INTERVIU Filologul Liviu Papadima, despre proiectele de legi ale educației, “lipsite de viziune” și cu “prevederi scandaloase”: Organizarea “comasată” a Bacalaureatului – “o aberație, mărturia fără echivoc a incapacității autorităților românești” / Dacă aceasta va fi păstrată, reforma “va muri în câțiva ani”

“Dacă cea mai stupidă inițiativă din învățământul preuniversitar, cea a bacalaureatului ‘comasat’, va fi menținută în textul legii, cred că va avea soarta multor altor tentative de ‘reformă’ în favoarea ‘reformatorilor’: va muri în câțiva ani, poate chiar mai puțini de 4, de ‘experimentare”, apreciază filologul Liviu Papadima, profesor la Universitatea din București, în răspunsurile pe care le-a acordat Edupedu.ro pe tema proiectelor de legi ale educației. El califică prevederile privind organizarea bacalaureatului drept “șocante” și spune că proiectele de legi sunt lipsite de “viziune”: „Este, din punctul meu de vedere, o inițiativă care cârpește pe ici pe colo câteva cusături desprinse, dar nu aduce nimic nou în ce privește înțelegerea modului în care educația se și ne pregătește pentru viitor”.

• Liviu Papadima este cercetător, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, fost decan al acestei facultăți (2004-2012) și fost prorector al Universității din București (2012-2020). Este autorul mai multor volume despre literatură, eseuri de istorie, critică literară și educație. El a răspuns prin e-mail întrebărilor Edupedu.ro pe tema proiectelor de legi ale educației, pentru care perioada de consultări publice se apropie de final.

Potrivit lui Liviu Papadima, proiectele includ “prevederi scandaloase privind etica și integritatea în învățământul superior”, pe care le consideră a fi cele mai problematice în proiectul legii ce vizează universitățile.

Acesta consideră că întreaga dezbatere privind proiectele de lege, “plasată într-un sezon mort”, a fost una “de formă, o obligație legală care trebuia bifată”.

Chiar și despre măsurile pe care le descrie drept bune, el arată că “sunt departe de a reprezenta noutăți absolute, ci sunt cel mai adesea redenumiri sau redefiniri ale unor entități care figurau deja în cadrul legal existent”.

Rep.: Perioada de consultări pentru proiectele de legi ale educației se apropie de sfârșit. Cu ce concluzii rămâneți?

Liviu Papadima: În raport cu importanța și cu anvergura proiectului, perioada de consultări a fost inadmisibil de scurtă și plasată într-un ”sezon mort”, în care presa lâncezește iar instituțiile și actorii direct interesați sunt în vacanță sau concediu. După cum ne-am învățat deja, ”dezbaterea” a fost de formă, o obligație legală care trebuia bifată. Este altminteri straniu să organizezi o astfel de dezbatere punând la dispoziția doritorilor o adresă de e-mail, ca și cum ar fi vorba despre o cutie de ”sesizări și reclamații”. 

Discuțiile ar trebui purtate în spațiul public și să implice, la o miză atât de înaltă, un număr cât mai mare de participanți, din rândul experților, al “actorilor” din sistem, cât și al beneficiarilor. După știința mea, în universitățile noastre foarte puține cadre didactice au avut prilejul și motivația de a parcurge textele supuse dezbaterii, iar cele care au dat răspuns invitației de a-și exprima punctul de vedere au fost încă și mai puține.

„Două proiecte care sunt departe de a intenționa și de a putea realiza o reformare autentică”

Rep.: La ce v-ați fi așteptat în privința acestor proiecte de legi, după ce ați văzut ce a ieșit din procesul România Educată, aflat la baza pachetului legislativ?

