei anunță că a depus plângere la poliţie.

Mesajele „#Demisia Tudorel” sunt inscripționate pe străzile din zona Copou, unde se află şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza, relatează agenția de presă.

Pe poarta locuinţei fostului ministru social-democrat al Justiției, Tudorel Toader, ar fi fost scris cu un spray alb cuvântul „demisie”, iar pe gard portretul lui Tudorel Toader a fost făcut cu graffiti, mai scrie Agerpres.

Agenția notează că inscripţiile de la locuinţa lui Toader au fost şterse, între timp, însă se mai pot vedea urme ale acestora.

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, actual rector al Universității Al.I.Cuza din Iași, a declarat: „am făcut plângere pentru identificarea şi eventuala sancţionare a autorilor. Comunitatea academică este abilitată să se pronunţe cu privire la exercitarea prerogativelor de rector, cu atât mai mult cu cât urmează alegerile pentru această demnitate„.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO La întrebarea cheie despre legalitatea prelungirii cursurilor anului școlar, Ligia Deca nu a fost lăsată să răspundă de purtătorul de cuvânt al Guvernului: Haideți să avem răbdare până mâine dimineață

Ligia Deca, ministrul Educației, nu a fost lăsată să răspundă la întrebarea în ce condiții legale s-ar putea prelungi cursurile anului școlar. Deși jurnalista Diana Dumitrescu a adresat întrebarea Ligiei…
Vezi articolul
diploma, premii, elevi

Premii și pentru elevii din clasele primare, cu excepția clasei Pregătitoare, dacă încheie anul cu calificativul „Foarte bine”, propuse în proiectul de Statut al Elevului 2024 / În prezent sunt prevăzute posibile premii la încheierea cursurilor doar pentru gimnaziu și liceu

Elevii din clasele primare pot obține premii dacă au calificativul „Foarte bine” la încheierea mediilor, potrivit unei propuneri din proiectul Statutului Elevului pus în dezbatere publică pe 12 iunie. În…
Vezi articolul

Toate testele de la clasă, evaluările și examenele naționale, inclusiv cel suplimentar de admitere la liceu, ar urma să fie standardizate și susținute în format digital, din toamna anului 2027 – legea educației pentru învățământul preuniversitar

Toate evaluările și examenele naționale vor fi standardizate integral și susținute în format digital în toată țara începând cu anul școlar 2027-2028, potrivit noii legi a Învățământului Preuniversitar. Pe 9…
Vezi articolul