Inspecții anunțate de Inspectoratul Școlar Caraș-Severin pentru verificarea prezenței la ore atât a profesorilor, cât și a elevilor

9.779 de vizualizări
testarea la Matematică
Foto: Freepik.com
Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a anunțat că vor fi inspecții în școlile din județ pentru a verifica prezența la ore atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor. Inspecțiile vor avea loc în perioada 1 noiembrie – 29 noiembrie, potrivit inspectoratului școlar.

„În perioada 01.11.-29.11.2022, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin va desfășura, în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Caraș-Severin, activitate de inspecție școlară cu privire la prezența la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice”, informează sursa citată mai sus.

Foto: Captură isjcs.ro
Despre absențele elevilor

Potrivit noului ROFUIP, dirigintele informează părinții sau reprezentanții legali, dacă elevul are absențe nemotivate. Informarea se face în scris, iar numărul acestora se stabilește prin regulamentul de organizare și funcționare a fiecărei unități de învățământ.

Iată ce prevede art 94 alin (1) din ROFUIP 2022:

„(1) Prezența elevilor la fiecare oră de curs se verifică de către cadrul didactic, care consemnează, în mod obligatoriu, fiecare absență. Absența se consemnează în catalog doar în cazul în care elevul nu este prezent la ora de curs și nu poate fi folosită drept mijloc de coerciție”.

(3) În cazul elevilor minori, părinții sau reprezentanții legali au obligația de a prezenta personal învățătorului/institutorului/ profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte actele justificative pentru absențele copilului său.

(4) Actele medicale pe baza cărora se face motivarea absențelor sunt, după caz: adeverință eliberată de medicul cabinetului școlar, de medicul de familie sau medicul de specialitate, adeverință/certificat medical/foaie de externare/ scrisoare medicală eliberat(ă) de unitatea sanitară în care elevul a fost internat. Actele medicale trebuie să aibă viza cabinetului școlar sau a medicului de familie care are în evidență fișele medicale/carnetele de sănătate ale elevilor.

(5) În limita a 40 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline, absențele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de motivare de către directorul unității de învățământ.”


2 comments
  1. Cine sunt mizerabili? Inspectorii sau profesorii care nu motivează destule absente?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cursurile online vor fi monitorizate de minister, iar profesorii vor avea ghiduri de predare pe net, după ce ministrul „a agreat” aceasta „necesitate” cu partenerii educaționali la o lună de la închiderea școlilor

Cursurile făcute în mediul online vor fi monitorizate de minister, iar profesorii vor avea ghiduri de predare pe internet, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Documentul, de tip proces-verbal, enumeră…
Vezi articolul
începerea școlii, predare bilingvă

Împărțirea anului școlar pe module este foarte bună, încheierea unei singure medii, de asemenea, nu cred că ridică niciun fel de problemă, spune un învățător: Consider că săptămâna „Școala altfel” este suficientă, nu cred că trebuia adăugată și „Săptămâna verde”

Un învățător a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că„ împărțirea (anului școlar – n.red) pe module este foarte bună, încheierea unei singure medii, de asemenea, nu cred că ridică…
Vezi articolul

Cazurile Șercan și G4Media.ro, tratate pe larg de publicația Politico, influentă la Bruxelles: Doi jurnaliști importanți afirmă că au fost amenințați și intimidați după ce au publicat o serie de reportaje critice la adresa unor persoane publice

Doi jurnaliști importanți afirmă că au fost amenințați și intimidați după ce au publicat o serie de reportaje critice la adresa unor persoane publice importante, ceea ce a readus în discuție…
Vezi articolul