Liviu Papadima: De mai bine de zece ani se tot aude că se lucrează la ”o nouă lege a educației” – sau la mai multe, concomitent. Proiectul România Educată și-a propus să creeze o platformă prin intermediul căreia să poată intra în dialog diversele opinii referitoare la educație, susținute de diversele categorii de persoane și de instituții interesate: politicieni, ”tehnicieni” ai reformelor educaționale, reprezentanți ai diverselor instituții de învățământ preuniversitar și superior, cadre didactice, personal de conducere, reprezentanți ai elevilor și ai părinților, autorități culturale și științifice, formatori de opinie etc.. Cred că amalgamarea aceasta nediferențiată a unor categorii ale căror puncte de vedere nu pot fi corect înțelese decât în relație cu pozițiile ocupate față de chestiunile aflate în dezbatere a diminuat mult șansele de a avea în final baza pentru construcția unui proiect de țară cu bătaie lungă.

Rep.: Și cât de aproape/departe de așteptări sunt cele două legi? De ce?

Liviu Papadima: În general, proiectele de legiferare din România nu prea creează așteptări favorabile. Ele sunt elaborate în interiorul unei clase politice care s-a dovedit de nenumărate ori, în procesul de legiferare, mult mai preocupată de consolidarea pozițiilor proprii decât de interesul general, de “binele comun”, cum se spune.

Cele două proiecte de Legi ale învățământului în discuție nu fac nici ele excepție, din păcate. Legiuitorul a acordat mult mai multă atenție reglementărilor care vizează administrarea sistemului de către conducători decât buna funcționare a acestuia. În ciuda arborării unei atitudini triumfaliste, aceste două proiecte sunt departe de a intenționa și de a putea realiza o reformare autentică a acestui sistem viciat de suferințe endemice și vlăguit de avalanșe de măsuri care toate se proclamau ”reformiste”.

„Intenția legiuitorului nu pare să fi fost rezolvarea unei probleme, ci „cumințirea” reacției publice față de ea”

Rep.: La nivel de prevederi, ce vedeți bun în cele două legi, lucruri care nu au existat și e important că apar acum? 

Liviu Papadima: Nu sunt profet sau clarvăzător ca să pot intui ce se va întâmpla după încheierea consultărilor. Discutând strict despre ”oferta” celor două texte supuse dezbaterii, acestea conțin și o sumedenie de măsuri dorite și așteptate, în general, din categoria acelora care vor putea facilita activitatea didactică propriu-zisă, sufocată de un noian de cerințe birocratice. 

Exemplific din proiectul de Lege a învățământului superior: posibilitatea înființării de programe de scurtă durată, posibilitatea înființării de programe universitare cu dublă specializare, majoră și minoră, certificarea învățământului superior dual, prelungirea duratei minime de definitivare a studiilor doctorale la 4 ani etc. Se remarcă de asemenea persistența unei abordări centraliste, prin care chestiuni importante ale vieții academice urmează a fi rezolvate prin înființarea unor organisme naționale de tipul: Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), Programul Național pentru Internaționalizare Universitară “Study in Romania” (PNIU), Registrul Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studii (RUNIDAS) etc. 

Trebuie spus însă că astfel de inițiative sunt departe de a reprezenta noutăți absolute, ci sunt cel mai adesea redenumiri sau redefiniri ale unor entități care figurau deja în cadrul legal existent.

Rep.: Care sunt cele mai problematice prevederi ale fiecăreia dintre cele două legi, așa cum se prezintă acum, spre finalul consultărilor? 

Liviu Papadima: Cele mai șocante prevederi sunt cele privitoare la o posibilă organizare „comasată” a bacalaureatului. Sper din tot sufletul să se renunțe la ele. Sunt o aberație și reprezintă mărturia fără echivoc a incapacității autorităților românești de a gestiona un bac corect și relevant, armonizat cu cerințele curriculare din liceu. Sunt iarăși prevederi scandaloase privind etica și integritatea în învățământul superior.

Ca și în cazul bacului, intenția legiuitorului nu pare să fi fost rezolvarea unei probleme, ci „cumințirea” reacției publice față de ea, reflectând, o dată în plus, visul nemărturisit al clasei politice românești, de a guverna o societate lipsită de proteste stradale, de presă liberă, de expresie liberă a opiniilor în mediile de socializare. 

