INTERVIU Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a admis la Universitatea Princeton, vrea să revină în țară după ce termină studiile: România reprezintă un teren cât se poate de fertil pentru a face lucruri mari și lucruri bune

[jp_post_view]
Foto: Adrian Țiripa / Rotary Club Brăila – Facebook.com
Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila, a fost admis la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, după cum a declarat acesta într-un interviu pentru Edupedu.ro: „Pe data de 16 decembrie, la ora 2 dimineața, am primit mail-ul, dar am preferat să mă uit la el dimineața la 7, înainte de a pleca la școală”. Acesta urmează să studieze astrofizica, dar are posibilitatea să descopere în anii de facultate și alte discipline.

„Eu am aplicat pe astrofizică și mi-am arătat mai ales interesul în research și astrobiologie, în căutarea de planete și viață extraterestră. Acolo, am o posibilitatea ca o bucată din anii mei de facultate să mi-o petrec studiind oportunitățile pe care le are facultatea și pot decide acolo pe ce latură vreau să mă duc. De exemplu, prin absurd, pot să aplic pe astrofizică, să-mi placă foarte mult astrofizica, însă să descopăr în anii de facultate că mi-ar plăcea foarte mult să fac, de exemplu, studiul în antropologie. Am toată libertatea”, a povestit Adrian Țiripa.

Acesta a menționat că intenționează să revină în România după ce își finalizează studiile. Potrivit lui Adrian, cei mai mulți români plecați la studii în Statele Unite vor să revină în țară, pentru a pune în practică ce au învățat.

„Stând de vorbă și cu prietenii mei care au plecat, în mare măsură, în America, toți vrem să ne întoarcem. Toți ne-am dori să revenim în țară, după anii de facultate, de master, doctorat. Fiecare are alte motivații. Nicăieri nu-i ca acasă, nu cred că vreunul dintre colegii mei va mai regăsi un loc în lumea asta în care să spună „aici aparțin”, cum este în România. România reprezintă un teren cât se poate de fertil pentru a face lucruri mari și lucruri bune. Și visăm să facem asta aici, să ne specializăm în străinătate, să furăm meserie de la alții. În sufletul meu asta îmi doresc, să mă duc să fur meserie din altă parte, să fiu în varianta mea cea mai bună cu putință și să mă întorc aici să fac treabă.”

El a povestit în ce a constat admiterea, la ce întrebări a trebuit să răspundă și cum a decurs interviul: „Admiterea la facultățile din străinătate are o parte generală. O parte din aplicația mea este valabilă pentru toate universitățile. Aceasta cuprinde: un rezumat al activităților mele, ce fac în viața de zi cu zi, activități în familie, cele sportive, hobby-uri, activități extracurriculare, cum ar fi un sport sau un instrument, activități de voluntariat, o înșiruire a cinci dintre cele mai importante rezultate ale mele academice și alte întrebări, pentru ca universitățile să își dea seama ce fel de profil etnico-cultural-social am, de unde provin, familia mea”.

„Pe lângă aceste seturi de întrebări, am avut un eseu în care am câteva teme la alegere, niște idei, sau pot să scriu absolut despre ce vreau eu. Am 650 de cuvinte în care eu pot scrie absolut ce vreau eu. Un eseu prin care eu oarecum am ales să mă prezint, să-mi prezint crezul, modul în care îmi trăiesc viața, modul în care îmi regăsesc pasiunea în astrofizică și, evident, ce speranțe și planuri am din punct de vedere academic și personal.”

Adrian a precizat că interviul a fost o discuție informală, în care a povestit ce îi place să facă și de ce dorește să studieze acolo: „Se știe că interviurile din Statele Unite nu sunt cele clasice pe care, probabil, ni le imaginăm noi. Sunt niște discuții informale despre ce îți place să faci, de ce vrei la universitatea lor, cu ce îți umpli timpul liber, 30-45 de minute în care, pur și simplu, nu-i nevoie să te îmbraci formal, nu-i nevoie să te îmbraci la cămașă. Totul se întâmplă pe Zoom și doar să fii tu însuți/însăți, asta este tot ce contează. Eu avut foarte mari emoții. După ce am dat interviul, credeam că nu o să fiu acceptat din cauza emoțiilor.”

Edupedu.ro: Te-ai hotărât din mult timp să pleci în străinătate să studiezi? Când a fost momentul în care tu ai decis că vrei să-ți continui studiile în străinătate?

