INTERVIU Student în străinătate. Allen Ilica, anul I la University College London: Chiar dacă suntem în pandemie, mulți studenți au decis să vină în UK. Avem și activități în interiorul campusului, iar profesorii sunt disponibili pentru o întâlnire privată 1 la 1

3.523 de vizualizări
Sursă foto: Allen Ilica/arhiva personală
Cum arată viața unui student român care ales o universitate de top din străinătate? Care este orarul, cum este examinat și ce înseamnă viața studențească în timpul pandemiei? Allen Christian Ilica, student în anul I la University College London (UCL), a povestit pentru Edupedu.ro că examinarea și notarea se realizează prin teste virtuale open-book și prin proiecte de grup desfășurate pe un întreg semestru. „Chiar dacă suntem în pandemie, mulți studenți au decis să vină în UK pentru a-și obține Pre-Settlementul, un document care păstrează drepturile cetățenilor europeni chiar și după Brexit. Avem și activități în interiorul campusului, după care ieșim la o cafea să discutăm ce am făcut nou în ultimul timp”, spune Allen Ilica, pentru Edupedu.ro.

„În ceea ce privește profesorii, întotdeauna sunt disponibili pentru o întâlnire privată 1 la 1, deși nimeni nu folosește această funcție. Asta pentru că în loc să își ocupe de 3 ori mai mult programul, se asigură că materialele de curs sunt perfecte”, continuă tânărul student.

Allen Christian Ilica este student la Information Management for Business la University College London (UCL). Studiul online la UCL pune accentul pe dezvoltarea abilităților autodidacte ale studenților și le oferă toate resursele de care au nevoie 24/7, a povestit acesta, pentru Edpedu.ro. În plus, accesul la materialele didactice este aproape nelimitat, inclusiv la biblioteca universității care a fost trecută în format digital. Universitatea le asigură tinerilor conturi premium pe Zoom ca să poată participa la cursuri și seminarii mai lungi de 40 de minute.

O surpriză plăcută pentru el, povestește Allen, a fost felul în care-i tratează profesorii pe studenți – cu prietenie, „le place să te adresezi cu numele mic”.

„Au întotdeauna lucruri pregătite care să îți atragă atenția: chestionare și întrebări interactive. Toți studenții au camera și microfonul pornite, unii profesori nu încep ora până nu au contact cu elevul, spun că trebuie să existe o conexiune între noi. Sistemul de predare este mult mai aplicat la viața cotidiană, extraordinar de bine organizat. Spre deosebire de România, aici profesorii chiar își dau interesul să înțelegi ceea ce predau: la cursul de Web Development, am surprins 6 duble pentru un singur slide până profesorul a considerat că a ieșit perfect. Examinarea și notarea se realizează prin teste virtuale open-book și prin proiecte de grup desfășurate pe un întreg semestru, construind ceva tangibil până la sfârșit, la fel că în cazul unei companii”, a povestit Allen.

Interviul integral cu Allen Christian Ilica:

Edupedu: Pentru început, povestește-ne unde studiezi, cum arată orarul tău și cum se desfășoară o zi de studiu. Ce platforme de învățare online folosiți și cum se compară cu experiența din primăvară din clasa a XII-a?

Allen Ilica: Sunt student în primul an la University College London. Cursul meu se numește Information Management for Business, fondat în 2007 împreună cu London Business School (Instituție care completează tot timpul podiumul școlilor de business din lume).

Orarul meu arată mult mai bine ca în liceu, cursurile sunt echilibrate și seminariile destul de puține. Deși orele pe Zoom sunt în număr limitat, accentul se pune că noi să devenim Independent Leaders, persoane autodidacte. Resursele de învățare (cărți, video-uri, materiale suplimentare) sunt disponibile pe platforma digitală, accesibilă 24/7.

Aproape întreaga bibliotecă este digitalizată.

Mediile de învățare sunt Zoom și Moodle, fiecare utilizator având cont Premium de Zoom astfel încât putem ține conferințe individuale nelimitate cu colegii de proiect.

Care este relația cu profesorii? Există un contact cu ei, după seminarii sau cursuri?

Este un mediu foarte prietenos, profesorul sau seminaristul este mai mult “amicul” tău. Le place să te adresezi cu numele mic, la fel fac și dumnealor la rândul lor. Au întotdeauna lucruri pregătite care să îți atragă atenția: chestionare și întrebări interactive. Toți studenții au camera și microfonul pornite, unii profesori nu încep ora până nu au contact cu elevul, spun că trebuie să existe o conexiune între noi. Sistemul de predare este mult mai aplicat la viața cotidiană, extraordinar de bine organizat. Spre deosebire de România, aici profesorii chiar își dau interesul să înțelegi ceea ce predau: la cursul de Web Development, am surprins 6 duble pentru un singur slide până profesorul a considerat că a ieșit perfect.

Cum au loc examinarea și notarea?

