Pensiile pot fi cumulate cu salariul la stat, a decis Curtea Constituțională. Decizia, luată cu majoritate strânsă de 5 la 4

22.052 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea PSD împotriva interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, măsură luată de Guvernul Orban la finalul anului trecut, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Potrivit acestora, decizia a fost luată cu 5 voturi pentru admiterea obiecției de neconstituționalitate și 4 voturi împotrivă.

Pe 30 decembrie 2019, PSD a depus la Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate a legii de modificare a OUG 114, prin care a fost interzis în sectorul public cumului dintre pensie și salariu. Sesizarea social-democraților este atât pe formă, cât și pe fond. CCR a dat termen 20 ianuarie pentru trimiterea punctelor de vedere ale părților, iar pe 29 sesizarea va fi dezbătută în plenul Curții.

 

 


13 comments
  1. Turcan Raluca și ceilalți securici pnlici, în fapt corelează și condiționează primirea drepturilor de pensii, iar CCR ul și Curtea de apel le va aproba orice porcărie. Să nu uităm că avem cel puțin un deținut politic: pe Liviu Dragnea.

    1. Saracul ! Vai de mama lui. Si i-au luat si Insula . Nenorocitii astia de liberali nu mai lasa oamenii ,,cumsecade” sa se bucure de proprietatile si banii lor (munciti cu truda si sudoare ). Sa le fie rusine !!!

  2. Restricțiile privind cumulul pensiei cu salariul trebuiau discutate cu angajatorii(STAT sau PRIVAT),scurt,NU ANGAJAȚI PENSIONARI.În unele primării din mediul rural,de opt-zece ani se organizeaza concursuri și nu se înscrie nimeni dintre tineri(condiții:studii,vechime,expe-riență.etc). Nimeni nu se poate angaja fără aprobarea angajatorulului,are nevoie,și nu se inscriu tineri,organizează concurs,participi si DACĂ cistigi te angajează,nu,la revedere.

  3. În curând acest partid de lichele ,PNL,va dispare de pe scena politică.Este condus numai de gunoaie alogene ce umilesc poporul român.
    Jegurilor, ați ajuns să ne furați până și mizerabilea pensie de 300euro.

    1. Daca d-tale ai 300 euro pensie eu ma fac popa. Probabil ca ,in spirit de turma,te ascunzi in masa de oameni care intr-adevar au 300 euro pensie. Si aia au muncit in viata lor. Dar oamenii aia nu sunt angajati dupa pensionare pt.ca nici nu vor si nici nu prezinta interes politic adica cu alte cuvinte n-au pile,nu ofera avantaje politice,nu servesc alte interese,etc. Las-o asa,nu mai plange ,ca nu-ti ia nimensi pensia de 300 euro !

  4. Ai vrut să te pensionezi (anticipat) sau conform legii a trebuit să te pensionezi (limită de vârsta), rămâi în pensie, fiindcă sunt tineri poate mai pregătiți decât multe FOSILE, care nu se pot angaja din cauza voastră, dar după cum gândiți reiese clar că sunteți foști membrii de partid care vă țineți cu dinții și ghearele de scaun. Să vă fie rușine…. Sunt sigur că mulți aveți pensii nesimțite.

  5. Nu este in regula interzicerea cumulului. Cum sa îmi suspenzi pensia?! E un drept pentru care am cotizat o viață, am îndeplinit condițiile, trebuie acordat. Cum să îmi interzici să lucrez?! Dacă mă duce capul și mă țin picioarele, bravo mie! Daca am ieșit la pensie este obligatoriu să mă transform într-o legumă?! Contează că lucrez la stat sau la privat? Nu cred…Tu, Stat, ai nevoie de experiența mea, după ce am împlinit vârsta de pensionare? Ți-o ofer, dar plătește-ma! Și nu te lua de dreptul meu la pensie…

    1. Corect. Sper că și cei de la CC vor gândi la fel.

      1. Felicitări pentru opinia conforma cu binele și bunul-simț pe care ar fi necesar sa îl urmeze orice om cu o conștiință înaltă. Am văzut din replicile de unora câțiva înrăiți, cu un ego imens, fără cultură socială și politica, fără cultura valorilor și care generalizează cazuri izolate. De aceea societatea rămâne bolnava cu șanse mici de însănătoșire morala și materială.