Adrian Țiripa: „Cred că prin clasa a IX-a, când m-am calificat la prima mea olimpiadă internațională. A fost un șoc așa pentru mine. Intrând în acel colectiv de olimpici unde erau și elevi de ani terminali de liceu, ei toți visau la marile universități din lume. Am spus că poate am și eu o șansă.

În clasa a IX-a, m-am apucat să învăț și limba engleză, pentru că în toți ceilalți ani de școală, am învățat-o cât se poate de sumar, strict pentru școală, dar mai mult de engleza de bază nu știam. Când am văzut că am niște șanse, am început să-mi doresc să studiez în străinătate. De ce mi-am dorit cu America? Pentru că, cum am și spus mai devreme, universitățile din Statele Unite se uită la personalitatea ta și la profilul tău într-un mod cât se poate de rotund, pe toate laturile personalității tale, nu doar din punct de vedere al rezultatelor academice.”

  • În 2019, Adrian Țiripa a obținut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Astronomie și a obţinut o diplomă specială pentru cel mai bun rezultat la proba observațională, potrivit informării Ministerului Educației. La Olimpiada Internaţională de Astronomie în format online (IRAO 2021), organizată de Observatorul Astronomic INAF-Brera, Milano – Italia, elevul a obținut medalia de bronz.

Amintim că Adrian Țiripa merge să le vorbească copiilor din mediul rural despre astronomie. A reușit să ajungă în 20 de școli, adică în jumătate din comunele județului Brăila. – detalii aici

A doua parte a interviului cu elevul admis la Princeton va fi publicată după sărbători.

Citește și:
Interviu cu un olimpic internațional, elev în clasa a XII-a: Admiterea separată la liceu ar crea un fel de „cluburi exclusiviste”, spune Adrian Țiripa, care merge din proprie inițiativă să le povestească elevilor din mediul rural de unde vin anotimpurile, de ce strălucește Soarele și de ce e pasionat de astronomie

2 comments
  1. Se vor lovi de un zid. În România sunt foarte mulți comuniști printre bugetari. Este un gest formidabil că îi învață pe copiii de la sate despre frumusețea astronomiei, dar mai bine ar fi să rămână în America, pentru că acolo oamenii sunt mult mai deschiși la minte, să nu vină în România că nu va găsi niciun sprijin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 150 de profesori și mai mulți părinți semnează scrisori de susținere pentru directoarea Colegiului de Muzică „George Enescu” din București, demisă de Inspectoratul școlar după ce a înființat o clasă de a V-a, inițial fără aprobare / ISMB a antedatat o decizie în acest caz – surse

Două scrisori de susținere pentru fosta directoare a Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București, demisă pe 25 septembrie de Inspectoratul școlar (ISMB) pe motiv că a înființat o…
Vezi articolul

Niciun profesor din preuniversitar nu apare, până acum, în echipa de consilieri anunțată de ministrul Educației, Daniel David / Echipa – dominată de profesori de la Cluj, inclusiv directorul de cabinet – decanul de la FSEGA, Răzvan Mustață / 15 consilieri onorifici, printre care Sergiu Pașca, profesor la Stanford, sau fostul ministru Mircea Dumitru

Cinci consilieri ministru și nu mai puțin de 15 consilieri onorifici numără până în acest moment cabinetul noului ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, publicată de minister. Aceasta nu…
Vezi articolul

Inspectorul școlar general din Botoșani, despre cine l-a susținut să ajungă inspector șef pe județ: Partidul Național Liberal în frunte cu domnul președinte Șoptică / Klaus Iohannis, în 2018, la lansarea România educată: PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional – o eroare fundamentală

Politizarea inspectoratelor școlare a atins apogeul în această perioadă, în care șefiile acestor instituții din Educație au fost împărțite integral între PNL, PSD și UDMR, conform algoritmului stabilit în coaliția…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion: Pe noi ne interesează ca, după simulare, fiecare elev să-și primească acel borderou detaliat pe fiecare item / „Simulările sunt făcute, în primul rând, pentru a-i ajuta pe copii. Dacă transformăm și simularea într-o analiză publică, eu cred că nu-i bine”, spune ministrul Educației

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că „obiectivul simulării este diferit de obiectivul examenului”. Acesta a spus că „pe noi…
Vezi articolul