Ioana Lazăr a fost detașată pentru a zecea oară consecutiv pe postul de secretar general al Ministerului Educației, pentru încă 6 luni, de această dată la propunerea ministrului Daniel David

6.797 de vizualizări
Foto: Inquam Photos/Gyozo Baghiu
A zecea detașare succesivă pe postul de secretar general al Ministerului Educației pentru Ioana Lazăr a fost aprobată de premierul interimar al României, Cătălin Predoiu, potrivit deciziei publicate pe 11 iunie în Monitorul Oficial. Documentul prevede exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, a funcției publice vacante.

Decizia își produce efectele de pe 16 iunie, iar precedenta decizie fusese dată de Marcel Ciolacu pe 6 decembrie 2024. Ioana Lazăr este șef serviciu al Serviciului elaborare și avizare acte normative — Direcția reglementare — Direcția generală politici publice, reglementare, monitorizare și conciliere din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Propunerea a fost făcută de Ministerul Educației și Cercetării reprezentant de ministrul Daniel David, printr-o adresă din 2 iunie 2025 către SGG.

Ioana Lazăr, de profesie jurist, ocupă acest post din 8 noiembrie 2019, după decizia de detașare pe termen nespecificat a premierului de atunci, Ludovic Orban. În decembrie 2020, i-a fost încetată decizia de către ministra Educației Monica Anisie (PNL) și a fost apoi repusă în funcție de Sorin Cîmpeanu, fiind primul lucru pe care l-a făcut atunci când a preluat funcția de ministru al Educației. După această „pauză” de câteva zile, Lazăr a fost în continuare secretar general, mandatul ei prelungindu-se constant la fiecare 6 luni (în noiembrie-decembrie și în mai-iunie).

Amintim că există o practică la nivelul administrației centrale de a nu scoate la concurs posturile de secretar general, aceștia fiind oameni-cheie în administrație, fiind în permanență puși politic în aceste poziții.

Cine este Ioana Lazăr

Conform CV-ului Ioanei Lazăr, aceasta a intrat în Agenția Taberelor Școlare, instituție subordonată Ministerului Educației, în anul 2002, unde pentru un an a fost consilier juridic, imediat după ce absolvise Facultatea de Drept la Universitatea „Spiru Haret” București. Fiindcă la momentul respectiv Spiru Haret nu avea acreditare, licența a susținut-o la Academia de Poliția „Alexandru Ioan Cuza”.

În 2005 a devenit consilier juridic în Ministerul Educației, la Direcția juridică a instituției, unde din 2009 a devenit directorul direcției pentru relația cu parlamentul.

Tot în 2009 a absolvit un program de master urmat la SNSPA, în domeniul „Puterea Executivă și Administrația Publică”. În 2011-2013 frecventează programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici de la Colegiul Național de Informații al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, Academia SRI.

Așa cum am scris și mai sus, primul gest administrativ pe care Sorin Cîmpeanu l-a făcut, când a intrat în Ministerul Educației, în Ajunul Crăciunului din 2020, a fost să o detașeze pe cel mai înalt post de funcționar public pe Ioana Lazăr, care avea să fie Secretarul General al instituției și cel mai puternic om din Ministerul Educației după ministru, pe toată perioada mandatelor demnitarului.

Înainte să fie readusă în Ministerul Educației, de către Cîmpeanu, Lazăr fusese dată afară de Monica Anisie, după ce chiar aceasta o detașase pe funcție în noiembrie 2019, la preluarea mandatului. Potrivit surselor Edupedu.ro, între Anisie și Lazăr ar fi fost un adevărat conflict, care a dus în cele din urmă la eliberarea din funcție și încetarea detașării de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice la Ministerul Educației.

Ioana Lazăr fusese secretar general adjunct al ministerului în 2016, împreună cu Monica Anisie, și a mai fost detașată la Ministerul Educației și în 2011, de către premierul de atunci, Emil Boc. Pe 1 iulie 2011 era detașată drept secretar general adjunct în ministerul condus de Daniel Funeriu.


8 comments
  1. aici sant banii dumneavoastră!!
    SI cate din astea ori mai fi …

  2. Depolitizati invatamantul. Nu are ce cauta politica. S-a vazut ce au facut 35 de ani de politizare. Analfabetism funcțional la elevi, birocrație absurda la profesori, incompenta mascata de hartii la directori. In Europa nu exista asa ceva. Noi mai scapam de comunismul mascat?! OCDE-ul o sa va potoleasca.

  3. Din categoria rechizite scolare: sugativa.

  4. Sigur! De ce nu?
    Absolventă a unei facultăți neacreditate.
    Zero experiență in învățământ, zero ore la catedră, in general un mare zero.
    O recomandă vocea și talentul!

    1. Nu e a noastra, e a altcuiva. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, prin PNRR – apel lansat în consultare publică. Cel puțin jumătate dintre ei ar trebui să facă resurse educaționale care vor fi publicate pe o platformă. Formarea cu 85 de ore de curs/practică și materialele trebuie să fie gata până în septembrie 2025

Apelul PNRR pentru formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, de 80 de milioane de euro, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Cel puțin 50.000 de…
Vezi articolul

Profesorii români nu sunt bine plătiți, spune ministrul Daniel David: Cred că este o greșeală ideea unor politicieni că profesorii ar trebui plătiți prin salarii bazate pe indicatori de performanță

Întrebat dacă profesorii sunt bine plătiți, ministrul Educației și Cercetării a declarat într-un interviu pentru PROTV că „răspunsul meu direct este nu”. Stabilirea salariilor prin indicatori de performanță ar fi…
Vezi articolul

Campionatul Național de Securitate Cibernetică 2024. Primii 40 de participanți au trecut în etapa finală de la București, desfășurată în aceleași zile cu Olimpiada pentru elevii de liceu – regulile de concurs

Primii 40 de participanți la ediția 2024 a Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC) au trecut în etapa finală a competiției, potrivit rezultatelor centralizate de organizatori. Aproape 400 de elevi…
Vezi articolul