Examinarea și notarea se realizează prin teste virtuale open-book și prin proiecte de grup desfășurate pe un întreg semestru, construind ceva tangibil până la sfârșit, la fel că în cazul unei companii.

Cum se desfășoară interacțiunea dintre studenți, având în vedere pandemia?
 
Chiar dacă suntem în pandemie, mulți studenți au decis să vină în UK pentru a-și obține Pre-
Settlementul, un document care păstrează drepturile cetățenilor europeni chiar și după Brexit. Avem și activități în interiorul campusului, după care ieșim la o cafea să discutăm ce am făcut nou în ultimul timp. În ceea ce privește profesorii, întotdeauna sunt disponibili pentru o întâlnire privată 1 la 1, deși nimeni nu folosește această funcție. Asta pentru că în loc să își ocupe de 3 ori mai mult programul, se asigură că materialele de curs sunt perfecte.

Care sunt taxele de școlarizare?

Taxa de școlarizare a rămas aceeași, cea de 9.250 de lire pe an, cu împrumut guvernamental. Suntem chiar ultima serie care a prins acest tarif.

De ce ai ales să pleci la studii în străinătate?

Am ales să plec, pentru a prinde gustul vieții în una din cele mai mari metropole din lume. Am descoperit ce înseamnă cultura britanică, cum evoluează lucrurile din punct de vedere economic și că mersul pe jos este cea mai bună unealtă a unui londonez (pe lângă umbrela omniprezentă). Dezavantaje nu prea văd, deja mi- am creat o a doua familie aici în căminul în care stau. Viața este extraordinară, iar datorită politicilor stricte, nimeni nu a făcut COVID. În cazul în care cineva ar avea o formă gravă, sistemul de sănătate public este acolo pentru noi. Chiar am fost la o programare la medicul de familie, se vede că totul este pus la punct.

De când ai început să faci pregătirile pentru o facultate în străinătate?

M-am pregătit din vara clasei a 11-a pentru facultate, totuși foarte târziu, aveam destule internshipuri de adăugat în CV. Pentru alți elevi este mai complicat, depinde mult de cât de independent ai fost în trecut. Diferența dintre România și Marea Britanie este că profesorii își doresc să te scoată din bula de elev de liceu și să fii un adevărat lider, cu un model de gândire total diferit față de ceilalți. Cineva care nu urmează doar ce fac ceilalți, ci poate întoarce cârma societății.

Cum te-ai adaptat în primăvară la starea de urgență și învățarea pentru Bacalaureat? Ai anticipat atunci că s-ar putea să fie schimbări în planurile de studii?

Pentru că a fost stare de urgență până în luna mai, programul de studiu s-a schimbat foarte mult. A fost o dezorganizare totală. Totuși, am primit suport din partea profesorilor de la liceu, mai ales la matematică, unde profesoara a cumpărat din fondurile proprii cont de Zoom Premium pentru a menține numărul de ore de la școală.  Mi-am făcut și planuri de rezervă fiind deja admis necondiționat la University of Amsterdam la Business Administration. Așa că am intrat în Bacalaureat relaxat, și am dat tot ce am avut mai bun că să întru la UCL, a 10-a universitate din lume.

Ce planuri ai pentru anul universitar următor?

Pentru studenții din UK, cea mai importantă parte a anului 2 este Summer Internship-ul. Cum vreau să pășesc în lumea băncilor de investiții din Londra, procesul începe încă de acum cu un Spring Week. Un program de o săptămâna în care experimentezi cum este viață de bancher în unul din cele mai importante centre financiare din lume. Așteptăm vești din partea companiilor!

Sursă foto: Allen Ilica/arhiva personală


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul…
Vezi articolul

De ce a fost numită Oana Fotache coordonator științific al grupului de lucru pentru programa de Română – explicațiile Ministerului Educației nu conțin competențe în design curricular sau în elaborarea de programe școlare

Desemnarea Oanei Fotache-Dubălaru în calitatea de coordonator științific al grupului de lucru pentru elaborarea programei de Limba și literatura română pentru liceu a fost făcută pe baza „reprezentativității instituționale”, a…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor: Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe la ședința CNR. A spune că forul susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală

Daniel David, președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, răspunde acuzațiilor lansate de rectorul SNSPA, potrivit căruia CNR colaborează cu autoritățile statului în interesul partidului de guvernământ. „Îmi pare rău…
Vezi articolul

Studenții afectați de limitarea transportului feroviar ar putea beneficia de facilitățile din legea educației, la 5 luni de la reducerea lor prin OUG / Ministrul Daniel David anunță o hotărâre de Guvern

Ministerul Educației împreună cu ministerul Transporturilor [editare ulterioară] a inițiat o hotărâre de Guvern prin care să corecteze problema legată de transportul feroviar pentru studenți, anunță ministrul Daniel David în…
Vezi articolul