Rep.: Dacă aceste prevederi pe care le considerați nefaste vor fi păstrate, ce înseamnă ele pentru școli? Cum vedeți școala peste 4 ani, să spunem, dacă legile vor fi adoptate rapid?

Liviu Papadima: Cred că școala românească se mișcă de ani buni în afara cadrului normativ care i-a fost hărăzit și asta va face în continuare. E greu să coboare încă mai jos decât a făcut-o. Ne aflăm constant la coada plutonului în UE la aproape toți indicatorii relevanți. Și mă tem că actuala legiferare, în ciuda unor timide încercări de a remedia o serie de neajunsuri flagrante, precum abandonul școlar, nu ne va urca în ierarhie.

Dacă cea mai stupidă inițiativă din învățământul preuniversitar, cea a bacalaureatului “comasat”, va fi menținută în textul legii, cred că va avea soarta multor altor tentative de “reformă” în favoarea “reformatorilor”: va muri în câțiva ani, poate chiar mai puțini de 4, de „experimentare”.

Amintiți-vă de ”reforma” similară a resuscitării manualului unic datorată ministrului Pop sau de bacalaureatul cu subiectele ”pe site” promovat de ministrul Hârdău. Necazul e, însă, că astfel de ”experimente” costă. Costă bani – resurse de implementare, construcție instituțională ad hoc etc. – dar costă, încă și mai scump, încredere. Poate că principala întrebare căreia actuala inițiativă ar fi trebuit să-i caute un răspuns ar fi putut fi: ”Cum putem reclădi încrederea românilor în învățământul românesc?”

Rep.: Care e principalul lucru care lipsește din aceste legi, din punctul dumneavoastră de vedere?

Liviu Papadima: Viziunea. Este, din punctul meu de vedere, o inițiativă care cârpește pe ici pe colo câteva cusături desprinse dar nu aduce nimic nou în ce privește înțelegerea  modului în care educația se și ne pregătește pentru viitor.

Rep.: Pe tema legilor s-au auzit mai puternic părinții, elevii, ONG-urile diverse, liderii universitari. Profesorii s-au auzit foarte puțin – profesorii Merito, câteva organizații după domenii de studiu, câțiva profesori universitari, unii profesori liberali la evenimentele organizate de partid, la final și sindicatele, mai degrabă discrete. De ce nu s-au auzit public profesorii, decât în foarte mică măsură? Și ce înseamnă acest lucru?

Liviu Papadima: Nu e prima oară când se pune o astfel de întrebare.

Am evocat anterior tentativa ministrului Pop de a resuscita regula comunistă a manualului unic, pentru a pune mâna pe o pârghie foarte puternică de putere în sistem și pentru a controla un mecanism de sifonare a banilor din sistem în interese partinice. Regula manualului unic lovea, în mod direct, în demnitatea profesională a cadrelor didactice, cărora legea ar fi trebuit să le asigure libertatea de a-și alege instrumentele didactice – manuale, auxiliare etc. – cele mai adecvate. Reacția profesorilor a fost, însă, foarte palidă în raport cu agresiunea la care fuseseră supuși.

Cred că avem un corp didactic foarte neomogen sub aspectul pregătirii profesionale, destul de omogen, din păcate, în ce privește letargia atitudinală. Nu i-aș blama, însă, pentru asta. S-a lucrat la descurajarea inițiativei profesorale decenii de-a rândul, indiferent de culoarea politică a decidenților. Aceștia și-au dorit în permanență un corp didactic submisiv, care să preia obedient inițiativele emanate ”de la centru”. 

Rep.: Credeți că s-ar fi schimbat ceva, ar fi existat o participare mai mare și mai categorică, dacă aceste consultări s-ar fi desfășurat în timpul anului școlar?

Liviu Papadima: Cu siguranță. Și încă nu e timpul pierdut. Sper ca reprezentanții Ministerului Educației să înțeleagă că e în propriul lor interes, pentru credibilizarea inițiativei legislative, să prelungească perioada de dezbatere.