Victima unui abuz profund poate ajunge să creadă că se află într-o relație benefică cu abuzatorul său și poate alege să se întoarcă la acesta, prin crearea unei relații de atașament, a explicat, într-un interviu acordat G4Media, dr Anca Panfil, medic primar psihiatru și psihoterapeut sistemic specializat în psihotraumă. “Ca mecanism intern, când se întâmplă ceva groaznic, e mult mai ușor pentru creierul nostru, pentru noi, pentru structura noastră internă, să gândim “E vina mea”, afirmă Anca Panfil, medic primarla Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
Principalele idei ale interviului, pe scurt:
- Victima este confuză, nu știe în principiu dacă este vina ei că evenimentul traumatic s-a întâmplat, sau este vina abuzatorului
- Majoritatea oamenilor se gândesc că redevii cine ai fost înainte de traumă. Ei bine, asta nu se mai poate, devii o altă persoană care reușește să înțeleagă ce i s-a întâmplat, să înțeleagă mecanismele care au rezultate în urma întâmplării groaznice și să construiască în jurul acelei noi persoane
- Când vorbim de cel mai sever nivel, și anume o persoană cu traumă complexă, cu traumă relațională, cu traumă repetitivă, șansele de recuperare scad, dar nu sunt zero
- În momentul în care creierul percepe că este în pericol imediat va intra în starea de fight/flight, adică de luptă sau fugi
- Abuzatorul este singurul responsabil pentru actul de violență sexuală. Victima nu poate să fie responsabilă pentru faptele comise
- Cea mai bună metodă să nu creăm noi abuzatori este să le oferim copiilor baze sigure de unde să pornească, baze de atașament, bază de autenticitate, spațiu să devină și înșiși și puterea să spună NU anturajului.
Raluca Pantazi
Redacția
Andrei Schvab
Ștefan Lefter
2 comments
Nimic desre copiii agresati la scoala din jud. Brasov unde li se bagau creioane in anus de catre elevi de clasa a8a? asta e sanctiune pt agresori – sa li se suspende bursa 4 luni? e o gluma ordinara, copiii abuzati vor ramane traumatizati pe viata…nu plateste nimeni ca de obicei. Inspectoratul doarme, profesorii de serviciu dorm – timpul trece, leafa merge…vieti distruse intr-o tara bananiera
foarte ciudat. unde s-a ajuns cu dreptul de a te răzgândi (cu care sunt de acord în principiu, dar care nu trebuie sa insemne că poți și e in regula sa te arunci cu capul înainte cand nu știi ce vrei sau ce urmează, că te decizi tu pe parcurs și poți oricând să zici că nu mai ai chef. nu. fiecare om/femeie trebuie sa își asume in primul rand răspunderea pentru ceea ce face și abia apoi sa aștepte de la celălalt. că atunci când trecem pe trecerea de pietoni nu ne aruncam cu capul înainte ca berbecii că e dreptul meu pe trecere. dă unul peste tine și mori cu dreptul în mână…). deci s-a ajuns in punctul in care te poți răzgândi ȘI DUPĂ. totuși, perspectiva este înfiorătoare. și cam cat timp după te poți răzgândi? că eu de ex, femeie căsătorită și cu copil, nu privesc cu ochi buni relațiile din facultate, e ok sa zic că m-am răzgândit și îmi retrag consimțământul ca… m-am răzgândit? Această poveste nu face bine in primul rand femeilor, pentru că multe sunt ființe normale, care își asumă responsabilitatea pentru ceea ce fac (cum și mulți bărbați sunt așa). mai ales femeilor care au fost violate și care nu pot concepe sa aibă vreo relație cu abuzatorul. sa amesteci asemenea povesti și să spui că trebuie să ne învățăm copiii că doar abuzatorul este vinovat, chiar daca tu te-ai întors la el după, este revoltător. ce fel de oameni vrem să creștem?
eu am citit multe mărturii diverse de-a lungul timpului și fiind femeie m-am regăsit oarecum in destule. pot să înțeleg explicația din spatele poveștii la care se face referire in articol, și explicația este următoarea: până recent, era ok ca bărbații să își bată soțiile, să le abuzeze in diverse feluri, nici ce apare în media sau chiar în artă nu era de natură să facă o femeie să înțeleagă că nu este in regulă sa accepte un asemenea tratament. fata respectivă, presupun, dacă lucrurile au stat fix cum a descris ea, este o victimă a vremurilor in care totuși era ok sa te întorci la un bărbat chiar și dacă îți mai ardea câte una. poate multe dintre mamele noastre au făcut așa. DAR responsabilitatea îi aparține, cum totuși le-a aparținut și mamelor. erau și femei care divorțau, erau și femei care încercai sa schimbe cursul căsniciei, nu stăteau chiar toate să fie bătute că așa e bărbatul. și acum dacă e puternica trebuie sa înțeleagă că ea însăși a greșit și să indemne alte femei să își asume responsabilitatea pentru viața lor. numai când spui că ai dormit pe malul Dâmboviței și este evident că nu erai o persoană cum ți-ai dori sa-ti fie copilul, pe care mai bine îl înveți să își asume responsabilitatea in viață, nu sa dea vina pe abuzator după ce s-a culcat cu el voluntar. povestea putea să rămână la terapie sau între prieteni, in public putea să pledeze împotriva violenței, pentru inarmarea femeilor cu respect de sine, cu așteptări decente, cu responsabilitate! nu sa povestească despre o istorie în care, de la punct încolo, a fost la fel de vinovată ca bărbatul respectiv. și dacă ea poate fi iertată că era tânără, naivă, slabă, poate ai bărbatul are aceleași scuze.