Întâlnire între ministrul Educației și Cercetării și ambasadorul Turciei la București. Sprijinirea învățământului în limba minorității turce, „inclusiv studiul limbii turce ca limba modernă” în școlile din România – pe agenda discuțiilor

172 de vizualizări
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, secretarul de stat Kallos Zoltan și ambasadorul Turciei la București, Özgür Kıvanç Altan / Foto: edu.ro
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, l-a primit pe 10 martie 2025 pe ambasadorul Republicii Turcia la București, Özgür Kıvanç Altan, anunță Ministerul. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme precum cooperarea în domeniul educației și cercetării-dezvoltării-inovării (CDI), „sprijinirea învățământului în limba minorității turce și formarea cadrelor didactice, inclusiv studiul limbii turce ca limba modernă în unitățile de învățământ din România”.

Discuțiile s-au axat pe „revizuirea și consolidarea cadrului juridic, în acord cu evoluțiile cooperării în domeniul educației și CDI din ultimii ani”, pe sprijinirea funcționării lectoratelor de limbă, cultură și civilizație și prin promovarea reciprocă a burselor de studii, precum și pe dezvoltarea activităților CDI, inclusiv prin implicarea mediul economic, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.

Comunicatul integral al Ministerului Educației și Cercetării:

„Întâlnire între ministrul Educației și Cercetării și ambasadorul Republicii Turcia la București

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, l-a primit astăzi, 10 martie 2025, pe E.S. dl. Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București.

Vizita a prilejuit discutarea unor aspecte importante ale cooperării în domeniul educației și cercetării-dezvoltării-iniovării (CDI):

  • revizuirea și consolidarea cadrului juridic, în acord cu evoluțiile cooperării în domeniul educației și CDI din ultimii ani;
  • sprijinirea învățământului în limba minorității turce și formarea cadrelor didactice, inclusiv studiul limbii turce ca limba modernă în unitățile de învățământ din România;
  • consolidarea cooperării în domeniul învățământului superior prin sprijinirea funcționării lectoratelor de limbă, cultură și civilizație și prin promovarea reciprocă a burselor de studii.
  • dezvoltarea activităților CDI, inclusiv prin implicarea mediul economic.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ERATĂ Dublarea numărului de absențe pe an, pentru care se scade un punct la purtare, nu a fost propusă de elevi, potrivit Consiliul Național al Elevilor. Măsura a fost pusă de ministra Ligia Deca în proiectul de Statut al elevului 2024 fără nicio argumentare

[ERATĂ] Nu elevii sunt cei care au propus dublarea numărului de absențe pe an, pentru care se scade un punct la purtare, potrivit Consiliului Național al Elevilor, deși în varianta…
Vezi articolul

Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă…
Vezi articolul
Karina Bode / Foto: Captura Salajeanul TV

Karina Bode, soția ministrului de Interne, a reușit să ajungă anul trecut în Ministerul Educației / Lucian Bode: În octombrie 2021 a fost detașată în cadrul Direcției OI POCU pe un post contractual de execuție până în aprilie 2022

Karina Bode, soția ministrului de Interne Lucian Bode, vicepreședinte PNL, a reușit să se detașeze în cele din urmă în Ministerul Educației, potrivit declarației soțului său pentru HotNews.ro. Lucian Bode…
Vezi articolul

Masa caldă în școli. Ministerul Educației pune în consultare publică un proiect de hotărâre pentru repartizarea pe județe a bugetului, dar lipsește lista cu sumele pentru fiecare județ. Bugetul total este mai mic cu 517 mii de lei decât cel anunțat vineri de Ligia Deca

Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de hotărâre de Guvern pentru repartizarea pe județe a sumei necesare pentru implementarea programului Masă caldă, pentru anul 2022, dar lista…
Vezi articolul