Întârzieri majore de pregătire pentru copiii născuți în 2020, primul an de pandemie și carantină, care încep anul acesta primul an de școală primară, în Anglia – The Guardian / În România, copiii de aceeași vârstă intră în primul an de învățământ obligatoriu, grupa mijlocie

396 de vizualizări
Foto © Daniel Catrihual | Dreamstime.com
În sistemul școlar din Anglia, copiii încep primul an de școală la vârsta de 4-5 ani – vârsta la care, în România, cei mai mulți copii încep școala pregătitoare, primul an de învățământ obligatoriu. Aceasta înseamnă că, în 2024, merg la școală o mare parte dintre copiii englezi născuți în 2020, primul an de pandemie Covid-19, marcat de carantina extinsă, iar acest lucru se reflectă în nivelul de pregătire a celor mici, după cum constată deja o serie de experți consultați de The Guardian. „Sunt cu circa doi ani în urmă”, comparativ cu alte generații, după cum spune un director de școală citat de publicația menționată.

Aceasta trece în revistă o serie de schimbări cheie în contextele în care au evoluat copiii născuți în pandemie și care se reflectă în comportamentul și cunoștințele lor actuale: 

  • un univers social foarte redus, în care puținii oameni cu care intrau în contact purtau adesea mască 
  • experiențe mult mai rare de tipul întâlnirilor cu familia extinsă, sau cu alte familii cu copii la locul de joacă
  • numărul redus de contacte directe pe care le au cei mici, precum vizitele la doctor, ce pot identifica timpuriu eventualele dificultăți de dezvoltare.

Potrivit experților citați de The Guardian, cadrele didactice care îi întâmpină, acum, pe elevii care intră în primul an de școală (numit în Anglia „Reception”) se pot aștepta la o serie de probleme, de la dificultăți de vorbire la cele sociale și emoționale – probleme identificate deja la copii care s-au născut chiar înainte de pandemie și care acum sunt în sistem.

Este citat, în acest sens, directorul unei școli primare din nord-vestul Angliei, potrivit căruia, în unitatea condusă de el, s-a făcut simțită o creștere a unor incidente în care copii se mușcă, aruncă unul în altul cu lucruri sau se scuipă, care manifestă frustrare când trebuie să urmeze o rutină sau să asculte la clasă. „Nu au vocabularul necesar pentru a exprima ceea ce simt. (…) Sunt cu circa doi ani în urmă, când vin”, afirmă directorul menționat.

Este citată și Louisa Reeves, directoare în cadrul organizației dedicate dezvoltării vorbirii Speech and Language UK, potrivit căreia copiii născuți în pandemie au fost lipsiți de experiența expunerii unui număr divers de persoane cu care să comunice și să aibă diverse alte experiențe, necesare pentru ca cei mici să învețe să vorbească și să interacționeze cu alții. Iar măștile obligatorii în pandemie le-au limitat posibilitatea de a vedea expresii faciale, iar comportamentul celor cu care copiii mici au cel mai mult contact – părinții – este, de asemenea limitat: ei au tendința să acționeze fără comunicare verbală, de exemplu oferindu-le copiilor ceea ce vor doar după ce aceștia indică gestual obiectul respectiv.

  • Potrivit Louisei Reeves, circa 1,9 milioane de copii din Marea Britanie  se confruntă cu probleme de vorbire, probleme care începuseră să se facă tot mai simțite încă dinainte de pandemie, mai ales în zonele dezavantajate.

Iar întârzierile de formare sunt confirmate și de Julian Grenier, reprezentant pentru educație timpurie în cadrul unei cunoscute organizații ce sprijină educația în medii defavorizate, Education Endowment Foundation, potrivit căruia și în alte generații recente copiii din medii dezavantajate aveau întârzieri, în formarea lor, de circa 4,5 luni, la finalul primei clase de școală primară. Lucru care este semnificativ prin faptul că „diferențele se dublează la finalul școlii primare și apoi se dublează iar la sfârșitul învățământului secundar”.   

Foto © Daniel Catrihual | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs de creativitate pe tema primăverii pentru copii de grădiniță și elevi, dar și pentru cadre didactice. Participanții pot trimite materiale și pot înscrie școala ca parteneră până pe 30 aprilie

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Liceul cu program sportiv din Alba Iulia, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba anunță cea de-a treia ediție a concursului național cu participare indirectă…
Vezi articolul

Maximum 3 elevi cu cerințe educaționale speciale în clasele nou formate în anul școlar 2025-2026: clasa pregătitoare, clasa I, clasa a V-a, a VI-a și clasa a IX-a – proiect

Clasele în care sunt înscriși elevi cu cerințe educaționale speciale orientați pentru învățământul de masă se constituie de regulă cu maximum 3 elevi cu CES/clasă în anul școlar 2025-2026, conform…
Vezi articolul

OECD: Sprijiniți educatorii cu exemple clare despre cum să pună în aplicare curriculumul nou și investiți mai mulți bani în educația timpurie. România este ultima în Europa la procentul din PIB alocat

Învățământul preșcolar din România are enorm de recuperat față de cel al altor țări europene, mai ales când vine vorba de nevoile și necesitățile copiilor, părinților și personalului didactic. Concluzia…
Vezi articolul

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața, iar ghiozdanul nu depășește 10% din greutatea copilului, potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața, potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății publicat vineri în Monitorul…
Vezi articolul

Portugalia renunță la manualele digitale la clasele primare și „condiționează” utilizarea lor la gimnaziu și liceu – anunță ministerul de la Lisabona / Secretar de stat: Vorbim de o etapă critică pentru competențele citit și scris

Manualele digitale vor fi interzise în ciclul primar (clasele 1-4) începând cu anul școlar 2025/2026 în Portugalia, au anunțat Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării de la Lisabona. Decizia vine…
Vezi articolul