    2. Int-adevar nu este corect sa vi se suspende pensia. Trebuie sa se acorde(dar numai in limita contributitivitatii,nu pensii speciale). Si pentru ca va oferiti voluntar sa munciti si plata trebuie sa fie la fel(adica 0). Este dreptul d-v. sa munciti ,eventual cu un anumit beneficiu ,dar normal(nu nesimtit). Legea asta se da pt.cei care pe langa ca n-au muncit cu adevarat toata viata lor,au pensii nesimtite(care nu sunt calculate pe baza contributitivitatii) si ocupa functiile de pe care au plecat (unii la varsta de 45 ani,cu 25 ani vechime in munca). Am muncit in productie 42 ani si am pensie 1600 lei. Dumneavoastra ce pensie aveti ?

  6. Foarte legal!Neconstitutional!Nu poate nimeni sa iti ia Dreptul Patrimonial al pensiei si dreptul la munca oriunde in aceasta tarisoara.Te duci la examen conform pregatirii.E normal ca politicienii care nu au muncit niciodata,numai cu gura sa puna la zid munca calificata?Sa se uite la cereri forta de muncaAJOFM-uri:-fierar betonist,om de serviciu,zidar,bordurar etcImi pare rau ca am invatat numai la scoli de stat…facultate,mastere,cursuri perfectionare.Daca munceam zidar de la 16 ani,aveam vechime cu 11 ani ,puncte,mai multe ca un medic;pentru ca nu se pune importanta muncii!Nimeni din actualii politicieni nu mai vorbesc de asta.Ungaria,Polonia,Cehia,Slovacia au angajat circa 540.000 de persoane care au dreptul patrimonial al pensiei,pentru cresterea calitatii actelor statale…acestia nu au auzit de guvernantii romani!Ce stupizi!As avea multe de spus despre prestatia PNL,PDL,PNTCD.Si asta pentru ca am citit mult mai mult despre Bratieni,Ghici,etc.Nu mai au cum sa-si vada urmasii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce își doresc copiii de Crăciun în 2020? Gabriela, clasa a III-a: Eu mi-aș dori să mă întorc la școală și să învăț mai bine. Mi-a dat tata un telefon pe care să-l folosesc, dar rămân în urmă și trebuie să o întreb pe doamna tot mai mult

Gabriela este în clasa a III-a la o școală din Vaslui. Înainte să înceapă școala online, făcea naveta pe jos sau cu microbuzul școlar. Sora ei mai mică, Ștefania, care…
Vezi articolul

Raport intern al Universității Columbia din SUA: instituția nu a fost pregătită să combată antisemitismul din campusuri – mulți studenți nu au știut cui să spună despre hărțuire, unii profesori și angajați au minimizat îngrijorările

O comisie internă a subliniat vineri într-un raport eşecurile prestigioasei universităţi private newyorkeze Columbia de a combate antisemitismul în cursul valurilor de manifestaţii care au zguduit campusul în timpul războiului…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași critică „atitudinea docilă” a ministrului Educației, Ligia Deca în problema plagiatelor și o acuză că „duce mai departe opera lui Sorin Cîmpeanu de apărare a plagiatorilor și a rectorilor latifundiari”

Liga Studenților (LS Iași) critică, într-un comunicat de presă, „atitudinea docilă față de interesele majorității PSD-PNL-UDMR a ministrului Educației, Ligia Deca, în problema plagiatelor și a funcțiilor de conducere din…
Vezi articolul