Învățământul general obligatoriu va fi extins, treptat, la 16 clase până în anul 2030, potrivit Raportului „România Educată”, așa cum prevede și Legea Educației în vigoare

5.990 de vizualizări
ce-a vrut să spună autorul
Foto: © – Dreamstime.com
Modificările aduse Legii Educației Naționale nr. 1/2011 (art. 16 alin. 1) prevăd că învățământul general obligatoriu va fi extins, treptat, la 16 clase până în anul 2030. Va include atât educația preuniversitară completă, cât și educația timpurie, care va începe cu grupa mică de grădiniță, conform raportului România Educată. Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar au devenit obligatorii de anul trecut.

În România, domeniul educației timpurii cuprinde două niveluri: educația antepreșcolară (de la naștere la 3 ani) și învățământul preșcolar (3-6 ani).

Astfel, la capitolul legat de educația timpurie, sunt prevăzute următoarele aspecte:

  • Până în 2025, există un curriculum național pentru toate nivelurile de educație timpurie;
  • Până în 2030, 30% dintre copiii cu vârsta de până la 3 ani participă la o formă de educație antepreșcolară;
  • Până în 2030, cel puțin 96% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și vârsta pentru înscrierea obligatorie la școala primară participă într-o formă de educație timpurie.

Există un număr insuficient de personal didactic angajat în creșe. De la momentul introducerii specializării educator-puericultor, în liceele pedagogice, au absolvit numai 250 educatori puericultori, din care doar 15% sunt angajați în creșe. Lipsește un sistem de formare continuă a personalului didactic din creșe. Acestea nu sunt direct administrate și coordonate metodologic de Ministerul Educației.

România nu a atins ținta stabilită pentru indicatorul european referitor la participarea la învățământul preșcolar a copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta oficială de înscriere în învățământul obligatoriu (86,3% România, în comparație cu 94,8% media UE în 2018). Puțini copii sunt cuprinși în instituții de educație antepreșcolară (15,7%,) din cauza numărului redus de creșe și a absenței altor tipuri de servicii alternative sau complementare. Rata de cuprindere a copiilor în învățământul preșcolar este semnificativ redusă în mediul rural (82,3%) decât în mediul urban (93,8%) (Ministerul Educației, 2020), aceeași problemă fiind întâlnită și în cazul copiilor romi cu vârsta între trei ani și vârsta de intrare la școală (38%).

Unul dintre obiective face referire la crearea, extinderea și modernizarea infrastructurii pentru organizarea serviciilor de educație timpurie (standard și complementare), pentru copiii de la naștere la 6 ani, în vederea creșterii participării și a favorizării revenirii părinților, în special a femeilor, în câmpul muncii. De asemenea, un alt obiectiv urmărește reabilitarea și extinderea infrastructurii existente, pentru transformarea grădinițelor cu program normal în grădinițe cu program prelungit sau transformarea acestora în servicii cu program prelungit pentru copiii de la naștere la 6 ani.

Pentru realizarea acestora, este necesară pregătirea cadrelor didactice – dezvoltarea curriculumului pentru educație timpurie (de la naștere la 6 ani) la nivelul liceelor cu profil pedagogic și includerea unui an de practică în unități de educație timpurie acreditate/autorizate, care să fie centrat pe aspecte precum: lucrul cu copii cu dizabilități/CES, dezvoltarea competențelor parentale, includerea elementelor STEAM în curriculumul pentru educația timpurie, reprezintă un alt obiectiv.

În raport este menționată și dezvoltarea curriculumului pentru programul de licență și masterat pentru pregătirea profesorului de educație timpurie, care să includă, de asemenea, pregătirea în domenii specifice.

Foto: © Monkey Business Images – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. „Există un număr insuficient de personal didactic angajat în creșe.”

    La creșă exista infirmiere și asistente medicale. Asta înseamnă studii medii (M). E de apreciat ca sunt școliți puericultori. Însă lăsați asa încadrarea, STUDII MEDII. Adică baby-sitteri cu liceu, plătiți cu salariu de absolvent de liceu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

CLASAMENT Babeș Bolyai – cele mai multe apariții printre universitățile românești, în rankingul global Times Higher Education după domenii de studiu – 2024 / Instituțiile din România – mai multe apariții, dar majoritatea fie stagnează, fie au rezultate mai slabe ca anul trecut

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca înregistrează cele mai multe apariții, în rândul universităților românești, în rankingul Times Higher Education după domenii de studiu – 2024, dat publicității joi. Reputatul clasament internațional…
Vezi articolul

VIDEO A patra zi de proteste pro-europene în Piața Universității. Peste 1.500 de studenți și tineri au fost în stradă și au scandat: „România e iubire, nu fascism și amăgire” / „Apa este H2O” / „Putin, jos labele de pe România”

Peste 1.500 de tineri și studenți au fost în stradă în Piața Universității din București, joi seară, pentru a patra zi consecutiv. De luni, mii de tineri din mai multe…
Vezi articolul

DOCUMENT Profilul absolventului de liceu, baza planurilor-cadru și a programelor școlare, publicat în Monitorul Oficial. Prima generație pentru care se aplică e cea care intră în clasa a IX-a în 2025, adică elevilor care sunt acum clasa a VII-a / La matematică, un elev ar trebui să știe să aplice în viața reală ce învață la clasă, lucru testat și de PISA

Profilul absolventului de liceu, care stă la baza viitoarelor planuri cadru și apoi programe școlare și manuale, a fost publicat în Monitorul Oficial, miercuri, 6 decembrie, cu o întârziere de…
Vezi articolul

Lista campionatelor de sport olimpic organizate de federațiile naționale, la care participă elevii în anul 2024, aprobată de Ministerul Educației la limită / Peste 30.000 de elevi ar putea primi burse de merit pentru rezultate sportive în anul școlar viitor

Lista campionatelor naționale de sporturi olimpice organizate în anul 2024 de federațiile de profil, la care participă elevi, a fost aprobată de Ministerul Educației prin protocol cu Agenția Națională pentru…
Vezi articolul